3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

izolator, ~oare [At: DA ms / Pl: ~i, ~oare / E: fr isolateur, ger Isolator] 1-5 a Care izolează (1-5). 6-7 sn, a (Material) izolant (2). 8 sn (Pex) Obiect confecționat dintr-un izolator (6). 9-10 sn, a (Material) rău conducător de electricitate Si: dielectric. 11 sn Piesă, obiect confecționat dintr-un izolator (9).

IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur.

IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur.

IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj. Care izolează. Stratul de aer izolator dintre cele două geamuri ale ferestrei. ♦ (Substantivat, n.) Corp rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă confecționată dintr-un material rău conducător de electricitate, servind la izolarea unui conductor față de pămînt sau față de diverse instalații.

IZOLATÓR, -OÁRE adj. Care izolează, dielectric. // s.n. Corp rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă făcută dintr-un material izolant. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. isolateur, germ. Isolator].

IZOLATÓR2, -OÁRE s. m. f. muncitor specializat în izolarea țevilor cu vată de sticlă sau în turnarea smoalei pe acoperișurile blocurilor și acoperirea ei cu carton pânzat. (< izola + -tor)

IZOLATÓR1, -OÁRE adj., s. n. (corp, material) rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă dintr-un astfel de material. (< fr. isolateur)

IZOLATÓR1 ~oáre ( ~óri, ~oáre) Care izolează. /<fr. isolateur

IZOLATÓR2 ~oáre n. 1) Piesă produsă dintr-un material rău conducător de electricitate sau căldură și folosită la izolarea unui conductor. 2) Salon pentru izolarea bolnavilor contagioși. /<fr. isolateur

izolator n. Fiz. aparat de izolat corpurile ce vrem a încărca cu electricitate.

*izolatór, -oáre adj. Care izolează: sticla e un corp izolator al electricitățiĭ. S. n., pl. e. Aparat (de ordinar de porțelan smălțuit) care servește la izolarea electricitățiĭ, cum e, de ex., la sîrmele telegrafice.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

izolatoáre s. f., g.-d. art. izolatoárei; pl. izolatoáre

izolatoáre s. f., pl. izolatoáre

izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre

izolatór1 adj. m., pl. izolatóri; f. sg. și pl. izolatoáre

izolatór s. n., pl. izolatoáre

izolatór adj. m., pl. izolatóri; f. sg. și pl. izolatoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IZOLATÓR adj. 1. v. despărțitor. 2. v. izolant.

IZOLATOR adj. 1. despărțitor, separator. (Un zid ~.) 2. izolant. (Un material ~.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

IZOLATOR bulău, bulgăr, camera de gândire, la munte, mititica, stațiune de la munte.

Intrare: izolatoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • izolatoare
  • izolatoarea
plural
  • izolatoare
  • izolatoarele
genitiv-dativ singular
  • izolatoare
  • izolatoarei
plural
  • izolatoare
  • izolatoarelor
vocativ singular
  • izolatoare
  • izolatoareo
plural
  • izolatoarelor
Intrare: izolator (adj.)
izolator1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • izolator
  • izolatorul
  • izolatoru‑
  • izolatoare
  • izolatoarea
plural
  • izolatori
  • izolatorii
  • izolatoare
  • izolatoarele
genitiv-dativ singular
  • izolator
  • izolatorului
  • izolatoare
  • izolatoarei
plural
  • izolatori
  • izolatorilor
  • izolatoare
  • izolatoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: izolator (s.n.)
izolator2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • izolator
  • izolatorul
  • izolatoru‑
plural
  • izolatoare
  • izolatoarele
genitiv-dativ singular
  • izolator
  • izolatorului
plural
  • izolatoare
  • izolatoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

izolator (adj.)

etimologie:

izolator, -oare (persoană) izolatoare izolator

  • 1. Muncitor specializat în izolarea țevilor cu vată de sticlă sau în turnarea smoalei pe acoperișurile blocurilor și acoperirea ei cu carton pânzat.
    surse: MDN '00

etimologie:

  • izola + sufix -tor
    surse: MDN '00

izolator (s.n.)

  • 1. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • comentariu masculin Plural și: izolatori.
      surse: DN
  • 2. Salon pentru izolarea bolnavilor contagioși.
    surse: NODEX

etimologie: