IURTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică populațiilor nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta.

iurtă sf [At: DEX / Pl: ~te / E: rs юрта] Locuință demontabilă specifică pentru populațiile nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă.

IURTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică pentru populațiile nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta.

IURTĂ s.f. Colibă din pîslă, din piei etc., folosită de nomazii din Asia Centrală. [< rus. jurta].

IURTĂ s. f. colibă din pâslă, din piei etc. folosită de nomazii din Asia Centrală. (< rus. iurta)

IURTĂ ~e f. (la popoarele nomade din Asia Centrală) Locuință demontabilă, de formă conică sau semisferică, acoperită cu pâslă, rogojini sau piei. /<rus. jurta

iurtă s. f., g.-d. art. iurtei; pl. iurte

iurtă s. f., g.-d. art. iurtei; pl. iurte

iurtă s. f., g.-d. art. iurtei; pl. iurte