îngâmfat, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. II, 470 / S și: ~ânf~ / Pl: ~ați, ~e / E: îngâmfa] 1 a (Înv) Umflat. 2-3 smf, a (Om) încrezut. 4-5 smf, a (Om) fudul. 6-7 smf, a (Om) vanitos. 8-9 smf, a (Om) arogant.

ÎNGÂMFA, îngâmfez, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngâmf] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).

îngâmfa [At: (a. 1594) MARDARIE, L. 1986 / V: (cscj) ~fi / S și: ~ânfa / Pzi: îngâmf, (înv) ~fez / E: în- + gâmfa] 1-2 vtr (Înv) A (se) umfla. 3 vr (D. păsări) A se umfla în pene. 4 vr A se fuduli. 5 vr A fî vanitos. 6 vr A se mândri. 7 (Rar) vr A avea pretenția să...

îngâmfi v vz îngâmfa

ÎNGÂMFA, îngâmf, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngâmfez] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).

ÎNGÎMFA, îngîmf, vb. I. Refl. (Despre oameni) A fi încrezut, a avea o atitudine trufașă; a se fuduli, a se mîndri, a se crede, a se făli, a se umfla în pene. Fiul împăratului era mîndru nevoie mare, fiindcă zîna numai cu dînsul juca... Și unde se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311. Murgul se scula, La stăpîn mergea Și-astfel îi grăia: Stăpîne, stăpîne... Șoimul s-a-ngîmfat Și s-a lăudat Că-n fugă m-o-ntrece. TEODORESCU, P. P. 63. – Prez. ind. și: (învechit) îngîmfez (ALEXANDRESCU, M. 63).

ÎNGÎMFAT, -Ă, îngîmfați, -te, adj. 1. Încrezut, înfumurat, fudul; vanitos, orgolios. Înalt și îngîmfat, își strînse haina Și plescăi din limbă, surîzînd. PORUMBACU, P. 93. Înnorat de gînduri stete Soarele, că l-au durut Vorbele-ngîmfatei fete. COȘBUC, P. II 84. Mirele șădea pe perini cucuiat, fudul și îngîmfat. SBIERA, P. 127. ◊ (Substantivat) Gîndiți că nu știu că vreți să-l oborîți numai ca să puneți în locul lui pe contele de Kildar, un îngîmfat? NEGRUZZI, S. III 352. 2. Fig. (Învechit) Umflat, bogat. Varza cea-ngîmfată- n foi. PANN, P. V. I 120.

A SE ÎNGÂMFA mă îngâmf intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se împăuna; a se înfumura. 2) A-și da importanță deosebită; a se umfla în pene; a se semeți; a se împăuna; a se înfumura. /în + înv. gâmfă

îngânfà v. a se umfla de mândrie, a se făli cu deșertăciuni. [Lat. CONFLARE].

îngânfat a. umflat de fumuri, de mândrie deșartă. [Vechiu-rom. îngâmfat, cu corpul umflat: în limba modernă cu sensul excluziv metaforic].

îngînf (mă), a -á v. refl. (din *îngînflu, d. lat. gon-flare îld. con-flare, a sufla, a forma; it. gonfiare, a unfla, de unde și fr. gonfler. V. su-flu, un-flu). Mă unflu de mîndrie, de vanitate: prostu se îngînfă. – Într’un descîntec din Banat: Bubă, nu înfla, nu gînfa = nu te unfla (Șez. 35, 109).

îngînfát, -ă adj. Fudul, înfumurat: un parvenit îngînfat.

îngâmfat.

îngâmfa (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă îngâmfez/mă îngâmf, 3 se îngâmfează/se îngâmfă; conj. prez. 1 sg. să mă îngâmfez/să mă îngâmf, 3 să se îngâmfeze/să se îngâmfe; imper. 2 sg. afirm. îngâmfează-te/îngâmfă-te; ger. îngâmfându-mă

!îngâmfa (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se îngâmfează/se îngâmfă

îngâmfa vb., ind. prez. 1 sg. îngâmf, 3 sg. și pl. îngâmfă

îngîmfa (ind. prez. 3 sg. și pl. îngîmfă)

ÎNGÂMFAT adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, megaloman, megalomanic, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țâfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pâșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?)

Îngâmfat ≠ modest

ÎNGÂMFA vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se lăuda, a se mândri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bârzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atâta!)

ÎNGÎMFA vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atîta!)

ÎNGÎMFAT adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, megaloman, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?)