12 definiții pentru ipochimen


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ipochimen smn [At: CANTEMIR, IST. 39 / A și: ~men / Pl: ~i, ~e / E: gr ὑποκείμενον] (Grî; prt) Individ.

IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. n. (Înv. și fam.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon.

IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. m. (Înv.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon.

IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. m. (Învechit, azi numai ironic) Persoană, personaj, ins, individ. Iată ce ipochimen de amic își găsise ceasul rău să-i scoată în cale. C. PETRESCU, A. R. 11. Firește că, după potriva ipochimenilor, n-are să-ți fie osteneala degeaba... Ai înțeles? CARAGIALE, P. 100. Ah, scumpa mea cucoană Chiriță hăi!... crede-mă că de cînd sînt în lume n-am întîlnit un ipochimen atît de nostim ca mata. ALECSANDRI, T. I 200. – Pl. și: ipochimene (ALECSANDRI, T. 1234) s. n.

ipochimen n. 1. persoană: cunoști tu pe ipochimenele ce locuiesc în mahalaua Izvorului? FIL.; 2. (familiar și ironic) personaj: n’am întâlnit un ipochimen atât de nostim ca mata AL. [Gr. mod.].

ipochímen n., pl. e (ngr. ipokimenon, subĭect, persoană, obĭect. V. pro-chimen). Vechĭ. Personagiŭ, persoană. Azĭ. Iron. Tip, individ: cine e acest ipochimen? V. pramatie.

ypochimen sm vz ipochimen


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ipochímen (înv., fam.) s. m., pl. ipochímeni

ipochímen s. m., pl. ipochímeni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IPOCHÍMEN s. v. chip, față, figură, individ, ins, om, persoană.

ipochimen s. v. CHIP. FAȚĂ. FIGURĂ. INDIVID. INS. OM. PERSOANĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ipochímen (ipochímeni), s. m. – Persoană, individ. – Mr. ipuchimen. Ngr. ὑποϰείμενον (DAR; Gáldi 200). Sec. XVIII, înv.

Intrare: ipochimen
  • pronunție: ipochimen, ipochimen
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ipochimen
  • ipochimenul
  • ipochimenu‑
plural
  • ipochimeni
  • ipochimenii
genitiv-dativ singular
  • ipochimen
  • ipochimenului
plural
  • ipochimeni
  • ipochimenilor
vocativ singular
  • ipochimenule
  • ipochimene
plural
  • ipochimenilor
ipochimen2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ipochimen
  • ipochimenul
  • ipochimenu‑
plural
  • ipochimene
  • ipochimenele
genitiv-dativ singular
  • ipochimen
  • ipochimenului
plural
  • ipochimene
  • ipochimenelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ipochimen

  • exemple
    • Iată ce ipochimen de amic își găsise ceasul rău să-i scoată în cale. C. PETRESCU, A. R. 11.
      surse: DLRLC
    • Firește că, după potriva ipochimenilor, n-are să-ți fie osteneala degeaba... Ai înțeles? CARAGIALE, P. 100.
      surse: DLRLC
    • Ah, scumpa mea cucoană Chiriță hăi!... crede-mă că de cînd sînt în lume n-am întîlnit un ipochimen atît de nostim ca mata. ALECSANDRI, T. I 200.
      surse: DLRLC

etimologie: