2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înlocui vt [At: NEGRUZZI, S. I, 345 / Pzi: ~esc / E: în loc + -ui] 1 A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2 A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3 A ține cuiva locul temporar într-o funcție.

înlocuire sf [At: LEG. EC. PL. 164 / Pl: ~ri / E: înlocui] 1 Punere a unui obiect sau a unei persoane în locul altuia Si: înlocuit1 (1). 2 Îndepărtare a unei persoane dintr-o funcție și numire a alteia Si: înlocuit1 (2). 3 Suplinire temporară a cuiva de către altcineva într-o funcție Si: înlocuit1 (3).

înlocuit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înlocui] 1-3 Înlocuire (1-3).

ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui.

ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui.

ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune un obiect în locul altuia (devenit necorespunzător, uzat, stricat). V. schimba. Am înlocuit geamul spart.Acolo, sus, au putrezit cîteva bîrne. Vor fi înlocuite zilele acestea. STANCU, U.R.S.S. 44. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «prin») A schimba, a substitui. A făuri suprastructura socialistă înseamnă a înlocui vechile instituții politice, juridice etc., și în primul rînd vechiul stat, cu noi instituții, socialiste, cu un stat de tip nou, proletar; înseamnă a înlocui vechea ideologie dominantă, burgheză, cu noua ideologie socialistă. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 96. ♦ A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în loc. 2. A putea lua locul cuiva sau a ceva îndeplinind același rol, a putea ține cu succes locul cuiva. Descoperirea noastră urma să dea, pe lîngă fontă, și un metal rar, care înlocuiește cositorul. BARANGA, I. 198. 3. A ține temporar locul cuiva absent. Pe timpul concediului voi fi înlocuit de tovarășul X.

ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui; schimbare. Ideea necesității înlocuirii capitalismului printr-o orînduire superioarăorînduirea socialistăa pătruns adînc în conștiința a zeci de milioane de oameni din întreaga lume. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 169.

A ÎNLOCUÍ ~iésc tranz. (obiecte sau persoane) 1) A schimba ca necorespunzător, punând în loc altceva sau pe altcineva; a substitui. ~ ușa. ~ un jucător. 2) A schimba (într-o calitate), ținând (temporar) locul. ~ pe președinte. Materialele plastice ~iesc lemnul. /în + loc + suf. ~ui

înlocuì v. 1. a pune în loc: a înlocui vinul cu berea; 2. a ținea, a ocupa locul cuiva: l’am înlocuit câtva timp; 3. a urma cuiva într’un post: contabilul a fost înlocuit.

înlocuĭésc v. tr. (d. loc). Scot pe cineva orĭ ceva dintr’un loc și pun pe altu orĭ altceva: a înlocui o haĭnă, o modă pintr’alta, un funcționar pintr’altu. Suplinesc, substituĭ, țin locu pînă vine cel ce-l părăsise: a înlocui un amic bolnav.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii

înlocuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá, conj. prez. 3 sg. și pl. înlocuiáscă

înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii

înlocui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiesc, conj. înlocuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNLOCUÍ vb. 1. a schimba. (A ~ o piesă uzată.) 2. v. substitui. 3. a schimba, (înv. și pop.) a muta, (franțuzism înv.) a ramplasa. (L-a ~ cu un inginer mai bun.) 4. v. suplini.

ÎNLOCUÍRE s. 1. schimb, schimbare, (înv.) mutare. (~ unei piese uzate.) 2. substituire, substituție. (Proba ~ unor termeni prin alții.) 3. schimbare. (~ cuiva din funcție.) 4. v. suplinire.

ÎNLOCUI vb. 1. a schimba. (A ~ o piesă uzată.) 2. a substitui. (A ~ o serie de termeni prin alții.) 3. a schimba, (înv. și pop.) a muta, (franțuzism înv.) a ramplasa. (L-a ~ cu un inginer mai bun.) 4. a suplini. (Pe timpul cît m-a ~ la catedră.)

ÎNLOCUIRE s. 1. schimb, schimbare, (înv.) mutare. (~ unei piese uzate.) 2. substituire, substituție. (Proba ~ unor termeni prin alții.) 3. schimbare. (~ cuiva în funcție.) 4. suplinire. (~ cuiva bolnav la o catedră.)

Intrare: înlocui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înlocui
  • ‑nlocui
  • înlocuire
  • ‑nlocuire
  • înlocuit
  • ‑nlocuit
  • înlocuitu‑
  • ‑nlocuitu‑
  • înlocuind
  • ‑nlocuind
  • înlocuindu‑
  • ‑nlocuindu‑
singular plural
  • înlocuiește
  • ‑nlocuiește
  • înlocuiți
  • ‑nlocuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înlocuiesc
  • ‑nlocuiesc
(să)
  • înlocuiesc
  • ‑nlocuiesc
  • înlocuiam
  • ‑nlocuiam
  • înlocuii
  • ‑nlocuii
  • înlocuisem
  • ‑nlocuisem
a II-a (tu)
  • înlocuiești
  • ‑nlocuiești
(să)
  • înlocuiești
  • ‑nlocuiești
  • înlocuiai
  • ‑nlocuiai
  • înlocuiși
  • ‑nlocuiși
  • înlocuiseși
  • ‑nlocuiseși
a III-a (el, ea)
  • înlocuiește
  • ‑nlocuiește
(să)
  • înlocuiască
  • ‑nlocuiască
  • înlocuia
  • ‑nlocuia
  • înlocui
  • ‑nlocui
  • înlocuise
  • ‑nlocuise
plural I (noi)
  • înlocuim
  • ‑nlocuim
(să)
  • înlocuim
  • ‑nlocuim
  • înlocuiam
  • ‑nlocuiam
  • înlocuirăm
  • ‑nlocuirăm
  • înlocuiserăm
  • ‑nlocuiserăm
  • înlocuisem
  • ‑nlocuisem
a II-a (voi)
  • înlocuiți
  • ‑nlocuiți
(să)
  • înlocuiți
  • ‑nlocuiți
  • înlocuiați
  • ‑nlocuiați
  • înlocuirăți
  • ‑nlocuirăți
  • înlocuiserăți
  • ‑nlocuiserăți
  • înlocuiseți
  • ‑nlocuiseți
a III-a (ei, ele)
  • înlocuiesc
  • ‑nlocuiesc
(să)
  • înlocuiască
  • ‑nlocuiască
  • înlocuiau
  • ‑nlocuiau
  • înlocui
  • ‑nlocui
  • înlocuiseră
  • ‑nlocuiseră
Intrare: înlocuire
înlocuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înlocuire
  • ‑nlocuire
  • înlocuirea
  • ‑nlocuirea
plural
  • înlocuiri
  • ‑nlocuiri
  • înlocuirile
  • ‑nlocuirile
genitiv-dativ singular
  • înlocuiri
  • ‑nlocuiri
  • înlocuirii
  • ‑nlocuirii
plural
  • înlocuiri
  • ‑nlocuiri
  • înlocuirilor
  • ‑nlocuirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înlocui înlocuire

  • 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Am înlocuit geamul spart.
      surse: DLRLC
    • Acolo, sus, au putrezit cîteva bîrne. Vor fi înlocuite zilele acestea. STANCU, U.R.S.S. 44.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • A făuri suprastructura socialistă înseamnă a înlocui vechile instituții politice, juridice etc., și în primul rînd vechiul stat, cu noi instituții, socialiste, cu un stat de tip nou, proletar; înseamnă a înlocui vechea ideologie dominantă, burgheză, cu noua ideologie socialistă. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 96.
        surse: DLRLC
  • 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. A putea lua locul cuiva sau a ceva îndeplinind același rol, a putea ține cu succes locul cuiva.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Descoperirea noastră urma să dea, pe lîngă fontă, și un metal rar, care înlocuiește cositorul. BARANGA, I. 198.
      surse: DLRLC
  • 4. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Pe timpul concediului voi fi înlocuit de tovarășul X.
      surse: DLRLC

etimologie:

înlocuire

  • 1. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: schimbare un exemplu
    exemple
    • Ideea necesității înlocuirii capitalismului printr-o orînduire superioară – orînduirea socialistă – a pătruns adînc în conștiința a zeci de milioane de oameni din întreaga lume. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 169.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înlocui
    surse: DEX '09 DEX '98