15 definiții pentru infracțiune

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INFRACȚIUNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

INFRACȚIUNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

infracțiune sf [At: ODOBESCU, S. I, 324 / V: ~ție / Pl: ~ni / E: fr infraction, lat infractio, -onis] 1-4 Încălcare (a unei legi,) (a unui ordin,) (a unui tratat sau) a unei reguli prestabilite Si: violare. 5 Faptă care prezintă pericol social, constând în săvârșirea cu vinovăție a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege.

INFRACȚIUNE, infracțiuni, s. f. Faptă pedepsită de lege, constînd în călcarea unei legi penale. Infracțiune de drept comun. – Pronunțat: -ți-u-.

INFRACȚIUNE s.f. (Jur.) 1. Violare a unor legi penale. 2. Abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. infraction, lat. infractio – spargere].

INFRACȚIUNE s. f. 1. încălcare cu vinovăție a unei legi penale. 2. abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. (< fr. infraction, lat. infractio)

INFRACȚIUNE ~i f. Violare a unei legi, care merită a fi sancționată prin pedeapsă penală; faptă care prezintă pericol social. [G.-D. infracțiunii; Sil. in-frac-ți-u-] /<fr. infraction, lat. infractio, ~onis

infracțiune f. înfrângerea unei legi, unei porunci etc.

*infracțiúne f. (lat. infráctio, -ónis, d. infríngere, -fractum, a înfrînge). Înfrîngerea uneĭ legĭ, unuĭ ordin, tractat ș. a.: infracțiunile regulamentelor polițiiĭ se numesc „contravențiunĭ”.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

infracțiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. infracțiunii; pl. infracțiuni

infracțiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. infracțiunii; pl. infracțiuni

infracțiune s. f., pl. infracțiuni

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INFRACȚIUNE s. (JUR.) vină. (~ lui a fost dovedită.)

INFRACȚIUNE s. (JUR.) vină. (~ lui a fost dovedită.)

Intrare: infracțiune
infracțiune substantiv feminin
  • silabație: -ți-u-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infracțiune
  • infracțiunea
plural
  • infracțiuni
  • infracțiunile
genitiv-dativ singular
  • infracțiuni
  • infracțiunii
plural
  • infracțiuni
  • infracțiunilor
vocativ singular
plural
infracție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

infracțiune, infracțiunisubstantiv feminin

  • 1. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: vină
    • format_quote Infracțiune de drept comun. DLRLC
  • 2. Abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.