INTEGRALĂ, integrale, s. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a uneia cu derivate parțiale. Vom stabili cîteva din regulile pentru calcularea integralelor nedefinite. ALGEBRA 168. ♦ Simbol matematic, folosit pentru a indica operația de integrare.

INTEGRALĂ s.f. (Mat.) Funcție depinzînd de elemente arbitrare (constante și funcții) și care reprezintă soluția unui sistem diferențial. ♦ Simbol matematic care indică operația de integrare. [< fr. intégrale].

INTEGRALĂ ~e f. mat. 1) Funcție ce reprezintă soluția unui sistem diferențial. 2) Funcție a cărei derivată este chiar funcția dată. 3) Semn ce indică o operație de integrare. /<fr. intégral

integral, ~ă [At: I. NEGRUZZI, S. I, 279 / Pl: ~i, ~e / E: fr intégral] 1-2 av, a (În mod) complet. 3 a Care se referă la întreg. 4 a (Îs) Făină ~ Făină brută, necernută, obținută prin măcinarea grâului. 5 a (Îs) Pâine ~ Pâine fabricată din făină integrală. 6 a (Mat; îs) Calcul ~ Capitol al analizei matematice care studiază integralele. 7 a (Mat; îs) Ecuație ~ă Ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 8 a (Fig) Care nu face concesii. 9 sf (Mat) Simbol folosit pentru a indica operația de integrare. 10 sf Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale.

INTEGRAL, -Ă, integrali, -e, adj. 1. Care nu e împărțit, diminuat sau ciuntit; întreg, complet. Plata integrală a unei lucrări. Îndeplinirea integrală a planului. ◊ Făină integrală = făină de culoare închisă, obținută prin măcinarea grîului din care nu s-a extras griș și făină albă. Pîine integrală = pîine făcută din făina descrisă mai sus. 2. (În expr.) Calcul integral = capitol al analizei matematice care se ocupă cu definirea și cu studiul proprietăților și al aplicațiilor integralelor. Ecuație integrală = ecuație în care asupra funcțiunii necunoscute se efectuează o integrare.

INTEGRAL, -Ă adj. 1. Întreg, neîmpărțit, complet. ◊ Făină integrală = făină obținută prin măcinarea grîului, din care s-au extras grișul și făina albă. 2. Calcul integral = calcul opus calculului diferențial, care studiază proprietățile și aplicațiile integralelor. [< fr. intégral, cf. lat. integer – întreg].

INTEGRAL, -Ă I. adj. 1. (și adv.) întreg, complet. ♦ făină ~ă = făină, prin măcinarea grâului, din care se extrag grișul și făina albă. 2. calcul ~ = capitol al analizei matematice care studiază proprietățile și aplicațiile integralelor. II. s. f. (mat.) funcție care se obține prin integrarea unei ecuații diferențiale. ◊ simbol matematic care indică operația de integrare. (< fr. intégral, lat. integralis)

INTEGRAL ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care nu a suferit nici o vătămare; cu integritatea neatinsă; întreg; intact. ◊ Făină ~ă făină brută. 2): Calcul ~ ramură a matematicii care se ocupă cu studiul integralelor. [Sil. -te-gral] /<fr. intégral

integral a. 1. pe d’antregul: plată integrală; 2. calcul integral, care se urcă dela mărimile infinit de mici la mărimile finite din cari derivă. ║ adv. în totalitate.

*integrál, -ă adj. (fr. integral, d. lat. integer, integra, întreg). Întreg, complet: reformă integrală. Mat. Calcul integral, una din părțile calcululuĭ infinitezimal care are de scop ca, fiind dată o diferențială saŭ o derivată, să se afle funcțiunea din care provine și care se numește integrală. S. f. Această funcțiune. Adv. În întregime, în totalitate.

integrală (desp. -te-gra-) s. f., g.-d. art. integralei; pl. integrale

integrală s. f., g.-d. art. integralei; pl. integrale

integral (desp. -te-gral) adj. m., pl. integrali; f. integrală, pl. integrale

integral (-te-gral) adj. m., pl. integrali; f. integrală, pl. integrale

integral adj. m. (sil. -gral), pl. integrali; f. sg. integrală, pl. integrale

INTEGRAL adj., adv. 1. adj. v. complet. 2. adj. v. exhaustiv. 3. adj. v. total. 4. adv. absolut, complet, completamente, total, (înv. și pop.) sadea. (Calul era ~ alb.) 5. adj. v. deplin. 6. adj. v. neprecupețit.

INTEGRALĂ NEDEFINITĂ s. (MAT.) primitivă. (~ a unei funcții.)

INTEGRAL adj., adv. 1. adj. complet, întreg. (Textul ~ al nuvelei.) 2. adj. complet, exhaustiv, întreg, total. (Studiu ~; excerptare ~ a unui material.) 3. adj. complet, deplin, întreg, tot, total. (Suma ~.) 4. adv. absolut, complet, completamente, total, (înv. și pop.) sadea. (Calul era ~ alb.) 5. adj. complet, deplin, întreg, total, (livr.) plenar, (înv.) cumplit. (Mulțumire, realizare ~.) 6. adj. necondiționat, neprecupețit, total. (Sprijin ~.)

Integral ≠ parțial

INTEGRAL, -Ă adj. (< fr. integral, cf. lat. integer – întreg): în sintagma verb integral (v.).

INTEGRAL, revistă „de sinteză modernă, organ al mișcării moderniste din România și străinătate”; a apărut, lunar, la București (1925-1927), fiind condusă de F. Brunea-Fox, I. Călugăru, M.H. Maxy, Ilarie Voronca. Printre colaboratori: B. Fundoianu, Tristan Tzara, Gh. Dinu, Al. Philippide, T. Arghezi ș.a.