4 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INFLÍGE, inflig, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

inflige vt [At: MAIORESCU, D. I 346 / Pzi: ~lig / E: fr infliger] (Înv; rar) A pedepsi.

INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

INFLÍGE vb. III. tr. (Rar) A pedepsi. [P.i. inflíg. / cf. fr. infliger, lat. infligere].

INFLÍGE vb. tr. a pedepsi. (< fr. infliger, lat. infligere)

*inflíg, -flís, a -flíge v. tr. (lat. infligere, a lovi, a cĭocni, a aplica ceva dureros. V. con-flict). Aplic ceva dureros: a inflige cuĭva o pedeapsă, o înfrîngere, o pagubă. – Part. inflis inuz.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg

inflíge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg

înflíge vb. (model de flexiune 664)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎNFLÍGERE s. f. v. înflige. [DMLR]

Intrare: infligere
infligere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infligere
  • infligerea
plural
  • infligeri
  • infligerile
genitiv-dativ singular
  • infligeri
  • infligerii
plural
  • infligeri
  • infligerilor
vocativ singular
plural
Intrare: inflige
verb (VT664)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • inflige
  • infligere
  • infligând
  • infligându‑
singular plural
  • inflige
  • infligeți
  • infligeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • inflig
(să)
  • inflig
  • infligeam
a II-a (tu)
  • infligi
(să)
  • infligi
  • infligeai
a III-a (el, ea)
  • inflige
(să)
  • infli
  • infligea
plural I (noi)
  • infligem
(să)
  • infligem
  • infligeam
a II-a (voi)
  • infligeți
(să)
  • infligeți
  • infligeați
a III-a (ei, ele)
  • inflig
(să)
  • infli
  • infligeau
Intrare: înflige
verb (V664)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înflige
  • ‑nflige
  • înfligere
  • ‑nfligere
  • înfligând
  • ‑nfligând
  • înfligându‑
  • ‑nfligându‑
singular plural
  • înflige
  • ‑nflige
  • înfligeți
  • ‑nfligeți
  • înfligeți-
  • ‑nfligeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înflig
  • ‑nflig
(să)
  • înflig
  • ‑nflig
  • înfligeam
  • ‑nfligeam
a II-a (tu)
  • înfligi
  • ‑nfligi
(să)
  • înfligi
  • ‑nfligi
  • înfligeai
  • ‑nfligeai
a III-a (el, ea)
  • înflige
  • ‑nflige
(să)
  • înfli
  • ‑nfli
  • înfligea
  • ‑nfligea
plural I (noi)
  • înfligem
  • ‑nfligem
(să)
  • înfligem
  • ‑nfligem
  • înfligeam
  • ‑nfligeam
a II-a (voi)
  • înfligeți
  • ‑nfligeți
(să)
  • înfligeți
  • ‑nfligeți
  • înfligeați
  • ‑nfligeați
a III-a (ei, ele)
  • înflig
  • ‑nflig
(să)
  • înfli
  • ‑nfli
  • înfligeau
  • ‑nfligeau
Intrare: înfligere
înfligere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfligere
  • ‑nfligere
  • înfligerea
  • ‑nfligerea
plural
  • înfligeri
  • ‑nfligeri
  • înfligerile
  • ‑nfligerile
genitiv-dativ singular
  • înfligeri
  • ‑nfligeri
  • înfligerii
  • ‑nfligerii
plural
  • înfligeri
  • ‑nfligeri
  • înfligerilor
  • ‑nfligerilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

inflige

etimologie: