2 intrări

13 definiții

învingător, ~oare smf, a [At: N. TEST. (1648), ap. GCRI 129/16 / Pl: ~i, ~oare / E: învinge + -(ă)tor] 1-2 (Persoană) care și-a înfrânt adversaml în luptă Si: biruitor. 3-4 (Persoană) care s-a dovedit superioară celorlalți într-o întrecere sportivă Si: câștigător.

ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj. Care a învins; biruitor, cîștigător, victorios. Armate învingătoare. ◊ (Substantivat) Învingătorii se-ntorc în cetate... Copiii vor rîde-n fiece casă. Pîini albe vor crește pe fiece masă. TULBURE, V. R. 36. Pe sub arcuri triumfale trece mîndru-nvingătorul. EMINESCU, O, IV 123.

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ÎNVINGĂTÓR adj., s. v. victorios.

Învingător ≠ biruit, învins

ÎNVINGĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care a învins; biruitor; triumfător; victorios. Ostași ~ori. /înving + suf. ~tor

ÎNVINGĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care a obținut o victorie sau un succes. /înving + suf. ~tor

învingător a. și m. care învinge.

învingătór, -oáre adj. și s. Care învinge orĭ a învins, victorios.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; f. sg. și pl. învingătoáre

ÎNVINGĂTOR adj., s. biruitor, cîștigător, izbînditor, triumfător, victorios. (~ într-o competiție.)

VICTRIX CAUSA DIIS PLACUIT SED VICTA CATONI (lat.) zeii au ținut cu învingătorul, dar Cato cu cel învins – Lucan, „Pharsalia”, I, 128. În lupta dintre Cezar și Pompei, numai Cato cel Tânăr a rămas până la sfârșit de partea învinsului Pompei. Elogiu celui care apără consecvent o cauză, chiar dacă își dă seama că e pierdută.

Intrare: învingător (adj.)
învingător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învingător
  • ‑nvingător
  • învingătorul
  • învingătoru‑
  • ‑nvingătorul
  • ‑nvingătoru‑
  • învingătoare
  • ‑nvingătoare
  • învingătoarea
  • ‑nvingătoarea
plural
  • învingători
  • ‑nvingători
  • învingătorii
  • ‑nvingătorii
  • învingătoare
  • ‑nvingătoare
  • învingătoarele
  • ‑nvingătoarele
genitiv-dativ singular
  • învingător
  • ‑nvingător
  • învingătorului
  • ‑nvingătorului
  • învingătoare
  • ‑nvingătoare
  • învingătoarei
  • ‑nvingătoarei
plural
  • învingători
  • ‑nvingători
  • învingătorilor
  • ‑nvingătorilor
  • învingătoare
  • ‑nvingătoare
  • învingătoarelor
  • ‑nvingătoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: învingător (s.m.)
învingător2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învingător
  • ‑nvingător
  • învingătorul
  • învingătoru‑
  • ‑nvingătorul
  • ‑nvingătoru‑
plural
  • învingători
  • ‑nvingători
  • învingătorii
  • ‑nvingătorii
genitiv-dativ singular
  • învingător
  • ‑nvingător
  • învingătorului
  • ‑nvingătorului
plural
  • învingători
  • ‑nvingători
  • învingătorilor
  • ‑nvingătorilor
vocativ singular
  • învingătorule
  • ‑nvingătorule
plural
  • învingătorilor
  • ‑nvingătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învingător, -oare învingătoare învingător (2)

etimologie:

  • Înving (prezent indicativ al lui învinge) + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98