Din totalul de 23 sunt afișate 20 definiții pentru înnora, înnorat   conjugări / declinări

ÎNNORÁ, înnorez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulți) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. [Var.: înnourá vb. I] – În + nor.

ÎNNORÁT, -Ă, înnorați, -te, adj. (Despre cer) Acoperit, umbrit de nori; noros. ♦ Fig. Trist, posomorât. [Var.: înnourát, -ă adj.] – V. înnora.

ÎNNORÁ, înnorez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulți) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. [Var.: înnourá vb. I] – În + nor.

ÎNNORÁT, -Ă, înnorați, -te, adj. (Despre cer) Acoperit, umbrit de nori; noros. ♦ Fig. Trist, posomorât. [Var.: înnourát, -ă adj.] – V. înnora.

ÎNNORÁ, pers. 3 înnorează, vb. I. (Și în forma înnoura) 1. Intranz. și refl. impers. A se ivi mulți nori pe cer. Cînd intrarăm în sat, începuse să se înnoureze. SADOVEANU, O. VI 244. Începu a se înnora. RETEGANUL, P. I 19. S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adînc. CARAGIALE, O. I 371. ◊ (Cu exprimarea subiectului) Cerul s-a înnorat. ♦ (Despre lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. Nu știu luna a-nnourat Ori puica s-au supărat ? SEVASTOS, C. 27. Iar de dreaptă ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313. ♦ Tranz. Fig. A întuneca (ca un nor). (Atestat în forma noura) Săgețile ușoare Nourează mîndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16. 2. Tranz. Fig. A umple de mîhnire, de întristare. Aceea care trista-mi viață-nnourează E un secret ce zace în inimă-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21. – Variante: înnourá, nourá vb. I.

ÎNNORÁT, -Ă, înnorați, -te, adj. (Și în forma înnourat; despre cer, p. ext. despre locuri) Acoperit, umbrit de nori; întunecat. Afară-i vînt și e-nnorat, Și noaptea e tîrzie. COȘBUC, P. I 193. Poienile înnorate... ale Scoției. ODOBESCU, S. III 130. Atîta-s de supărat, Cumu-i ceriul înnorat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. ♦ Fig. Posomorît, trist; întunecat. Ți-este mintea înnorată sub a vîrstei diademă. MACEDONSKI, O. I 274. Moțoc șeade pe gînduri cu fața-nnourată ? ALECSANDRI, T. II 162. Umbla-ntunecată și tot înnorată, Nu o vedea nimeni să rîză vrodată. PANN, P. V. II 95. – Variante: înnourát, -ă, (regional) norát, -ă (HODOȘ, P. P. 68) adj.

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

înnorá vb., ind. prez. 3 sg. înnoreáză

ÎNNORÁ vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)

ÎNNORÁ vb. v. întrista, mâhni, posomorî.

ÎNNORÁT adj. închis, înnegurat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, pâclos, plumbuit, plumburiu, posomorât, urât, (înv.) ponegrit. (Vreme ~.)

ÎNNORÁT adj. v. întristat, mâhnit, posomorât, trist.

A se înnora ≠ a se însenina, a se înveseli, a se învioșa, a se lumina

A (se) înnora ≠ a (se) însenina

Înnorat ≠ limpede, senin

A ÎNNORÁ pers. 3 ~eáză tranz. fig. A face să se înnoreze. /în + nor

A SE ÎNNORÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A apărea nori pe cer. 2) (despre cer, vreme) A deveni mai întunecos (din cauza norilor); a se posomorî; a se mohorî. 3) fig. A deveni trist, amărât; a se întrista; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî. /în + nor

înnorà v. 1. a se acoperi cu nori, a se întuneca: cerul se înnorează; 2. fig. a se întrista. [Lat. INNUBILARE].

înoréz și (est) înouréz (mă) v. refl. uzitat ca impers. d. nor, nour: lat. innubilare, ven. inovolar. it. annuvolarsi, sp. anubiarse, pg. anuviarse). Mă acoper [!] cu norĭ: ceru, muntele se înourează. Fig. Mă posomorăsc, mă întunec, mă întristez. – Și înn-. Vechĭ și nourez. V. cețat.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNNORÁ vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)