2 definiții pentru izgonitor
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
izgonitor, ~oare smf, a [At: MINEIUL (1776), 188 2/2 / Pl: ~i, ~e / E: izgoni + -tor] (Înv) 1-2 (Persoană) care obligă pe cineva să plece. 3-4 (Persoană) care fugărește pe cineva. 5-6 (Persoană) care demite pe cineva. 7-8 (Persoană) care exilează pe cineva. 9-10 (Persoană) care persecută pe cineva.
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
izgonitór adj. m., pl. izgonitóri; f. sg. și pl. izgonitoáre
- sursa: DOR (2008)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Intrare: izgonitor
izgonitor adjectiv
| adjectiv (A66) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)