9 definiții pentru jiu-jitsu

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JIU-JÍTSU s. n. Gen de lupte în stil liber, de origine japoneză, cu o tehnică specială, în care sunt folosite procedee brutale de atac și de autoapărare, mergând până la lovituri mortale. [Pr.: jiu-jițu] – Din fr. jiu-jitsu.

JIU-JÍTSU s. n. Gen de lupte în stil liber, de origine japoneză, cu o tehnică specială, în care sunt folosite procedee brutale de atac și de autoapărare, mergând până la lovituri mortale. [Pr.: jiu-jițu] – Din fr. jiu-jitsu.

jiu-jitsu sns [At: BOGZA, C. O. 107 / E: fr jiu-jitsu] Artă marțială japoneză, cu procedee care folosesc proiecțiile, luxațiile, strangulările și loviturile la punctele vitale ale organismului, din care s-au dezvoltat judo-ul și aikido-ul.

JIU-JÍTSU s. n. Luptă corp la corp (practicată mai ales de japonezi), bazată pe o tehnică specială, care compensează forța fizică prin agilitatea deosebită a mișcărilor. (Fig.) Ajunși deasupra, dintr-o zvîcnitură unică de jiu-jitsu, care surprinde și apa și stînca, ei [păstrăvii] stau o vreme locului. BOGZA, C. O. 107. – Pronunțat: jiu-jițu.

JIU-JÍTSU s.n. Luptă corp la corp (care se practică în special în Japonia) urmărind a imobiliza pe adversar prin agilitatea deosebită a mișcărilor. [Pron. jiu-ji-țu. / < fr. jiu-jitsu, cf. jap. jiu-jitsu – gimnastică suplă].

JIU-JITSU JIU-JÍȚU/ s. n. metodă de luptă japoneză care urmărește a imobiliza pe adversar prin agilitatea deosebită a mișcărilor. (< fr. jiu-jitsu)

JIU-JITSU [pr.: jíu-jíțu] n. Gen de lupte corp la corp, cu metode brutale de atac și apărare, practicate inițial în Japonia. /Cuv. fr.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

jiu-jitsu (cuv. jap.) [pron. jĭujițu] (desp. -ji-tsu) s. n., art. jiu-jitsul

jiu-jitsu (jap.) [pron. jĭujițu] (-ji-tsu) s. n., art. jiu-jitsul

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

JIU-JITSU [ʒju ʒitsu] (JU-JITSU) (cuv. japonez „arta supleței”) s. n. Gen de lupte în stil liber, cunoscut în Japonia încă din Antichitate, care, urmărind în principal anihilarea adversarului, folosește metode brutale de atac și autoapărare, mergând până la lovituri mortale. În sportul modern nu se mai folosește forța brută, ci, în principal, cunoștințele de psihologie, anatomie și strategie, care, împreună cu rapiditatea și agilitatea mișcărilor, au ca scop devierea atacului adversarului și menținerea echilibrului. J. a stat la originea multor școli de arte marțiale.

Intrare: jiu-jitsu
  • silabație: jiu-ji-tsu info
  • pronunție: jĭujíțu
substantiv neutru (N40)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jiu-jitsu
  • jiu-jitsul
  • jiu-jitsu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • jiu-jitsu
  • jiu-jitsului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

jiu-jitsusubstantiv neutru

  • 1. Gen de lupte în stil liber, de origine japoneză, cu o tehnică specială, în care sunt folosite procedee brutale de atac și de autoapărare, mergând până la lovituri mortale. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • diferențiere Artă marțială japoneză, cu procedee care folosesc proiecțiile, luxațiile, strangulările și loviturile la punctele vitale ale organismului, din care s-au dezvoltat judo-ul și aikido-ul. MDA2
    • format_quote figurat Ajunși deasupra, dintr-o zvîcnitură unică de jiu-jitsu, care surprinde și apa și stînca, ei [păstrăvii] stau o vreme locului. BOGZA, C. O. 107. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic