jabă [At: H II, 122 / Pl: ~be / E: bg жаба „broască”] (Reg) 1 sf Boală la vite nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) jabră¹ (1). 2 sf Boală la oi care produce învinețirea cărnii Si: (reg) jabră¹ (2). 3 sf Boală la câini, asemănătoare cu vărsatul, care apare în primul an de viață Si: (reg) jabră¹ (3). 4 sf (Prt; fig) Om de nimic Si: (reg) jabră¹ (4). 5 i Cuvânt cu care sunt goniți câinii.

jâb, ~ă a, av vz jib

jib, ~ă [At: PAȘCA, GL. / V: jâb / Pl: ~i, ~e / E: mg zsib „comediant”] (Trs) 1 a (D. o persoană sau un lucru) Bine dezvoltat. 2 a (Pex) Puternic. 3 a (Pex) Mare. 4 av Foarte mult. 5 av Repede.

JABĂ sf. 🐑 1 Boală a oilor caracterizată prinînvinețirea cărnii ¶ 2 Boală a cîinilor, un fel de vărsat de care pătimesc mai ales în primul an a lvîrstei lor [bg. žaba „broască; gușter; jigăraie”].

JIB, -Ă, jibi, -e, adj. (Reg.) Bine dezvoltat, zdravăn. ♦ (Adverbial) Mult, foarte mult. – Comp. magh. zsib.

JABĂ f. Boală a oilor care provoacă somnolența și învinețește carnea. /Orig. nec.

jabă f. boală de oi ce le trage la somn și le învinețește carnea. [Origină necunoscută].

jábă f., pl. e și jăbĭ (rus. rut. žába, broască, tuse cînească; ung. zsába, durere de nervĭ). Est. Jigăraĭe, jigodie, o boală a cînilor caracterizată pin căldură, tuse și tristeță (în vest javră, care vine d. * jabră). Javră (în toată țara), șarlă, cotarlă, cîne urît orĭ bătrîn. Fig. Iron. Om fără valoare și pretențios (Cp. cu boală, cĭumă ș.a.).

jávră V. jabă.

javră (desp. ja-vră) s. f., g.-d. art. javrei; pl. javre

jabă s. f.

JABĂ interj. v. marș.

jabă interj., s. f. (reg.) 1 interj. (exprimă un ordin) v. Marș! 2 s. f. fig. (peior.) v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Pușlama. Secătură. Zdreanță.

jabă interj. v. MARȘ.

jabă (jabe), s. f. – Boală a oilor și cîinilor, un fel de aftă. Bg. žaba „borască; boală, aftă” (DAR). Der. au fost tratați din punct de vedere expresiv. – Der. jebos, adj. (bolnav, moleșit). Aceleiași surse sl. îi aparțin jabie, s. f. (mușchi, Polytrichum perigoniale), din sl. žablija „de broască”, datorită asemănării sale cu ouăle de broască; jalbă, s. f. (plantă, Pyrola secunda; boală, aftă), pe care DAR îl pune în legătură greșit cu jale „salvie”; jabrină (var. jebrină, mr. jaghină), s. f. (algă), din bg. žabina „ouă de broască”, cf. rut. žaburina „algă”; jabrac, s. m. (leneș, haimana); janghină, s. f. (mîrțoagă), cu pronunțarea regională bi › ghi (semantismul, plecînd de la ideea de „boală, aftă” › „animal bolnav” › „animal inutil”); janghinos, adj. (om bolnav, sfrijit; îngîmfat); japșe (var. japcă, japină), s. f. (iaz, baltă), cf. bg. žabište „loc cu multe broaște; baltă”; jap, s. m. (bătrîn ramolit); japiu, s. m. (zgîrcit, venetic, om de curînd îmbogățit); japiu, s. n. (perniță de cele două părți ale șeii de călărit); japchin (var. japchină), s. n. (tumoare, furuncul, rană); jepchinos, adj. (jegos, rîios); japiță, s. f. (parte a plugului; zăpăcit, aiurit), din bg. žapica „broască” și „japiță de plug” (Weigand, JB, XIX, 137); jughină, s. f. (jegos); javră (var. jabră, javlă), s. f. (cățel, potaie; om zăpăcit), pare var. de la jabă, cu infixul r, ca în jabrină (în fonetism este posibil să fi influențat tc. yavru „cățel, pui”); jevri, vb. (a lătra; a trăncăni). Pentru javră, a cărei legătură cu jabă a fost indicată numai de Scriban, s-au propus alte soluții: din sl. žebrati „a cerși” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 156); de la jevri și acesta din sl. živorati „a trăi”, cu semantismul lui jivină (Philippide, Principii, 297); creație spontană, care imită sunetele scoase de cîine, cf. poitev. jabrailler „a urla” (Șeineanu, Chien, 224); din rut. žavra „cîine jigărit” (Tiktin; DAR; Candrea). Totuși, Candrea, Elemente, 405, credea că rut. provenea din rom. Aceleiași familii îi parține: jarpăn (var. jerpan), s. m. (mîrțoagă), reducere de la jerpănos, adj. (jegos), cf. jepchinos; japcă (var. jepciu), s. f. (costum); jarcă, s. f. (piele uzată sau de calitate proastă; babă ramolită; animal bătrîn și inutil), probabil în loc de *jarpcă (DAR), cf. sb. žavka „piele”; jarcalete, s. m. (haimana, vagabond); jarcalău, s. n. (zdreanță); jerchinos, adj. (zdrențăros); jerpeli, vb. (a roade, a uza, a deteriora), cu suf. expresiv -li, pe baza lui jerpan (după Cihac, II, 156 și Bogrea, Dacor., IV, 825, din pol. szarpanina „acțiunea de a sfîșia”, care pare mai puțin probabilă). Toate aceste cuvinte indică un tratament expresiv, care i-a făcut pe autorii DAR să admită prezența unei rădăcini expresive jarp-, cf. jart.

jib (jibă), adj. – (Trans. de Nord) Puternic, voinic, robust. Origine necunoscută. După DAR, din mag. zsib „actor comic”; după Drăganu, Dacor., IX, 209, din rut., rus. živ „viu”. Ambele soluții par improbabile și dificile din punct de vedere fonetic. Ar putea fi mai curînd o alterare, deși dificil de explicat, a lui jid, cu sensul de „gigant”.

jib¹, adv. (reg.) 1. Mult, foarte mult. 2. Repede.

jib², jibă, adj. (reg.) Bine dezvoltat, tare, puternic, zdravăn, mare.

jâb, adv. – v. jib („tare”).

jib, (jâb), adv. – (reg.) 1. Tare: „Când îs supărată jib / Atunci fac voie și râd” (Țiplea, 1906: 450). „Zî mai jâb, n-aud bine” (Budești). În toate localitățile din Țara Maramureșului circulă în paralel cu sin. tare (ALRRM, 1969: 64). 2. Repede: „Mă duc mai jib” (Giulești). Sin.: „mă duc fuga” (ALRRM, 1969: 138). 3. (cu rol adjectival) În expr. tare jib „mult, rău”. Țiplea (1906) indică și jib, jibă „mare”. ♦ (onom.) Jâbucu, poreclă în Rohia (Lăpuș). (Trans. de Nord, Maram., inclusiv în Maramureșul din dreapta Tisei.). – Et. nec. (DER); din magh. zsib „actor comic” (DA, cf. DER; Gh. Radu, 1970; DEX, MDA); din ucr. živ „viu” (Drăganu) sau ucr. žibo.

jâb, adv. – v. jib.

jib, (jâb), adv. – 1. Tare: „Când îs supărată jib / Atunci fac voie și râd” (Țiplea 1906: 450). „Zî mai jâb n-aud bine” (Budești). În toate localitățile din Țara Maramureșului circulă în paralel cu sin. tare (ALR 1969: 64). 2. Repede. „Mă duc mai jib” (Giulești). Se mai utilizează: „mă duc fuga” (ALR 1969: 138). 3. Cu rol adjectival. În expr. tare jib „mult, rău”. Țiplea (1906) indică și jib, jibă „mare”. Jâbucu, poreclă în Rohia-Lăpuș. – Din magh. zsib „actor comic” (DA; Gh. Radu 1970, MDA); Din ucr. živ „viu” (Drăganu) sau ucr. žibo.