2 intrări

19 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUDE, juzi, s. m. 1. (În vechea organizare a Țărilor Române) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative; stăpân de rumâni. ♦ Principe, cneaz. 2. (În vechea organizare a Țării Românești) Țăran devenit liber după răscumpărarea din rumânie. 3. Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani. 4. (Înv.) Judecător (1). 5. (Reg.; înv.) Primar. [Var.: (2) judec, pl. judeci, s. m.] – Lat. judex, -icis.

jude sm [At: PSALT. SCH. 91/1 / V: ~ec, ~ece / Pl: juzi, ~eci / E: ml judex, -icem] 1 (În vechea organizare a țărilor române) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative. 2-3 (Persoană care îndeplinea) funcție de jude (1). 4 (Iuz) Stăpân de rumâni. 5 Țăran liber. 6 (Iuz) Principe. 7 Cneaz. 8-10 (Înv) Judecător (1, 5, 9). 11 (Trs; iuz; șîc ~-mare) Primar. 12 (Trs; iuz; îc) ~-mic Viceprimar. 13 Persoană care conduce ceata de colindători. 14 Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani.

JUDE, juzi, s. m. 1. (În vechea organizare a țărilor românești) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative; stăpân de rumâni. ♦ Principe, cneaz. 2. (În vechea organizare a Țării Românești) Țăran devenit liber după răscumpararea din rumânie. 3. Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani. 4. (Înv.) Judecător (1). 5. (Reg.; ieșit din uz) Primar. [Var.: (2) judec, pl. judeci, s. m.] – Lat. judex, -icis.

JUDE, juzi, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Judecător. Guță Mereuță, jude de ședință, adus în capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182. 2. (Transilv., ieșit din uz) Primar. Trebuie pus în sat chinez (birău sau jude). ȚICHINDEAL, F. 66. Că și hrana judelui E-n spinarea satului. MARIAN, S. 128. Bine-i ține ca un măr mare-nflorit, Ca un jude-mpodobit. BIBICESCU, P. P. 236. 3. (În vechea organizație a țării) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative. 4. (Învechit) Cneaz. Un cnezat sau județ era condus de un cneaz, jude sau jupan. IST. R.P.R. 64.

JUDE juzi m. înv. Jurist angajat oficial pentru soluționarea proceselor judiciare în cadrul unei instanțe judecătorești; judecător. /<lat. judex, ~icis

JUDE s.m. 1. (Mold., Trans. SV) Principe, domn. A: Lăudați pre Domnul... boiari, giudeci, năroadele toate. DOSOFTEI, PS. C: Cu boiarii și cu giudecii oamenilor. PSALT. (1651). // B: Knęz, judele. ST. LEX., 286. 2. (Mold.) Judecător. Cărțile giudeațelor [lemma: giudecilor] .DOSOFTEI, VS. Forme gramaticale: pl. judeci (PSALT. (1651); DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, VS. Etimologie: lat. judex. Cf. b i r ă u (1), c h i n e z.

jude m. 1. judecător: singurul său jude e judele ceresc AL.; 2. judecător de sat; 3. inspector de țigani. [Vechiu-rom. judece = lat. JUDICEM].

júde m., pl. juzĭ (din nom. lat. judex, judecător. V. judec 1). Vechĭ. Rar. (Doc. 1592, 1605, 1623) Judec, stăpîn de șerb (cnez). Vătăman, șoltuz rural. Vătav de Țiganĭ. Căpitan, șef, conducător (de colindătorĭ). L.N. Judecător. – Înainte de întemeĭerea domniiĭ, stăpînu șerbilor era și judele lor. După întemeĭerea domniiĭ, judele n’a maĭ judecat, ci a rămas numaĭ stăpîn de șerbĭ (Giur. 101).

JUDEC s. m. v. jude.

1) júdec m. (lat. júdicem, ac. luĭ judex, judecător; it. giúdice, pv. cat. jutge, fr. juge, sp. juez, pg. juiz. Cp. cu oaspete, purice, șoarice, berbece față de oaspe, purec, șoarec, berbec). Trans. Sec. 16-17. Jude, domn, stăpîn, om liber, megiaș, coproprietar. Și azĭ în Maram. P.P. Judecător: nu mă lasă la focu, Judeca-m’a judecu, dac’oĭ mere (merge) la dinsu (Șez. 31, 51). – Din Gĭur.: Pe cînd traducătoriĭ care eraŭ familiarizațĭ cu vechile traducerĭ ale școaleĭ de la sfîntu Gheorghe, ca Dionisie eclesiarhu, mențin încă pe judec, ceilalțĭ, ne maĭ înțelegînd acest cuvînt, care pe la 1750 dispare din uz, redaŭ pe cnez pin boĭer și proprietar orĭ moșnean. Această nu maĭ era însă o traducere, ci o interpretare (93). Numele de judecĭ îl întîlnim deobiceĭ în actele relative la rumînĭ. Judecu apare maĭ tot-de-a-una în opozițiune cu rumânu. Unu e omu liber, cel-lalt șerbu (104). Orĭ-cine scapă de rumînie e judec. Liberarea se numește judecire (107). În sec. 17 judec orĭ megiaș era tot una (110). Un doc. din 1697 zice: „Noĭ moșneniĭ judecĭ din Dîlga, vindem o parte de moșie egumenuluĭ de la Șegarcea”. Cîtă vreme a existat rumânia, miciĭ proprietarĭ au păstrat și purtat cu mîndrie titlul de judec. Slavonescu cnez se traduce pin jude stăpîn al rumînuluĭ, și judec, om liber (114).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

JUDE s. v. căpetenie, conducător, judecător, primar, vătaf.

jude s. v. CĂPETENIE. CONDUCĂTOR. JUDECĂTOR. PRIMAR. VĂTAF.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

jude (juzi), s. m.1. În vechea organizare socială, judecător municipal care îndeplinea uneori și funcția de primar cu puteri limitate. Apare în Moldova, cu acest nume, din 1409; funcția sa era pe viață și se transmitea. – 2. În Munt., în sec. XVII, om liber. – 3. În textele religioase, domn, domnitor. – 4. Judecător, magistrat. – 5. (Trans.) Primar. – 6. Conducător, căpetenie a unei companii sau a unei bresle. – Var. judec. Lat. iūdex (Pușcariu 913; Candrea-Dens., 908; REW 4599; DAR), cf. alb. dzük, it. giudice, prov., cat. jutge, fr. juge, sp. juez, port. juiz. Pl. vechi era judeci, din lat. iudices (cf. cap-capete, om-oameni), de unde s-a refăcut sing. analogic judec. Primele 3 sensuri sînt înv.Der. judeceasă, s. f. (Trans., nevastă de primar); judeci, vb. (înv., a elibera); judecie, s. f. (înv., libertate; înv., funcție de judecător; înv., judecătorie). – Cf. județ, judeca.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

JUDE subst. 1. – b. (CL; Ard II 191; Moț); Judele b., 1591, ard. (Paș; Șchei I); – olt., 1636 (Sd VII 5); 2. Judescu, olt. (RI VI 264).

Intrare: Jude
nume propriu (I3)
  • Jude
Intrare: jude
substantiv masculin (M47)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jude
  • judele
plural
  • juzi
  • juzii
genitiv-dativ singular
  • jude
  • judelui
plural
  • juzi
  • juzilor
vocativ singular
  • jude
plural
  • juzilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • judec
  • judecul
  • judecu‑
plural
  • judeci
  • judecii
genitiv-dativ singular
  • judec
  • judecului
plural
  • judeci
  • judecilor
vocativ singular
  • judecule
  • judece
plural
  • judecilor
substantiv masculin (M51)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • judece
  • judecele
plural
  • judeci
  • judecii
genitiv-dativ singular
  • judece
  • judecelui
plural
  • judeci
  • judecilor
vocativ singular
  • judece
plural
  • judecilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

jude, juzisubstantiv masculin

  • 1. (În vechea organizare a Țărilor Române) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative; stăpân de rumâni. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Cneaz, principe. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Un cnezat sau județ era condus de un cneaz, jude sau jupan. IST. R.P.R. 64. DLRLC
  • 2. (Persoană care îndeplinea) funcție de jude. MDA2
  • 3. (În vechea organizare a Țării Românești) Țăran devenit liber după răscumpărarea din rumânie. DEX '09 MDA2 DEX '98
    • comentariu Numai acest sens are și varianta judec. DEX '09
  • 4. Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani. DEX '09 MDA2 DEX '98
  • 5. învechit Jurist angajat oficial pentru soluționarea proceselor judiciare în cadrul unei instanțe judecătorești; judecător. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: judecător
    • format_quote Guță Mereuță, jude de ședință, adus în capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182. DLRLC
  • 6. Persoană care conduce ceata de colindători. MDA2
  • chat_bubble regional ieșit din uz (în) sintagmă compus (Jude-mare) Primar. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: primar
    • format_quote Trebuie pus în sat chinez (birău sau jude). ȚICHINDEAL, F. 66. DLRLC
    • format_quote Că și hrana judelui E-n spinarea satului. MARIAN, S. 128. DLRLC
    • format_quote Bine-i ține ca un măr mare-nflorit, Ca un jude-mpodobit. BIBICESCU, P. P. 236. DLRLC
  • chat_bubble regional ieșit din uz compus Jude-mic = viceprimar. MDA2
    sinonime: viceprimar
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.