2 intrări

15 definiții

începător, ~oare [At: CORESI, EV. 15/17 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: începe + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Înv; udp „de”) (Persoană) care face ca ceva să ia ființă pentru prima dată. 3-4 smf, a (Persoană) care este prima dintr-un șir mai lung. 5 a Inițial. 6 a (D. noțiuni abstracte) Elementar. 7 a (Înv; îs) Clasele ~oare Școala elementară. 8 smf (Înv) Conducător. 9 smf {Rar) Inițiator. 10-11 smf, a (Persoană) care abia a început să învețe ceva. 12-13 smf a (Persoană) care a început de curând să activeze într-un domeniu Cf ageamiu, debutant, novice.

ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

ÎNCEPĂTÓR2, -OÁRE, începători- oare s. m. și f. 1. Persoană care a intrat de curînd într-un domeniu de activitate și care dovedește din această cauză nepricepere, stîngăcie. Pe cînd se-ntorcea de la Smirna, i se cufundase corabia încărcată; iar el, începător în ale negustoriei, a fost uitat s-o asigureze. CARAGIALE, O. III 39. 2. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. Asachi... ar fi putut fi începătorul școalei critice moldovenești. Dar acest rol revine altora. IBRĂILEANU, SP. CR. 58.

ÎNCEPĂTÓR1, -OÁRE, începători, -oare, adj. Care începe. Spune-mi un cuvînt începător cu «e».Alecu Russo... cel dintîi ceruse pentru limba populară drept de a exprima în formele ei curate cultura noastră începătoare. SADOVEANU, E. 176. Îi lipsește... numai scînteia începătoare izbitura care aprinde capsa. CAMIL PETRESCU, O. II 466.

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

ÎNCEPĂTÓR adj., s. 1. adj. v. inițial. 2. adj. v. incipient. 3. s. debutant, (livr.) neofit, novice, (fam.) ageamiu, (fam. fig.) boboc, recrut. (~ într-un anumit domeniu.)

ÎNCEPĂTÓR s. v. inițiator, promotor, protagonist.

ÎNCEPĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care face primii pași într-un domeniu de activitate; debutant; novice. 2) pop. Om care pune începutul unei acțiuni; inițiator. /a începe + suf. ~ător

ÎNCEPĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care abia începe; cu primele semne ale unui început; incipient. Poet ~. 2) Care constituie un început; de început; inițial; primar; primordial. Perioadă ~oare. /a începe + suf. ~ător

începător a. elementar. ║ m. cel ce se află încă la primele elemente ale unei arte sau științe.

începătór, -oáre adj. Care începe în aintea altora: artileria noastră fu începătoarea lupteĭ. Care e la început, debutant: aceștĭ școlarĭ îs începătorĭ. Subst. Un începător.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

începător s. v. INIȚIATOR. PROMOTOR. PROTAGONIST.

ÎNCEPĂTOR adj., s. 1. adj. inițial. (Literă ~.) 2. adj. incipient, inițial. (Stadiu ~ al unei boli.) 3. s. debutant. (livr.) neofit, novice, (fam.) ageamiu, (fam. fig.) boboc, recrut. (~ într-un domeniu.)

Intrare: începător (adj.)
începător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • începător
  • ‑ncepător
  • începătorul
  • începătoru‑
  • ‑ncepătorul
  • ‑ncepătoru‑
  • începătoare
  • ‑ncepătoare
  • începătoarea
  • ‑ncepătoarea
plural
  • începători
  • ‑ncepători
  • începătorii
  • ‑ncepătorii
  • începătoare
  • ‑ncepătoare
  • începătoarele
  • ‑ncepătoarele
genitiv-dativ singular
  • începător
  • ‑ncepător
  • începătorului
  • ‑ncepătorului
  • începătoare
  • ‑ncepătoare
  • începătoarei
  • ‑ncepătoarei
plural
  • începători
  • ‑ncepători
  • începătorilor
  • ‑ncepătorilor
  • începătoare
  • ‑ncepătoare
  • începătoarelor
  • ‑ncepătoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: începător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • începător
  • ‑ncepător
  • începătorul
  • începătoru‑
  • ‑ncepătorul
  • ‑ncepătoru‑
plural
  • începători
  • ‑ncepători
  • începătorii
  • ‑ncepătorii
genitiv-dativ singular
  • începător
  • ‑ncepător
  • începătorului
  • ‑ncepătorului
plural
  • începători
  • ‑ncepători
  • începătorilor
  • ‑ncepătorilor
vocativ singular
  • începătorule
  • ‑ncepătorule
plural
  • începătorilor
  • ‑ncepătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

începător (adj.)

  • 1. Care începe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: incipient inițial primar primordial 3 exemple
    exemple
    • Spune-mi un cuvînt începător cu «e».
      surse: DLRLC
    • Alecu Russo... cel dintîi ceruse pentru limba populară drept de a exprima în formele ei curate cultura noastră începătoare. SADOVEANU, E. 176.
      surse: DLRLC
    • Îi lipsește... numai scînteia începătoare, izbitura care aprinde capsa. CAMIL PETRESCU, O. II 466.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Începe + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09

începător, -oare (persoană) începătoare începător

  • 1. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: debutant novice un exemplu
    exemple
    • Pe cînd se-ntorcea de la Smirna, i se cufundase corabia încărcată; iar el, începător în ale negustoriei, a fost uitat s-o asigureze. CARAGIALE, O. III 39.
      surse: DLRLC
  • 2. rar Persoană care inițiază ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: inițiator, -oare (adj., persoană) un exemplu
    exemple
    • Asachi... ar fi putut fi începătorul școalei critice moldovenești. Dar acest rol revine altora. IBRĂILEANU, SP. CR. 58.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Începe + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09