9 definiții pentru istorism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISTORÍSM s. n. (Fil.) 1. Istoricism. 2. Principiu potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în procesul apariției și dezvoltării lor istorice. – Din fr. historisme, rus. istorizm.

istorism sn [At: DN3 / Pl: (rar) ~e / E: rs историзм, fr historisme, ger Historismus] Principiu de bază al metodei dialectice în cercetarea științifică, potrivit căruia evenimentele și fenomenele se studiază în procesul apariției, dezvoltării și dispariției lor, în strânsă legătură cu condițiile istorice concrete care le-au dat naștere.

ISTORÍSM s. n. (Fil.) Principiu potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în procesul apariției și dezvoltării lor istorice. – Din fr. historisme, rus. istorizm.

ISTORÍSM s. n. Unul din principiile de bază ale metodei dialectice de cercetare, potrivit căruia evenimentele și fenomenele se studiază în procesul apariției și dezvoltării lor în strînsă legătură cu condițiile istorice concrete care le-au dat naștere. Părăsind istorismul, lingvistica burgheză s-a contopit cu filozofia burgheză a limbii. MACREA, F. 12.

ISTORÍSM s.n. Principiu de bază al metodei dialectice în cercetarea științifică, potrivit căruia evenimentele și fenomenele se studiază în procesul apariției, dezvoltării și pieirii lor, în strânsă legătură cu condițiile istorice concrete care le-au dat naștere. [< rus. istorizm, cf. fr. historisme, germ. Historismus].

ISTORÍSM s. n. principiu de bază al metodei dialectice în cercetarea științifică, potrivit căruia evenimentele și fenomenele se studiază în procesul apariției, dezvoltării și pieirii lor, în strânsă legătură cu condițiile istorice concrete care le-au dat naștere. (< fr. historisme, rus. istorizm)

ISTORÍSM n. Principiu metodologic, conform căruia obiectele și fenomenele din realitate trebuie privite în dezvoltare istorică, în legătură cu condițiile concrete care le-au generat și cu celelalte fenomene existente în momentul istoric dat. /<fr. historisme, germ. Historismus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: istorism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • istorism
  • istorismul
  • istorismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • istorism
  • istorismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

istorism filosofie

  • surse: DEX '09
  • 2. Principiu potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în procesul apariției și dezvoltării lor istorice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Părăsind istorismul, lingvistica burgheză s-a contopit cu filozofia burgheză a limbii. MACREA, F. 12.
      surse: DLRLC

etimologie: