14 definiții pentru ispravnic

ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. – Din bg. izpravnik, rus. ispravnik.

ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. – Din bg. izpravnik, rus. ispravnik.

ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. (Învechit) Șef al administrației și poliției dintr-un județ. În cetățuie se afla optsprezece plăieși trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire. NEGRUZZI, S. I 169. Domnul ispravnic citește poruncile: escorta mea mă dă pe mînile d-sale și primește o adeverință ca și cînd aș fi fost un colet de mărfuri. RUSSO, O. 145. Și se duce, Și se plimbă prin ostrețe, Ca ispravnicii-n județe. TEODORESCU, P. P. 305. ♦ Administrator, intendent.

isprávnic s. m., pl. isprávnici

isprávnic s. m., pl. isprávnici

ISPRÁVNIC s. (IST.) (înv.) staroste. (~ domnesc.)

ISPRÁVNIC s. v. administrator, epitrop, intendent, împuternicit, logofăt, mandatar, prefect, reprezentant, tutore, vătaf.

ISPRÁVNIC ~ci m. înv. 1) Dregător care avea în răspunderea sa îndeplinirea poruncilor domnești. 2) Conducător al unui județ sau ținut. [Sil. is-prav-] /<bulg. izpravnik

isprávnic2, adj. m. (reg.) de ispravă, harnic.

ispravnic m. od. (azi iron. și pop.) prefect, numit și cârmuitor. [Slav. ISPRAVĬNIKŬ].

isprávnic m. (vsl. ispravĭnikŭ, d. ispraviti, a conduce). Vechĭ. Administrator. Mandatar, reprezentant. Tutor, epitrop. Moștenitor, legatar. Maĭ pe urmă, administrator de județ, prefect (ispravniciĭ eraŭ puși supt [!] marele vistier și aŭ fost introdușĭ în Țara Românească de Neculaĭ Mavrocordatu, primu domn Fanariot, în locu căpitanilor și judeților [!] din ainte [!], numițĭ în Moldova pîrcălabĭ și șoltujĭ. Așezămîntu ispravnicilor trecu apoĭ în Moldova. Șăin. I, 182). V. boĭer, zapciŭ, pomojnic, clucer.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ISPRÁVNIC s. (înv.) stároste. (~ domnesc.)

isprávnic s. v. ADMINISTRATOR. EPITROP. INTENDENT. ÎMPUTERNICIT. LOGOFĂT. MANDATAR. PREFECT. REPREZENTANT. TUTORE. VĂTAF.

ISPRÁVNIC (‹ bg., rus.) s. m. 1. (În sec. 15-18, în Țara Românească) Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească. 2. (În sec. 18-19, în Moldova și Țara Românească). Dregător însărcinat cu conducerea unui județ sau a unui ținut.

Intrare: ispravnic
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ispravnic ispravnicul
plural ispravnici ispravnicii
genitiv-dativ singular ispravnic ispravnicului
plural ispravnici ispravnicilor
vocativ singular
plural