ispravnic [At: VARLAAM, C. 25/1 / V: ~amn~ / Pl: ~ici / E: rs исправник] (Înv) 1 sm Persoană aflată într-o funcție de conducere (logofăt, vornic, hatman) Si: căpetenie, cârmuitor, comandant, conducător, șef. 2 sm (Spc) Guvernator. 3 sm (Reg; șîs ~ de curte) Administrator. 4 sm (Reg; îas) Inspector. 5 sm (Jur) Persoană care acționează în numele cuiva Si: mandatar, procurator, reprezentant. 6 sm (Îe) A fi cuiva ~ A îndeplini o misiune în interesul cuiva. 7 sm Păzitor. 8 sm Moștenitor. 9 sm Persoană căreia i s-a încredințat strângerea dărilor într-un județ. 10 am (Trs; sst; d. oameni) Harnic.

ISPRAVNIC, ispravnici, s. m. (Învechit) Șef al administrației și poliției dintr-un județ. În cetățuie se afla optsprezece plăieși trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire. NEGRUZZI, S. I 169. Domnul ispravnic citește poruncile: escorta mea mă dă pe mînile d-sale și primește o adeverință ca și cînd aș fi fost un colet de mărfuri. RUSSO, O. 145. Și se duce, Și se plimbă prin ostrețe, Ca ispravnicii-n județe. TEODORESCU, P. P. 305. ♦ Administrator, intendent.

ISPRAVNIC ~ci m. înv. 1) Dregător care avea în răspunderea sa îndeplinirea poruncilor domnești. 2) Conducător al unui județ sau ținut. [Sil. is-prav-] /<bulg. izpravnik

ISPRAVNIC s.m. (Mold., ȚR) 1. Cîrmuitor, căpetenie. A: Ispravnicii Iumiei aceștia. VARLAAM. De vor fi unii dintre dînșii mai capete, cumu s-ar dzice, ispravnici. PRAV. Voievodul Orn, ce era piste dînsa ispravnic, nu avea mai mult decît 2000 de ostași. VP, 54^r; cf. URECHE; M. COSTIN ; DOSOFTEI, VS. Ai ajuns în cetatea Traliei . . căriia fiind ispravnic într-însa ai răposat. MINEIUL (1776); cf. ÎNDREPTAREA LEGII ; cf. LUMINĂ. 2. Administrator. A: Lăsînd casa pre sama ispravnicilor. DOSOFTEI, VS. Sfezii făcură multe strîmbătăți ispravnicului care purta grija olacilor Moscului. VP, 53^v; cf. URECHE. B: Oricare vlădică sau egumen sau ispravnic [n a m e a s t n i c Mold.] sau călugăr de va lua vreun lucru al bisearicii. ÎNDREPTAREA LEGII. Ispravnic preste secerători. BIBLIA (1688). Etimologie: bg. izpravnik, rus. ispravnik. Vezi și isprăvnici, isprăvnicie. Cf. c h i v e r n i s i t o r, c h i v e r n i t o r, hotnog (2), naceainic, povață; logofăt (2), ș a f a r (2), v ă t a f (3).

ispravnic m. od. (azi iron. și pop.) prefect, numit și cârmuitor. [Slav. ISPRAVĬNIKŬ].

isprávnic m. (vsl. ispravĭnikŭ, d. ispraviti, a conduce). Vechĭ. Administrator. Mandatar, reprezentant. Tutor, epitrop. Moștenitor, legatar. Maĭ pe urmă, administrator de județ, prefect (ispravniciĭ eraŭ puși supt marele vistier și aŭ fost introdușĭ în Țara Românească de Neculaĭ Mavrocordatu, primu domn Fanariot, în locu căpitanilor și judeților din ainte, numițĭ în Moldova pîrcălabĭ și șoltujĭ. Așezămîntu ispravnicilor trecu apoĭ în Moldova. Șăin. I, 182). V. boĭer, zapciŭ, pomojnic, clucer.

ispramnic sm vz ispravnic

ispravnic s. m., pl. ispravnici

ispravnic s. m., pl. ispravnici

ispravnic s. m., pl. ispravnici

ISPRAVNIC s. (IST.) (înv.) staroste. (~ domnesc.)

ISPRAVNIC s. v. administrator, epitrop, intendent, împuternicit, logofăt, mandatar, prefect, reprezentant, tutore, vătaf.

ispravnic s. v. ADMINISTRATOR. EPITROP. INTENDENT. ÎMPUTERNICIT. LOGOFĂT. MANDATAR. PREFECT. REPREZENTANT. TUTORE. VĂTAF.

ISPRAVNIC s. (înv.) staroste. (~ domnesc.)

ispravnic², adj. m. (reg.) de ispravă, harnic.

ISPRÁVNIC (< bg., rus.) s. m. 1. (În sec. 15-18, în Țara Românească) Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească. 2. (În sec. 18-19, în Moldova și Țara Românească). Dregător însărcinat cu conducerea unui județ sau a unui ținut.