opțiuni
  • info

2 intrări

12 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUPUITOR, -OARE, jupuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Persoană) care jupoaie. [Pr.: -pu-i-. – Var.: (reg.) jupitor, -oare adj., s. m. și f.] – Jupui + suf. tor.

JUPUITOR, -OARE, jupuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Persoană) care jupoaie. [Pr.: -pu-i-. – Var.: (reg.) jupitor, -oare adj., s. m. și f.] – Jupui + suf. tor.

jupuitor, ~oare smf, a [At: DA / V: ~pitor / Pl: ~i, ~oare / E: jupui + -tor] 1-2 (Persoană) care jupoaie (2) animale. 3-4 (Fig) (Persoană) care jefuiește.

jupuitor m. cel ce jupoaie.

JUPITOR, -OARE adj., s. m. și f. v. jupuitor.

JUPITOR, -OARE adj., s. m. și f. v. jupuitor.

jupitor, ~oare smf, a vz jupuitor

JUPITOR, -OARE, jupitori, -oare, adj. (Regional) Persoană care jupoaie pielea animalelor. Jupitorul se uită cu uimire în jurul lui; ș-avea parcă un zîmbet de biruință. SADOVEANU, O. II 487.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

jupuitor ((persoană) care jupoaie) adj. m., s. m., pl. jupuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. jupuitoare

jupuitor adj. m., s. m., pl. jupuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. jupuitoare

jupuitor adj. m., s. m., pl. jupuitori; f. sg. și pl. jupuitoare

jupitor ((persoană) care jupoaie) (reg.) adj. m., s. m., pl. jupitori; adj. f., s. f. sg. și pl. jupitoare

jupitor (reg.) adj. m., s. m., pl. jupitori; adj. f., s. f. sg. și pl. jupitoare

jupitor s. m., adj. m., pl. jupitori; f. sg. și pl. jupitoare, g.-d. sg. art. jupitoarei

Intrare: jupuitor / jupitor (adj.)
jupuitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jupuitor
  • jupuitorul
  • jupuitoru‑
  • jupuitoare
  • jupuitoarea
plural
  • jupuitori
  • jupuitorii
  • jupuitoare
  • jupuitoarele
genitiv-dativ singular
  • jupuitor
  • jupuitorului
  • jupuitoare
  • jupuitoarei
plural
  • jupuitori
  • jupuitorilor
  • jupuitoare
  • jupuitoarelor
vocativ singular — —
plural — —
jupitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jupitor
  • jupitorul
  • jupitoru‑
  • jupitoare
  • jupitoarea
plural
  • jupitori
  • jupitorii
  • jupitoare
  • jupitoarele
genitiv-dativ singular
  • jupitor
  • jupitorului
  • jupitoare
  • jupitoarei
plural
  • jupitori
  • jupitorilor
  • jupitoare
  • jupitoarelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: jupuitor / jupitor (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jupuitor
  • jupuitorul
  • jupuitoru‑
plural
  • jupuitori
  • jupuitorii
genitiv-dativ singular
  • jupuitor
  • jupuitorului
plural
  • jupuitori
  • jupuitorilor
vocativ singular
  • jupuitorule
plural
  • jupuitorilor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jupitor
  • jupitorul
  • jupitoru‑
plural
  • jupitori
  • jupitorii
genitiv-dativ singular
  • jupitor
  • jupitorului
plural
  • jupitori
  • jupitorilor
vocativ singular
  • jupitorule
plural
  • jupitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

jupuitor, jupuitori / jupitor, jupitorisubstantiv masculin
jupuitoare, jupuitoare / jupitoare, jupitoaresubstantiv feminin
jupuitor, jupuitoare / jupitor, jupitoareadjectiv

  • 1. adesea figurat (Persoană) care jupoaie. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Jupitorul se uită cu uimire în jurul lui; ș-avea parcă un zîmbet de biruință. SADOVEANU, O. II 487. DLRLC
  • 2. figurat (Persoană) care jefuiește. MDA2
etimologie:
  • Jupui + sufix tor. DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.