2 intrări

21 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

INERÉNȚĂ s. f. Calitatea a ceea ce este inerent. – Din fr. inhérence.

inerent, ~ă a [At: ARDELEANU, D. 118 / Pl: ~nți, ~e / E: fr inhérent, lat inhaerens, -entis] Care aparține în mod firesc la ceva sau cuiva. corectată

inerență sf [At: MAIORESCU, L. 48 / S și: (înv) inher~ / Pl: -țe / E: fr inhérence] (Rar) Caracter a ceea ce este inerent.

INERÉNȚĂ s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este inerent. – Din fr. inhérence.

INERENT, -Ă, inerenți, -te, adj. Care face parte integrantă din ceva, care nu poate lipsi, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă. (Adverbial) Unii au trăit pe socoteala semenilor lor, speculînd patimile, nevoile, ambițiile ori diferitele slăbiciuni care sînt inerent legate de firea omului, ANGHEL, PR. 107.

INERÉNT, -Ă adj. (adesea adv.) Care prin natura sa este legat de ceva, care aparține în mod firesc la ceva. [< fr. inhérent, cf. lat. inhaerens].

INERÉNȚĂ s.f. Calitatea a ceea ce este inerent. [Cf. fr. inhérence].

INERÉNT, -Ă adj. (și adv.) care prin natura sa este legat de ceva, care aparține în mod firesc la ceva. (< fr. inhérent, lat. inhaerens)

INERÉNȚĂ s. f. 1. calitatea, starea a ceea ce este inerent. 2. caracteristică a unei relații de reciprocitate între două categorii sintactice presupuse în cadrul aceleiași unități. (< fr. inhérence)

INERÉNT ~tă (~ți, ~te) Care aparține în mod firesc unui lucru sau fenomen; propriu esenței unui lucru sau fenomen; intrinsec; esențial. Contradicții ~te acestei epoci. /<fr. inhérent, lat. inhaerens, ~ntis

inerent a. unit într’un mod inseparabil cu ceva: greutatea e inerentă materiei; fig. eroarea e inerentă spiritului uman.

inerență f. starea celor inerente.

*inerént, -ă adj. (lat. in-háerens, -éntis, part. d. inhaerére, a fi lipit de, fr. inérent. V. ad-erent, ezit). Care e din natură strîns legat de alt-ceva: greutatea e inerentă materiiĭ, eroarea e inerentă spirituluĭ uman.

*inerénță f., pl. e (d. inerent; fr. inérence). Starea lucruluĭ inerent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte

inerénță s. f., g.-d. art. inerénței

inerént adj. m., pl. inerénți; f. sg. ineréntă, pl. inerénte

inerénță s. f., g.-d. art. inerénței


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INERÉNȚĂ s. f. (cf. fr. inhérence): calitate sau caracteristică a unui raport, a unei relații de reciprocitate (a unei corelații) între două categorii sintactice ce se presupun în cadrul aceleiași unități, ce fac parte integrantă din această unitate, ce aparțin în mod firesc acestei unități și se definesc una prin cealaltă. Termen folosit în sintagmele raport de inerență și relație de inerență (v.), cu referire la relația existentă între predicat și subiect.

Intrare: inerent
inerent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inerent
  • inerentul
  • inerentu‑
  • inerentă
  • inerenta
plural
  • inerenți
  • inerenții
  • inerente
  • inerentele
genitiv-dativ singular
  • inerent
  • inerentului
  • inerente
  • inerentei
plural
  • inerenți
  • inerenților
  • inerente
  • inerentelor
vocativ singular
plural
Intrare: inerență
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inerență
  • inerența
plural
genitiv-dativ singular
  • inerențe
  • inerenței
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

inerent

  • 1. adesea adverbial Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: esențial intrinsec un exemplu
    exemple
    • Unii au trăit pe socoteala semenilor lor, speculînd patimile, nevoile, ambițiile ori diferitele slăbiciuni care sînt inerent legate de firea omului, ANGHEL, PR. 107.
      surse: DLRLC

etimologie:

inerență

  • 1. Calitatea a ceea ce este inerent.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Caracteristică a unei relații de reciprocitate între două categorii sintactice presupuse în cadrul aceleiași unități.
    surse: MDN '00

etimologie: