inventică sf [At: DEX-S / Pl: (rar) ~ici / E: invent(a) + -ică] Disciplină care studiază sistematic procesul invenției (1) și condițiile stimulării creativității.

INVENTICĂ s. f. disciplină care studiază procesul invenției și condițiile stimulării creativității. (< inventa + -ică)

inventică s. f. ◊ „[...] pe plan mondial este recunoscută existența inventicii ca aceea a unei noi specialități științifice [...] E o disciplină psihologică ce are mai mult scopul de a descifra mecanismul psihic al invenției.” R.l. 26 X 78 p. 8. ◊ „Agenția universitară de inventică INVENTA – București [...] organizează [...] cursuri de consilier în proprietatea industrială.” R.l. 18 VI 91 p. 2. ◊ „Fostul președinte al Comisiei de Inventică a Academiei R.S.R. [...]” Tiner. 410 VI 93 p. 5. ◊ „Prin Hotărâre Guvernamentală, la Iași a avut loc actul de întemeiere oficială a Institutului Național de Inventică și a Centrului Național de Implementare a Invențiilor și Investițiilor.” R.l. 3 VII 93 p. 9 (din inventa + -ică, după tipul informatică; Th. Hristea în R.lit. 11 XI 76 p. 9; DEX-S)

INVENTICĂ f. Disciplină care se ocupă cu studiul procesului de invenție și metodele stimulării lui. /v. a inventa

inventică s. f., g.-d. art. inventicii

*inventică s. f., g.-d. art. inventicii

inventică s. f., g.-d. art. inventicii