13 definiții pentru giubea

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GIUBEA, giubele, s. f. (Înv.) Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată, în trecut, de boieri. ♦ Haină largă și lungă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani. – Din tc. cüppe.

giubea sf [At: (a. 1780) IORGA, S.D. VIII, 4 / Pl: ~ele / E: tc ğubbè cf șubă, japon] (Iuz) 1 Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată de boieri. 2 Haină lungă și largă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani.

GIUBEA, giubele, s. f. Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată, în trecut, de boieri. ♦ Haină largă și lungă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani. – Din tc. cüppe.

GIUBEA, giubele, s. f. (Învechit) Haină largă de postav (adeseori căptușită cu blană), purtată pe vremuri de boieri și boieroaice. Erau patru. Trei cu giubele lungi, cu șepci cu cozoroace de lac. DELAVRANCEA, H. T. 6. Postelnicul apăru... cu ișlicul în cap și învelit pînă la ochi cu o giubea de postav albastru. FILIMON, C. 45. ♦ (Azi) Haină lungă purtată de preoți și (prin unele locuri) de țărani. În fund lîngă horn, sub lavița largă, se zărește un capăt de suman, ori de giubea, așa ceva. SADOVEANU, O. I 78. Ce mai preoți... domnule! Parcă-s niște vlădici, așa giubele de mătase blănite cu samur au pe dînșii! HOGAȘ, M. N. 144.

GIUBEA ~ele f. arh. Haină de postav, lungă și largă, purtată în trecut de boieri și de alte categorii sociale. [Art. giubeaua] /<turc. cüppe

giubeà f. 1. od., haină largă purtată de boieri d’asupra anteriului: giubea de pambriu blănită cu samur NEGR.; 2. haină de aceeaș formă, purtată în urmă de preoții bătrâni, de lăutari, de haiduci și de țigani: cu cât giubeaua e mai terfelită, cu atât țiganul e mai fudul AL.; 3. azi, haină țărănească de sărbătoare, căptușită cu blană. [Turc. DJÜBBÉ: giubeaua, ca și anteriul, a descins toate treptele ierarhiei sociale: boieri, preoți, lăutari, haiduci, țigani, țărani, au purtat’o pe rând și cei din urmă o păstrează până astăzi].

gĭubeá f., pl. ele (turc. [d. ar.] ğubbe, gĭubea. V. zăbun, șubă, jupă). Manta blănită lungă și largă pe care o purtaŭ peste anteriŭ vechiĭ tîrgovețĭ și boĭerĭ, ĭar azĭ numaĭ preuțiĭ.

jubea[1] sf vz giubea

  1. Variantă neconsemnată la intrarea principală. — gall

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

giubea (înv.) s. f., art. giubeaua, g.-d. art. giubelei; pl. giubele

giubea (înv.) s. f., art. giubeaua, g.-d. art. giubelei; pl. giubele, art. giubelele

giubea s. f., art. giubeaua, g.-d. art. giubelei; pl. giubele

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

giubea (giubele), s. f. – Haină lungă și largă de postav. – Mr. giube. Tc. cübbe (Roesler 610; Șeineanu, II, 188; Lokotsch 737; Ronzevalle 70), din it. giubba „pieptar”, cf. REW 3951, cf. și ngr. τζομπές, alb. ğube (Meyer 81). Este dublet al lui jupon, s. n. (fustă scurtă purtată pe dedesubt), din fr. jupon, și al lui șubă, s. f. (haină căptușită cu blană), din sb., rut., rus. šuba, pol. szuba, mag. suba, și acesta din germ. med. Schübe „pieptar”; der. șubeică, s. f. (blană), din pol. szubeika (Cihac, II, 394; Pascu, Arch. Rom., VII, 560).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

jubea, jubele, s.f. (reg., înv.) V. giubea.

Intrare: giubea
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • giubea
  • giubeaua
plural
  • giubele
  • giubelele
genitiv-dativ singular
  • giubele
  • giubelei
plural
  • giubele
  • giubelelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F151)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jubea
  • jubeaua
plural
  • jubele
  • jubelele
genitiv-dativ singular
  • jubele
  • jubelei
plural
  • jubele
  • jubelelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

giubea, giubelesubstantiv feminin

  • 1. învechit Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată, în trecut, de boieri. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    diminutive: giubeluță
    • format_quote Erau patru. Trei cu giubele lungi, cu șepci cu cozoroace de lac. DELAVRANCEA, H. T. 6. DLRLC
    • format_quote Postelnicul apăru... cu ișlicul în cap și învelit pînă la ochi cu o giubea de postav albastru. FILIMON, C. 45. DLRLC
    • 1.1. Haină largă și lungă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote În fund lîngă horn, sub lavița largă, se zărește un capăt de suman, ori de giubea, așa ceva. SADOVEANU, O. I 78. DLRLC
      • format_quote Ce mai preoți... domnule! Parcă-s niște vlădici, așa giubele de mătase blănite cu samur au pe dînșii! HOGAȘ, M. N. 144. DLRLC
etimologie:
  • limba turcă cüppe, ğubbè (cf șubă, japon). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.