2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți.

ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți.

ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. A considera sau a declara (pe cineva) vinovat; a învinui, a acuza. Învinovățește în gîndul lui pe părinții băiețelului. SP. POPESCU, M. G. 61. Stăpîna mea, mă învinovățești nedrept. NEGRUZZI, S. I 22. Frații mă-nvinovățesc, Prietinii m-au lăsat. CONACHI, P. 60. ◊ Refl. Țipa, se învinovățea, i se mișcau brațele ca niște labe subțiri de lăcustă. DUMITRIU, N. 219.

ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare, incriminare. Învinovățire de furt.

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 învinovățeáscă

învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri

învinovățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. învinovățeáscă

învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri

ÎNVINOVĂȚÍ vb. v. acuza.

ÎNVINOVĂȚÍRE s. v. acuzație.

A (se) învinovăți ≠ a (se) justifica

A învinovăți ≠ a dezvinovăți

Învinovățire ≠ dezvinovățire

A ÎNVINOVĂȚÍ ~ésc tranz. v. A ÎNVINUI. /în + vinovat

învinovățì v. a (se) face vinovat.

învinovățire f. acuzațiune, inculpare.

învinovățésc v. tr. (d. vinovat). Acuz, învinuĭesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNVINOVĂȚÍ vb. a (se) acuza, a (se) învinui, (livr.) a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.)

Intrare: învinovăți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) învinovăți învinovățire învinovățit învinovățind singular plural
învinovățește învinovățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) învinovățesc (să) învinovățesc învinovățeam învinovății învinovățisem
a II-a (tu) învinovățești (să) învinovățești învinovățeai învinovățiși învinovățiseși
a III-a (el, ea) învinovățește (să) învinovățească învinovățea învinovăți învinovățise
plural I (noi) învinovățim (să) învinovățim învinovățeam învinovățirăm învinovățiserăm, învinovățisem*
a II-a (voi) învinovățiți (să) învinovățiți învinovățeați învinovățirăți învinovățiserăți, învinovățiseți*
a III-a (ei, ele) învinovățesc (să) învinovățească învinovățeau învinovăți învinovățiseră
Intrare: învinovățire
învinovățire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular învinovățire învinovățirea
plural învinovățiri învinovățirile
genitiv-dativ singular învinovățiri învinovățirii
plural învinovățiri învinovățirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)