ISTORIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real². 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico.

istoric, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 17/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: lat historicus, fr historique, it istorico] 1 a Care aparține istoriei Si: (înv) istoricesc (1). 2 Privitor la istorie Si: (înv) istoricesc (2). 3 a Care a intrat în istorie Si: (înv) istoricesc (3). 4 a Important pentru istorie Si: (înv) istoricesc (4). 5 a (Îoc imaginar, inventat, fabulos) Care s-a întâmplat în realitate. 6 a (Îoc antediluvian, preistoric) Care s-a petrecut în timpuri cunoscute, (relativ) de curând. 7 a (Îs) Nume ~ Nume celebru în istorie. 8 a (D. romane) Cu subiect din istorie. 9 a Bazat pe istorie, ca metodă de cunoaștere. 10 smf Autor al unor opere sau studii istorice (2) Si: istor (1), istoriograf (2), istornic (1). 11 smf (Prc) Istoriograf. 12 smf Specialist în istorie Si: istor (2), istoriograf (3), istornic (2). 13 sns Expunere a unui eveniment, a trecutului unei instituții, societăți etc., în mod simplu și în ordinea în care s-au produs faptele sau în care s-au succedat fazele. 14 sf (Înv) Istorie (1).

ISTORIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică, este luată sub ocrotirea statului. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real². 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico.

ISTORIC¹ s. n. Expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. în mod amplu, în împrejurările în care s-a produs.

ISTORIC³, -Ă, istorici, -e, adj. 1. Care aparține istoriei, care a intrat în istorie, privitor la istorie; p. ext. care are o importanță deosebită în dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. (v. semnificativ, însemnat, remarcabil, excepțional). Studii istorice. ▭ Congresul al V-lea al P.C.R. a avut o însemnătate istorică pentru lupta revoluționară din țara noastră. IST. R.P.R. 595. Cucerind acest oraș [Leningrad], în istoricele zile ale lui Octombrie 1917, proletariatul rus și-a cucerit nu numai marea sa patrie, dar a cucerit viitorul pentru proletariatul mondial. STANCU, U.R.S.S. 125. Din timpurile celor dintîi domni romîni au rămas mai multe familii istorice. BOLINTINEANU, O. 423. ◊ Monument istoric = construcție veche care, pentru valoarea ei artistică și istorică, este luată sub ocrotirea statului. ◊ Materialism istoric v. materialism. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care reprezintă un fapt din istorie, care tratează un subiect din istorie. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul istoriei. Legile economice sînt legi cu caracter istoric. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a fost, a existat în realitate, demn de crezut; real, just. Adevăr istoric. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordine cronologică. Metodă istorică. ◊ Gramatică istorică v. gramatică. Fonetică istorică v. fonetică.

ISTORIC², istorici, s. m. Persoană care face studii istorice, savant specialist în domeniul istoriei; istoriograf. [Bălcescu] s-a dovedit literat eminent, istoric iscusit. SADOVEANU, E. 49. Istoricii din acel veac Se dau de la dreptate-n laturi. COȘBUC, P. II 251. Cei dintîi istorici au fost poeți. BĂLCESCU, O. I 60.

ISTORIC, -Ă adj. 1. Care ține de domeniul istoriei, privitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. Care se schimbă în cursul istoriei. 3. Corespunzător faptelor din istorie; real, just. 4. Cronologic. // s.n. Expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. în mod amănunțit. [Cf. lat. historicus, fr. historique].

ISTORIC s.m. Specialist în istorie; istoriograf. [< lat. historicus].

ISTORIC, -Ă I. adj. 1. care ține de domeniul istoriei, referitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. care se schimbă în cursul istoriei. 3. corespunzător faptelor din istorie; real. 4. cronologic. II. s. n. expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. în mod amănunțit. III. s. m. specialist în istorie; istoriograf. (< fr. historique, lat. historicus, it. istorico)

ISTORIC³ n. Relatare cronologică și amplă a stării de lucruri dintr-un domeniu până la etapa actuală; privire retrospectivă; incursiune în trecut. /<lat. historicus, fr. historique

ISTORIC² ~ci m. Specialist în istorie. /<lat. historicus, fr. historique

ISTORIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de istorie; propriu istoriei. Metodă ~că. 2) (despre opere artistice) Care descrie evenimente din istorie. Nuvelă ~că. 3) (despre evenimente, fapte, date etc.) Care are o mare importanță; care trebuie să intre în istorie. /<lat. historicus, fr. historique

istoric a. ce ține de istorie. ║ m. cel ce scrie istoria. ║ n. narațiune amănunțită: a face istoricul unei chestiuni.

*istóric, -ă adj. (vgr. ῾istorikós, lat. historicus). Din istorie, al istoriiĭ: fapte istorice. Timpurĭ istorice, a căror povestire e confirmată de documente (în opoz. cu timpurĭ fabuloase orĭ preistorice). Personagiŭ istoric, care a existat; romanț, dramă istorică, ale căreĭ personagiĭ îs luate din istorie, deși cele maĭ multe detaliĭ îs inventate. Nume istoric, nume celebru în istorie. S. m. și f. Persoană care scrie istorie: Tucidide și Tacit aŭ fost celebri istoricĭ. S. n., pl. e. Narațiune, expunere maĭ scurtă: a face istoricu uneĭ științe. Adv. În mod istoric: asta nu se poate susținea istoric.

historic sm vz istoric

biserică-monument (istoric) s. f. ◊ „În perioada 29 octombrie – 9 noiembrie, o echipă de specialiști [...] a executat la biserica-monument istoric de la Boiana (ridicată în secolele XXIII) lucrări de desalinizare a picturii murale printr-o metodă originală [...] [care] constă în folosirea fenomenului electroosmotic și a efectului de perturbare termodinamică.” R.l. 11 XI 72 p. 6. ◊ „Păzitorul și spiritul tutelar al bisericii-monument din Țebea împlinește 80 de ani.” R.l. 13 XI 81 p. 1 (din biserică + monument [istoric])

!istoric¹ adj. m., s. m., pl. istorici; adj. f., (rar) s. f. istorică, pl. istorice

istoric² s. n.

istoric² s. n.

istoric¹ adj. m., s. m., pl. istorici; adj. f. istorică, pl. istorice

istoric adj. m., s. m., pl. istorici; f. sg. istorică, pl. istorice

istoric s. n.

ISTORIC s., adj. 1. s. istoriograf, (înv.) izvoditor. (Un mare ~.) 2. adj. (înv.) istoricesc. (Evenimente ~.) 3. adj. v. cronologic. 4. v. memorabil.

ISTORIC s., adj. 1. s. istoriograf, (înv.) izvoditor. (Un mare ~.) 2. adj. (înv.) istoricesc. (Evenimente ~.) 3. adj. cronologic, diacronic, evolutiv. (Expunere ~ a faptelor.)

ISTORIC, -Ă adj. (cf. lat. historicus, fr. historique): în sintagmele fonetică istorică, gramatică istorică, imperfect istoric, lingvistică istorică, morfologie istorică și prezent istoric (v.).

ARHIVA ISTORICĂ A ROMÂNIEI, publicație periodică de documente privind istoria României. Editată la București în 1864-1865 și în 1867 de B.P. Hasdeu.

COMISIUNEA ISTORICĂ A ROMÂNIEI, comisie științifică înființată în 1910 de către Spiru Haret, cu scopul de a publica izvoarele istoriei naționale. A funcționat pînă în 1938; a editat „Buletinul Comisiunii Istorice a României”.

COMISIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE, comisie înființată în 1892 cu menirea de a inventaria, studia, păstra și restaura monumentele istorice. Din 1908 a editat un buletin, în care erau publicate studii și articole despre monumentele istorice ale trecutului (elaborate de N. Iorga, D. Onciul, V. Pârvan, T. Maiorescu, Gr. Tocilescu, Gr. Cerchez ș.a.). Sarcinile ei sînt preluate astăzi de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor istorice, de pe lîngă Ministerul Culturii.

MAGAZIN ISTORIC, revistă de cultură istorică. Apare lunar, la București, din apr. 1867. Director: Dumitru Almaș. Între 1969 și 1999, conducerea revistei a fost asigurată de Cristian Popișteanu; din 1999, redactor-șef: Dorin Matei. Colaboratori: Șt. Pascu, D. Pippidi, V. Cândea, D. Berindei, C.C. Giurescu, D.C. Giurescu, R. Vulpe, Șt. Ștefănescu, M. Petrescu-Dâmbovița ș.a.

MAGAZIN ISTORIC PENTRU DACIA, revistă de istorie, editată la București între 1845 și 1848 de Aug. Treboniu Laurian și N. Bălcescu. După 1846, de editarea revistei se ocupă numai A.T. Laurian, care în 1851 va încerca să continue tipărirea ei (într-o formă schimbată) la Viena, din care scoate însă doar un singur volum. Rol însemnat în cristalizarea ideologiei pașoptiste și în crearea istoriografiei moderne românești.

REVISTA ISTORICĂ, publicație lunară apărută la București (1915-1946). Înființată de N. Iorga, care a condus-o până în 1940; ulterior a fost editată de istoricul N. Bănescu.

REVISTA ISTORICĂ ROMÂNĂ, publicație trimestrială apărută la București (1931-1947), sug egida Institutului de Istorie Națională de pe lângă Universitatea București. A fost condusă de un comitet de redacție, iar din 1940 de C.C. Giurescu.