2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUDECÁRE, judecări, s. f. Acțiunea de a (se) judeca și rezultatul ei; părere sau judecată formată asupra cuiva sau a ceva. – V. judeca.

JUDECÁRE, judecări, s. f. Acțiunea de a (se) judeca și rezultatul ei; părere sau judecată formată asupra cuiva sau a ceva. – V. judeca.

judecare sf [At: COD. VOR. 66 / V: ~dic~ / Pl: ~cări / E: judeca] 1 Judecată (1). 2 Examinare a unei cauze sau a unei persoane în calitate de judecător și dare a unei hotărâri judiciare Si: judecat1 (2). 3 Soluționare a unui litigiu Si: judecat1 (3). 4 (Spc) Decizie a lui Dumnezeu dacă un muritor merită să intre în Rai sau în Iad Si: judecat1 (4). 5 Pronunțare în calitate de judecător (1) sau de arbitru Si: judecat1 (5). 6 Condamnare a cuiva Si: judecat1 (6). 7 Proces cu cineva Si: judecat1 (7). 8 Conducere a unei cete de colindători, în calitate de staroste Si: judecat1 (8). 9 Formare a unei opinii despre cineva sau ceva prin examinarea tuturor argumentelor, împrejurărilor etc. Si: judecat1 (9). 10 Socoteală. 11 Observare. 12 Luare în considerare Si: judecat1 (12). 13 Înțelegere a esenței unui fenomen Si: judecat1 (13). 14 Considerare a ceva ca fiind conform cu dreptatea Si: judecat1 (14). 15 Ajungere la o concluzie Si: judecat1 (15). 16 Hotărâre. 17 Apreciere. 18 Calificare. 19 Cenzurare. 20 Criticare. 21 Exprimare a unei opinii în legătură cu ceva Si: judecat1 (21). 22 Condamnare a unui fapt Si: judecat1 (22). 23 Părere proastă despre ceva sau despre sine Si: judecat1 (23). 24 Gândire într-un anumit fel Si: judecat1 (24). 25 Tragere la răspundere a cuiva Si: judecat1 (25). 26 Certare. 27 (Înv) Bătaie. 28 (Trs) Conținere.

JUDECÁRE, judecări, s. f. Acțiunea de a judeca și rezultatul ei; părere sau judecată formată asupra cuiva sau a ceva. Bălcescu era unic în epoca lui prin concepția materialistă care îl călăuzea în judecarea faptelor istorice. SADOVEANU, E. 50. Această critică modernă conține și ea, în mod implicit, aprecieri și judecări. GHEREA, ST. CR. III 142.

JUDECÁ, júdec, vb. I. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

JUDECÁ, júdec, vb. I. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

judeca [At: PSALT. SCH. 98/13 / V: ~dica / Pzi: judec / E: ml judico, -are] 1 vt A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și da o hotărâre judiciară. 2 vt (Pex) A soluționa un litigiu. 3 vt (Spc; d. Dumnezeu) A decide cine va intra în Rai și cine în Iad. 4-5 vti A (se) pronunța în calitate de judecător sau arbitru. 6 vt A condamna pe cineva. 7 vrr A fi în proces cu cineva. 8 vt A fi starostele unei cete de colindători. 9-10 vti A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc. Si: a chibzui, a discerne. 11-12 vtr A-și face socoteala. 13 vi A ține seama. 14-15 vir A-și da seama de ceva. 16 vt A considera drept. 17-18 vti A (se) ajunge la concluzia că... 19 vi A hotărî. 20-21 vti A-și forma o părere despre cineva sau ceva Si: a aprecia. 22 vt A califica. 23 vt (Îe) A ~ pe alții după sine A-i considera pe alții în funcție de propriul caracter. 24 vt (Îe) A ~ bine despre sine A avea o părere bună despre propria persoană. 25-26 vti A-și exprima o opinie despre ceva. 27 vt (Fig) A cenzura. 28 vt A critica ceva. 29 vr A avea o părere proastă despre ceva sau despre sine. 30-31 vtr A (se) condamna. 32 vi A gândi într-un anume fel. 33 vt A trage la răspundere pe cineva. 34 vt (Pex) A certa. 35 vt (Înv) A-i trage cuiva o bătaie. 36 vt (Trs) A conține.

judicare[1] sf vz judecare modificată

  1. În original, tipărit greșit: jidicare LauraGellner

JUDECÁ, júdec, vb. I. Tranz. 1. A-și forma o judecată despre cineva sau ceva, cumpănind motivele, cîntărind argumentele, ținînd seamă de împrejurări sau de urmări; a socoti, a gîndi, a reflecta, a chibzui. Îl judecam drept un om cu totul deosebit. SADOVEANU, E. 101. Căuta să judece lucrurile de-a fir-a-păr. CREANGĂ, P. 223. Trebuie să ne împuternicim și să judecăm care sînt datoriile unui bun patriot. GOLESCU, Î. 108. ◊ Absol. Așa se poate înșela omul de multe ori... dacă nu știe a judeca bine. CREANGĂ, A. 61. ◊ Refl. (Rar) Tot m-am judecat cu mine: Să dau bradului mai bine, Ori iubitei Crezămînt? COȘBUC, P. I 203. 2. A-și forma o părere, o judecată despre valoarea cuiva sau a ceva; a aprecia, a prețui, a califica. Tu să nu mă judeci după aparență. C. PETRESCU, C. V. 108. Ah! am strigat luînd un aer cît am putut mai melodramatic, poți a mă judeca acest fel? NEGRUZZI, S. I 49. Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare, Puteți judeca singuri ce tristă întîmplare. ALEXANDRESCU, P. 131. ♦ A considera, a socoti drept... Spune că mă iubește ca și cum m-ar întreba ce mai fac: veselă, zburdatecă, judecînd amorul o trecere de vreme. NEGRUZZI, S. I 55. 3. A trage la răspundere, a mustra, a muștrului, a cere socoteală în mod aspru; a critica, a condamna, a dojeni. Și cînd să-l judeci, întreabă-te cu ce l-ai ajutat să nu greșească. DAVIDOGLU, M. 63. La fîntîna cea de piatră Judecă-un fecior pe-o fată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. ◊ Refl. Spectator rece, obosit, mă judec azi ca pe-un străin. BART, E. 230. Mă judec și mă frămînt, Ca frunza galbenă-n vînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189. 4. A cerceta pe cineva în calitate de judecător și a da o hotărîre judecătorească ca urmare a acelei cercetări. (Cu pronunțare regională) Frunză verde de negară, Pe Bujor mi-l giudecară. ALECSANDRI, P. P. 157. ◊ (Complementul indică însăși cauza în discuție) Judecă judecătorul procese. STANCU, D. 257. ◊ Lucru judecat = caz, afacere asupra căreia justiția a dat o hotărîre definitivă care nu poate fi atacată (existînd prezumția că o hotărîre nu poate exprima decît adevărul). Autoritatea lucrului judecat.Refl. A apărea în fața instanței judecătorești ca parte, a fi în proces cu cineva. Va trebui... să mă judec cu mama ta, cu rudele tale. CAMIL PETRESCU, U. N. 209. Haide să ne judecăm, și cum a zice judecata, așa să rămîie. CREANGĂ, A. 135.

A SE JUDECÁ mă júdec intranz. 1) A fi în proces judiciar (unul cu altul). 2) A face schimb reciproc de vorbe de ocară. /<lat. judicare

A JUDECÁ júdec 1. tranz. 1) (cauze, conflicte, procese, persoane) A supune unei decizii judiciare. 2) (persoane) A caracteriza într-un anumit fel, analizând argumentele, circumstanțele și eventualele defecte. 3) A examina calitativ și cantitativ pentru a stabili valoarea; a aprecia; a prețui; a estima; a evalua. ~ lucrurile după aparențe. 4) A fi de părere; a găsi de cuviință; a gândi; a crede; a socoti; a considera. 5) A face să se judece. 2. intranz. A poseda facultatea de a gândi logic; a raționa. /<lat. judicare

judecà v. a decide în calitatea de judecător: a judeca o desbatere; 2. a decide ca arbitru: a judeca un diferend; 3. a-și da părerea despre ceva: a judeca faptele cuiva; 4. a avea o părere despre ceva, a-și închipui: judecă și tu; 5. fam. a mustra aspru: l’am cam judecat; 6. a avea proces: a se judeca cu cineva. [Lat. JUDICARE].

2) júdec, a -á v. tr. (lat. jŭdico, -áre, it. giudicare, pv. jutgar, cat. jutjar, fr. juger, sp. juzgar, pg. julgar). Decid în calitate de judecător saŭ arbitru: a judeca un proces, o neînțelegere. Spun judecății și achit orĭ condamn: a judeca un acuzat. Apreciez, îmĭ daŭ părerea despre: a judeca faptele cuĭva; judecă și tu purtarea luĭ! Mustru: stăpînu o judecă pe slugă. V. refl. Port judecată, duc proces contra cuĭva: m’am judecat cu el anĭ întregĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

judecáre s. f., g.-d. art. judecắrii; pl. judecắri

judecáre s. f., g.-d. art. judecării; pl. judecări

judecá (a ~) vb., ind. prez. 3 júdecă

judecá vb., ind. prez. 1 sg. júdec, 3 sg. și pl. júdecă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JUDECARE s. chibzuire, deliberare, gîndire, (fig.) cumpănire, drămuire. (După o ~ îndelungată...)

JUDECÁ vb. v. comanda, condamna, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, osândi, pedepsi, porunci, stabili, statornici.

JUDECÁ vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a (se) gândi, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. (JUR.) (înv. și reg.) a se pârî, a se pricinui, (reg.) a se pricini, (înv.) a se prici, a se prigoni. (S-au ~ pentru o succesiune.)

arată toate definițiile

Intrare: judecare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • judecare
  • judecarea
plural
  • judecări
  • judecările
genitiv-dativ singular
  • judecări
  • judecării
plural
  • judecări
  • judecărilor
vocativ singular
plural
Intrare: judeca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • judeca
  • judecare
  • judecat
  • judecatu‑
  • judecând
  • judecându‑
singular plural
  • judecă
  • judecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • judec
(să)
  • judec
  • judecam
  • judecai
  • judecasem
a II-a (tu)
  • judeci
(să)
  • judeci
  • judecai
  • judecași
  • judecaseși
a III-a (el, ea)
  • judecă
(să)
  • judece
  • judeca
  • judecă
  • judecase
plural I (noi)
  • judecăm
(să)
  • judecăm
  • judecam
  • judecarăm
  • judecaserăm
  • judecasem
a II-a (voi)
  • judecați
(să)
  • judecați
  • judecați
  • judecarăți
  • judecaserăți
  • judecaseți
a III-a (ei, ele)
  • judecă
(să)
  • judece
  • judecau
  • judeca
  • judecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

judecare

  • 1. Acțiunea de a (se) judeca și rezultatul ei; părere sau judecată formată asupra cuiva sau a ceva.
    exemple
    • Bălcescu era unic în epoca lui prin concepția materialistă care îl călăuzea în judecarea faptelor istorice. SADOVEANU, E. 50.
      surse: DLRLC
    • Această critică modernă conține și ea, în mod implicit, aprecieri și judecări. GHEREA, ST. CR. III 142.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi judeca
    surse: DEX '09 DEX '98

judeca

  • 1. tranzitiv A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.
    exemple
    • Îl judecam drept un om cu totul deosebit. SADOVEANU, E. 101.
      surse: DLRLC
    • Căuta să judece lucrurile de-a fir-a-păr. CREANGĂ, P. 223.
      surse: DLRLC
    • Trebuie să ne împuternicim și să judecăm care sînt datoriile unui bun patriot. GOLESCU, Î. 108.
      surse: DLRLC
    • absolut Așa se poate înșela omul de multe ori... dacă nu știe a judeca bine. CREANGĂ, A. 61.
      surse: DLRLC
    • reflexiv rar Tot m-am judecat cu mine: Să dau bradului mai bine, Ori iubitei Crezămînt? COȘBUC, P. I 203.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A-și forma o părere, o judecată despre valoarea cuiva sau a ceva.
    exemple
    • Tu să nu mă judeci după aparență. C. PETRESCU, C. V. 108.
      surse: DLRLC
    • Ah! am strigat luînd un aer cît am putut mai melodramatic, poți a mă judeca acest fel? NEGRUZZI, S. I 49.
      surse: DLRLC
    • Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare, Puteți judeca singuri ce tristă întîmplare. ALEXANDRESCU, P. 131.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A socoti drept...
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: considera attach_file un exemplu
      exemple
      • Spune că mă iubește ca și cum m-ar întreba ce mai fac: veselă, zburdatecă, judecînd amorul o trecere de vreme. NEGRUZZI, S. I 55.
        surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv reciproc A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Și cînd să-l judeci, întreabă-te cu ce l-ai ajutat să nu greșească. DAVIDOGLU, M. 63.
      surse: DLRLC
    • La fîntîna cea de piatră Judecă-un fecior pe-o fată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415.
      surse: DLRLC
    • Spectator rece, obosit, mă judec azi ca pe-un străin. BART, E. 230.
      surse: DLRLC
    • Mă judec și mă frămînt, Ca frunza galbenă-n vînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189.
      surse: DLRLC
  • 4. tranzitiv A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • cu pronunțare regională Frunză verde de negară, Pe Bujor mi-l giudecară. ALECSANDRI, P. P. 157.
      surse: DLRLC
    • Judecă judecătorul procese. STANCU, D. 257.
      surse: DLRLC
    • diferențiere A supune unei decizii judiciare.
      surse: NODEX
    • 4.1. prin extensiune A decide ca arbitru, a soluționa un litigiu.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: hotărî
    • 4.2. Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Autoritatea lucrului judecat.
        surse: DLRLC
    • 4.3. reflexiv reciproc A fi în proces, în litigiu cu cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 2 exemple
      exemple
      • Va trebui... să mă judec cu mama ta, cu rudele tale. CAMIL PETRESCU, U. N. 209.
        surse: DLRLC
      • Haide să ne judecăm, și cum a zice judecata, așa să rămîie. CREANGĂ, A. 135.
        surse: DLRLC
    • 4.4. reflexiv reciproc A face schimb reciproc de vorbe de ocară.
      surse: NODEX
  • 5. intranzitiv A poseda facultatea de a gândi logic.
    surse: NODEX sinonime: raționa (gândi)

etimologie: