irita vtr [At: SLAVICI, N. II, 35 / Pzi: irit / E: fr irriter, lat irritare] 1-2 A (se) înfuria. 3-4 A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă.

IRITA, irit, vb. I. 1. Refl. A se supăra, a se mînia. Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22. ◊ Tranz. Zgomotul îl irită peste măsură. 2. Tranz. A stingheri funcțiunea unui organ, a produce o ușoară congestie sau inflamație. Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.

IRITA vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mînia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irit. / < fr. irriter, it., lat. irritare].

IRITA vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr. /s’/irriter, lat. irritare)

A SE IRITA mă irit intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /<fr. irriter, lat. irritare

A IRITA irit tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare

irità v. 1. a se aprinde de mânie; 2. a întărâta foarte: a irita nervii; 3. Med. a cauza durere într’un organ.

ieriță sf [At: ANON. CAR. / V: ir~ / Pl: ~țe / E: bg ерица] (Bot; reg) 1 Grâu de primăvară. 2 (Înv) Grâu de vară, mic și roșiatic. 3 (Îf ir~) Torțel (Cuscuta europaea).

irită sf [At: DEX / Pl: ~te / E: fr iritis] (Med) Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc.

iriță sf vz ieriță

IRITĂ s.f. (Med.) Inflamație a irisului. [Cf. fr. iritis, it. irite].

IRITĂ s. f. inflamație a irisului (I, 2). (< fr. iritis)

eriță (ieriță) f. grâu de primăvară. [Bulg. ERIȚĂ].

ieriță f. v. iriță.

iriță f. grâu roșu de vară. [Rus. ĬARIȚA, din IARŬ, primăvară].

*irít și -éz, a -á v. tr. (lat. irrito, -áre, din hirritare, rudă cu hirrire, a hîrîi. V. întărît). Supăr, înfuriĭ: vorba asta l-a iritat. Excit (ațîț) tare: a irita poftele. Med. Inflamez puțin: bronchiile bolnavuluĭ îs iritate.

íriță f., pl. e (rus. sîrb. ĭárica, grîŭ de vară). Unde? Tortel.

irita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. irit, 2 sg. iriți, 3 irită; conj. prez. 1 sg. să irit, 3 să irite

irita (a ~) vb., ind. prez. 3 irită

irita vb., ind. prez. 1 sg. irit, 3 sg. și pl. irită

irită s. f., g.-d. art. iritei; pl. irite

irită s. f., g.-d. art. iritei; pl. irite

irită s. f., pl. irite

IRITA vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.

IRITA vb. 1. (MED.) a (se) congestiona, a (se) inflama, a (se) obrinti, (reg.) a (se) boboti. (Plaga s-a ~.) 2. a agasa, a enerva, a indispune, a necăji, a plictisi, a sîcîi, a supăra, (livr.) ia tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ cu insistențele.)

iriță s. f. – 1. Varietate de grîu timpuriu. – 2. Cuscută, cuscuta-inului (Cuscuta europaea). – Var. ieriță. Sl. jarica, erica (Cihac, II, 149; Conev 47; Drăganu, Dacor., V, 328), cf. bg., slov., cr., rus. jarica, pol. jarzyca. Sensul al doilea este rezultat al unei confuzii cu iniță. Aceleiași rădăcini sl. îi aparține ghircă (var. hircă, ircă), s. f. (varietate de grîu timpuriu, Triticum durum), din sl. jarka, rus., rut. girka. Ariuș, adj. (timpuriu, se spune în Olt. și Banat despre anumite varietăți de mere), pe care Drăganu, Dacor., V, 328, îl derivă din sb. jaruch „timpuriu”, pare a fi suferit în fonetism influența mag. erös „tare”, de unde provine și iriș, adv. (Trans., mult, considerabil).

ieriță (iriță), s.f. (reg.) grâu de primăvară sau vară, mărunt sau roșu.

iriță s.f. (reg.) 1. torțel, cuscută, iniță. 2. grâu roșu de vară.