2 intrări

30 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Tranz. A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material. ♦ A sustrage, a fura. 2. Refl. A-și părăsi familia, locul de naștere sau de reședință, stabilindu-se în altă parte. ♦ Fig. A se îndepărta sufletește; a pierde afecțiunea, simpatia cuiva. [Pr.: -stră-i.Var.: înstreiná vb. I] – În + străin.

ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-.Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.

ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

ÎNSTREINÁRE s. f. v. înstrăinare.

ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Tranz. A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material. ♦ A sustrage, a fura. 2. Refl. A-și părăsi familia, locul de naștere sau de reședință, stabilindu-se în altă parte. ♦ Fig. A se îndepărta sufletește; a pierde afecțiunea, simpatia cuiva. [Pr.: -stră-i.Var.: înstreiná vb. I] – În + străin.

ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. [Pr.: -stră-i-.Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.

ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

ÎNSTREINÁRE s. f. v. înstrăinare.

ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-și părăsi familia, locul de reședință sau de naștere, stabilindu-se în altă parte și rupîndu-se de viața de pînă atunci; a se depărta sufletește de cei de care era legat. Biata maică simțea că iar va rămînea singură și uitată, că puiul se înstrăinează. SADOVEANU, O. I 271. N-a vrut să se înstrăineze de pe locurile unde s-a născut și a îmbătrînit. REBREANU, R. I 150. ♦ Tranz. A face pe cineva să se îndepărteze de ceva. Două strofe... vom mai transcrie... căci urmarea, pînă la sfîrșit, ne înstrăinează cu totul de viața vînătorilor. ODOBESCU, S. III 89. 2. Tranz. (Jur.) A transmite (prin vînzare) un drept de proprietate sau alt drept. Partea din stînga drumului a fost cea dintîi înstrăinată din pămînturile familiei. Un străbunic a înzestrat cu ea o fată. REBREANU, R. I 71. ◊ Absol. Dumneata ai cumpărat. Dînșii au cumpărat... Eu am înstrăinat în deplină stăpînire a facultăților mele. C. PETRESCU, A. 336. ♦ A sustrage, a fura. Cei care înstrăinează bunuri obștești sînt pedepsiți de lege. – Pronunțat: -stră-i-.Prez. ind. și: (rar) înstrăín (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201). – Variantă: înstreiná vb. I.

ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. 1. Îndepărtare de locul nașterii sau al domiciliului permanent; pribegie, exil. Înstrăinarea noastră este hotărîtă, cine știe pentru cîtă vreme ! CREANGĂ, A. 125. De pe plaiu-nstrăinării... Văd o pasăre voioasă. ALECSANDRI, P. A. 86. 2. Întrerupere a unor legături strînse cu cineva; răcire a relațiilor; răceală, indiferență. Timp de patruzeci și mai bine de ani n-am avut cu nici unul nici o ceartă, nici o înstrăinare. GALACTION, O. I 18. Zaharia Duhu, petrolistul milionar și maniac, fostul căutător de comori, îl privi cu un fel de înstrăinare. C. PETRESCU, A. 308. 3. Pierderea caracterului național. Se știe că unul din capetele de acuzație care i se aduceau era «înstrăinarea», faptul că a scris o serie de poezii în limba franceză. V. ROM. noiembrie 1953, 316. Pe vremea lui C. Negruzzi primejdia înstrăinării în limbă și literatură era mai mare. IBRĂILEANU, SP. CR. 101. 4. (Jur.) Transmiterea unui drept sau a unui lucru în proprietatea altei persoane. ♦ Furt. – Pronunțat: -stră-i-. – Variantă: înstreináre s. f.

ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

ÎNSTREINÁRE s. f. v. înstrăinare.

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii

înstrăiná vb. (sil. -stră-i-), ind. prez. 1 sg. înstrăinéz, 3 sg. și pl. înstrăineáză

înstrăináre s. f. (sil. -stră-i-), g.-d. art. înstrăinării; pl. înstrăinări

ÎNSTRĂINÁ vb. 1. (înv. și reg.) a (se) străina. (S-au ~ de casele lor.) 2. a se depărta, a se îndepărta. (De ce te-ai ~ de noi?) 3. (JUR.) a aliena. (A ~ un bun.)

ÎNSTRĂINÁ vb. v. emigra, expatria, pribegi.

ÎNSTRĂINÁRE s. (JUR.) alienare. (~ unui bun.)

ÎNSTRĂINÁRE s. v. emigrare, emigrație, expatriere, pribegie.

Intrare: înstrăina
înstrăina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înstrăina înstrăinare înstrăinat înstrăinând singular plural
înstrăinea înstrăinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înstrăinez (să) înstrăinez înstrăinam înstrăinai înstrăinasem
a II-a (tu) înstrăinezi (să) înstrăinezi înstrăinai înstrăinași înstrăinaseși
a III-a (el, ea) înstrăinea (să) înstrăineze înstrăina înstrăină înstrăinase
plural I (noi) înstrăinăm (să) înstrăinăm înstrăinam înstrăinarăm înstrăinaserăm, înstrăinasem*
a II-a (voi) înstrăinați (să) înstrăinați înstrăinați înstrăinarăți înstrăinaserăți, înstrăinaseți*
a III-a (ei, ele) înstrăinea (să) înstrăineze înstrăinau înstrăina înstrăinaseră
înstreina
verb (VT201) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înstreina înstreinare înstreinat înstreinând singular plural
înstreinea înstreinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înstreinez (să) înstreinez înstreinam înstreinai înstreinasem
a II-a (tu) înstreinezi (să) înstreinezi înstreinai înstreinași înstreinaseși
a III-a (el, ea) înstreinea (să) înstreineze înstreina înstreină înstreinase
plural I (noi) înstreinăm (să) înstreinăm înstreinam înstreinarăm înstreinaserăm, înstreinasem*
a II-a (voi) înstreinați (să) înstreinați înstreinați înstreinarăți înstreinaserăți, înstreinaseți*
a III-a (ei, ele) înstreinea (să) înstreineze înstreinau înstreina înstreinaseră
Intrare: înstrăinare
înstrăinare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular înstrăinare înstrăinarea
plural înstrăinări înstrăinările
genitiv-dativ singular înstrăinări înstrăinării
plural înstrăinări înstrăinărilor
vocativ singular
plural
înstreinare
substantiv feminin (F113) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular înstreinare înstreinarea
plural înstreinări înstreinările
genitiv-dativ singular înstreinări înstreinării
plural înstreinări înstreinărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)