2 intrări

14 definiții

ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A da unei persoane un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. Tranz. 1. (În orînduirea feudală) A da unei persoane un titlu de noblețe. 2. Fig. (Cu privire la oameni sau la manifestările și înfățișarea lor) A face mai distins, mai fin; a înălța. Femeile bătrîne... poartă în unele zile pe cap, liniștite și grave, o maramă lungă de borangic, care le înnobilează profilul. BOGZA, C. O. 371. Arta a fost unul din marile titluri de nobleță a omului, de aceea, în amintirea posterității, rămîn numai popoarele care și-au înnobilat sufletul. SADOVEANU, E. 62. 3. (Cu privire la animale și plante) A îmbunătăți calitatea unei specii sau a unei rase; a ameliora. ♦ (Cu privire la materiale) A îmbunătăți proprietățile prin procedee fizice sau chimice.

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

înnobilá vb., ind. prez. 1 sg. înnobiléz, 3 sg. și pl. înnobileáză

ÎNNOBILÁ vb. (înv.) a evghenisi, a nobilita, (înv. fig.) a înălța. (L-a ~ conte.)

A înnobila ≠ a abrutiza

ÎNNOBILÁ vb. I. tr. 1. (Ist.) A da cuiva un titlu de noblețe, a face nobil. 2. (Fig.) A face mai bun, mai fin; a înălța. 3. A îmbunătăți, a ameliora specia, rasa (unor animale, a unor plante etc.). ♦ A îmbunătăți calitățile unui material etc. [După fr. anoblir, ennoblir].

ÎNNOBILÁ vb. I. tr. 1. a da cuiva un titlu de noblețe. 2. a îmbunătăți, a ameliora specia, rasa (unor animale, plante). ◊ a îmbunătăți calitățile unui material etc. II. tr., refl. a (se) face mai bun, mai fin. (după fr. ennoblir)

A ÎNNOBILÁ ~éz tranz. 1) A face să se înnobileze. 2) ist. A învesti cu un titlu de noblețe; a primi în rândul nobililor. 3) A îmbunătăți, conferind proprietăți superioare. ~ o rasă de animale. ~ o specie de plante. ~ un aliaj. /în + nobil

A SE ÎNNOBILÁ mă ~éz intranz. A deveni (mai) nobil; a căpăta noblețe, grandoare morală. /în + nobil


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNNOBILÁ vb. (înv.) a evghenisi, a nobilita, (înv. fig.) a înălța. (L-a ~ duce.)

Intrare: înnobila
înnobila
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înnobila înnobilare înnobilat înnobilând singular plural
înnobilea înnobilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înnobilez (să) înnobilez înnobilam înnobilai înnobilasem
a II-a (tu) înnobilezi (să) înnobilezi înnobilai înnobilași înnobilaseși
a III-a (el, ea) înnobilea (să) înnobileze înnobila înnobilă înnobilase
plural I (noi) înnobilăm (să) înnobilăm înnobilam înnobilarăm înnobilaserăm, înnobilasem*
a II-a (voi) înnobilați (să) înnobilați înnobilați înnobilarăți înnobilaserăți, înnobilaseți*
a III-a (ei, ele) înnobilea (să) înnobileze înnobilau înnobila înnobilaseră
Intrare: înnobilat
înnobilat
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular înnobilat înnobilatul înnobila înnobilata
plural înnobilați înnobilații înnobilate înnobilatele
genitiv-dativ singular înnobilat înnobilatului înnobilate înnobilatei
plural înnobilați înnobilaților înnobilate înnobilatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)