2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

jăruire sf [At: MDA ms / V: jer~ / Pl: ~ri / E: jărui] (Trs) 1 Scurmare a jarului din foc sau din vatră. 2 Îndepărtare a cenușii din foc. 3 Tragere a jarului la ușa cuptorului după ce acesta a fost încălzit, pentru a coace pâinea. 4 Licărire a jarului. 5 (Pex) Luminare. 6 Ardere înăbușită ca a jarului. 7 Zgâriere a pieii unei vite cu coarnele. 8 Îndoire a pânzei de-a lungul.

JĂRUÍ, jăruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răscoli jarul1 pentru a aprinde mai bine cărbunii; a jări. [Var.: a jeruí vb IV] – Jar1 + suf. -ui.

JERUÍ vb. IV v. jărui.

jărui [At: LB / V: jări, jărî, jăvi, jăvî, jercui, jerî, jer~ / Pl: ~esc / E: jar + -ui] (Trs) 1 vt A scurma jarul (1) din foc sau din vatră Si: (reg) a jărăghi. 2 vt A da la o parte cenușa din foc. 3 vt A trage jarul (1) în ușa cuptorului după ce acesta a fost încălzit, pentru a coace pâinea. 4 vi (D. jar) A licări. 5 vi (Pex) A lumina. 6 vi A arde înăbușit ca jarul (1). 7 vt A zgâria pielea unei vite cu coarnele. 8-9 vtr (D. pânză) A (se) îndoi de-a lungul.

JĂRUÍ vb. IV. Tranz. (Reg.) A răscoli jarul1 pentru a aprinde mai bine cărbunii; a jări. [Var.: a jeruí vb. IV.] – Jar1 + suf. -ui.

JERUÍ, jeruiesc, vb. IV. (Și în forma jărui) 1. Tranz. A răscoli jarul din cenușă, pentru a aprinde mai bine cărbunii. 2. Intranz. A arde înăbușit, ca jarul. Coperișul, scrumit, jăruia. MACEDONSKI, O. III 55. – Variantă: jăruí vb. IV.

A JĂRUÍ ~iésc pop. 1. tranz. (cărbunii, jăraticul) A amesteca (cu ceva) făcând să ardă mai tare; a răscoli; a scormoni. 2. intranz. (despre foc) A arde înăbușit (ca jarul); a mocni. /jar + suf. ~ui

jeruì v. a ațâța (cărbunii aprinși): spânul jerui focul ISP. [V. jar].

jărắsc, a v. tr. (rut. šáriti, a scormoli, infl. de rom. jar. Cp. și cu vsl. žariti, a frige). Est. Scormolesc focu ca să ardă maĭ bine. – Și jăruĭesc (Munt. vest).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

jăruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jăruiésc, imperf. 3 sg. jăruiá; conj. prez. 3 să jăruiáscă

jăruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jăruiésc, imperf. 3 sg. jăruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. jăruiáscă


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

jăruí (jeruí), vb. IV (reg.) 1. a răscoli, a zgândări, a scociorî, a scurma jarul de pe foc; a trage jarul la gura sobei sau a cuptorului. 2. a lumina făcând jar. 3. a zgâria pielea unei vite, împungând-o cu coarnele. 4. a îndoi pânza fiartă pentru înălbit în lungul ei, cu ajutorul jăruitorului.

jeruí2, jeruiésc, vb. IV (reg.) a pune jaruri (jaloane, marcaje) în pădure.

jeruíre2, s.f. (reg.) punerea jarurilor (a jaloanelor, marcajelor) în pădure; marcare.

jeruíre1, s.f. (reg.) răscolirea jarului; jărire.

Intrare: jăruire
jăruire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jăruire
  • jăruirea
plural
  • jăruiri
  • jăruirile
genitiv-dativ singular
  • jăruiri
  • jăruirii
plural
  • jăruiri
  • jăruirilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jeruire
  • jeruirea
plural
  • jeruiri
  • jeruirile
genitiv-dativ singular
  • jeruiri
  • jeruirii
plural
  • jeruiri
  • jeruirilor
vocativ singular
plural
Intrare: jărui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • jărui
  • jăruire
  • jăruit
  • jăruitu‑
  • jăruind
  • jăruindu‑
singular plural
  • jăruiește
  • jăruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • jăruiesc
(să)
  • jăruiesc
  • jăruiam
  • jăruii
  • jăruisem
a II-a (tu)
  • jăruiești
(să)
  • jăruiești
  • jăruiai
  • jăruiși
  • jăruiseși
a III-a (el, ea)
  • jăruiește
(să)
  • jăruiască
  • jăruia
  • jărui
  • jăruise
plural I (noi)
  • jăruim
(să)
  • jăruim
  • jăruiam
  • jăruirăm
  • jăruiserăm
  • jăruisem
a II-a (voi)
  • jăruiți
(să)
  • jăruiți
  • jăruiați
  • jăruirăți
  • jăruiserăți
  • jăruiseți
a III-a (ei, ele)
  • jăruiesc
(să)
  • jăruiască
  • jăruiau
  • jărui
  • jăruiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • jerui
  • jeruire
  • jeruit
  • jeruitu‑
  • jeruind
  • jeruindu‑
singular plural
  • jeruiește
  • jeruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • jeruiesc
(să)
  • jeruiesc
  • jeruiam
  • jeruii
  • jeruisem
a II-a (tu)
  • jeruiești
(să)
  • jeruiești
  • jeruiai
  • jeruiși
  • jeruiseși
a III-a (el, ea)
  • jeruiește
(să)
  • jeruiască
  • jeruia
  • jerui
  • jeruise
plural I (noi)
  • jeruim
(să)
  • jeruim
  • jeruiam
  • jeruirăm
  • jeruiserăm
  • jeruisem
a II-a (voi)
  • jeruiți
(să)
  • jeruiți
  • jeruiați
  • jeruirăți
  • jeruiserăți
  • jeruiseți
a III-a (ei, ele)
  • jeruiesc
(să)
  • jeruiască
  • jeruiau
  • jerui
  • jeruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

jăruire jeruire

etimologie:

jărui jerui

etimologie:

  • Jar (1.) + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX