INCHIZITOR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al Inchiziției. ♦ Fig. Anchetator aspru. – Din fr. inquisiteur.

inchizitor sm [At: BOGZA, P. M. 52 / V: (înv) incviz~ / Pl: ~i / E: fr inquisiteur] 1 Judecător din tribunalul ecleziastic al inchiziției (1). 2 (Fig) Anchetator aspru.

INCHIZITOR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al inchiziției. ♦ Fig. Anchetator aspru. – Din fr. inquisiteur.

INCHIZITOR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al inchiziției. Are o figură de inchizitor tînăr, cu fața osoasă. CAMIL PETRESCU, U. N. 247. ♦ Fig. Anchetator aspru.

INCHIZITOR s.m. Judecător al inchiziției. ♦ (Fig.) Anchetator necruțător, aspru. [Cf. it. inquisitore, fr. inquisiteur, lat. inquisitor].

INCHIZITOR s. m. 1. judecător al inchiziției. 2. (fig.) anchetator necruțător, aspru. (< fr. inquisiteur, lat. inquisitor)

INCHIZITOR ~i m. 1) Judecător din tribunalul inchiziției. 2) fig. Anchetator care interoghează în mod autoritar și foarte aspru. /<fr. inquisiteur

inchizitor m. 1. membru al închizițiunii; 2. fig. cel ce face anchete minuțioase.

*inchizitór s. m. (lat. inquisítor, -óris). Membru al tribunaluluĭ inchizițiuniĭ: inchizitoriĭ eraŭ în general din ordinu sfîntuluĭ Dominic. Adj. (-tor, -toare). Care cercetează riguros și arbitrar.

incvizitor sm vz inchizitor

inchizitor s. m., pl. inchizitori

inchizitor s. m., pl. inchizitori

inchizitor s. m., pl. inchizitori