2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

inculpat, ~ă smf, a [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: inculpa] (Jur) 1-2 (Persoană) acuzată de o culpă. 3-4 (Persoană) trimisă înaintea unei instanțe judecătorești pentru săvârșirea unui delict Si: acuzat2, învinuit2 (7-8).

INCULPÁ vb. I. Tranz. (Numai la timpuri compuse) A porni o urmărire penală împotriva cuiva; a învinovăți, a învinui, a acuza.

INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană supusă unei urmăriri penale, implicată într-o afacere penală; învinuit, acuzat. Tăcere, inculpatule, de vrei să nu-ți agravezi situația. CARAGIALE, O. II 41.

INCULPÁ vb. I. tr. A învinui, a acuza. [P.i. incúlp. / < fr. inculper].

INCULPÁT, -Ă s.m. și f. Cel care este acuzat de o infracțiune, de o crimă etc.; acuzat. [Cf. fr. inculpé].

INCULPÁ vb. tr. (jur.) a învinovăți, a învinui, a acuza. (< fr. inculper, lat. inculpare)

INCULPÁT, -Ă s. m. f. cel acuzat de o infracțiune, de o crimă etc. (< fr. inculpé)

A INCULPÁ incúlp tranz. (persoane) A declara ca fiind culpabil; a acuza; a învinui. /<fr. inculper, lat. inculpare

INCULPÁT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care este acuzată de o infracțiune și este parte într-un proces penal; acuzat; învinuit. /v. a inculpa

inculpà v. a acuza pe cineva de o greșală, de un delict, de o crimă.

*incúlp, a v. tr. (fr. inculper, d. lat. in, în, și culpare, a mustra, a blama, d. culpa, culpă. V. dis-culp). Acuz, învinovățesc.

inculpát, -ă adj. și s. (fr. inculpé. Lat. inculpatus însemnează „neacuzat, ireproșabil”). Persoană dată în judecată p. un delict. V. acuzat, pîrît, intimat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

inculpátă s. f., g.-d. art. inculpátei; pl. inculpáte

inculpátă s. f., pl. inculpáte

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă

inculpá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. incúlpă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: inculpată
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inculpa
  • inculpata
plural
  • inculpate
  • inculpatele
genitiv-dativ singular
  • inculpate
  • inculpatei
plural
  • inculpate
  • inculpatelor
vocativ singular
  • inculpa
  • inculpato
plural
  • inculpatelor
Intrare: inculpat (part.)
inculpat2 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inculpat
  • inculpatul
  • inculpatu‑
  • inculpa
  • inculpata
plural
  • inculpați
  • inculpații
  • inculpate
  • inculpatele
genitiv-dativ singular
  • inculpat
  • inculpatului
  • inculpate
  • inculpatei
plural
  • inculpați
  • inculpaților
  • inculpate
  • inculpatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

inculpa

etimologie:

inculpat, -ă inculpată

etimologie: