incalcare sf vz încălcare

încălca vt [At: (a. 1816) IORGA, S. D. VII, 44 / Pzi: încalc / E: în- + călca] 1 (Înv) A obliga. 2 A ocupa prin violență un teritoriu străin Si: a cotropi. 3 A nu respecta o lege. 4-5 (Fig) A nesocoti (un drept sau) o obligație, un jurământ.

încălcare sf [At: IORGA, C. I. II, 100 / V: (înv) incalcare / Pl: ~cări / E: încălca] 1 (Înv) Obligare. 2 Ocupare prin violență a unui teritoriu străin Si: cotropire, încălcat¹ (2). 3 Nerespectare a unei legi. 4-5 (Fig) Nesocotire (a unui drept sau) a unei obligații, a unui jurământ etc. modificată

ÎNCĂLCA, încalc, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la un teritoriu străin) A invada, a cotropi. Toate acestea erau semne de biruință asupra vrăjmașilor ce încălcau țara din cînd în cînd. ISPIRESCU, la TDRG. 2. Fig. A nu respecta, a nesocoti ceva. Sfaturile populare au datoria... să pedepsească cu hotărîre pe sabotori și să ia măsuri împotriva acelor elemente, iresponsabile sau dușmănoase, care încalcă legalitatea populară. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 104.

ÎNCĂLCARE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca. 1. Intrare samavolnică pe un teritoriu străin; invadare, cotropire. Era vorba de o încălcare de șase mii de fălci. SADOVEANU, O. VII 107. 2. Fig. Nerespectare a unor obligații, nesocotire a drepturilor cuiva; abatere de la o dispoziție legală. Încălcarea disciplinei de stat de către un comunist este în același timp și o încălcare a disciplinei de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 47.

A ÎNCĂLCA încalc tranz. 1) (teritorii) A ocupa prin violență; a lua în stăpânire cu forța; a cotropi; a invada. 2) fig. (legi, drepturi etc.) A neglija comițând o abatere; a nu respecta. ~ legile limbii. /în + a călca

încălcà v. 1. a călca o țară, o moșie; 2. fig. a lua pe nedrept, a se întinde pe pământul altuia.

încălcare f. 1. călcare sau năvălire; 2. fig. uzurpare.

încálc, a -călcá v. tr. (d. calc și tradus după fr. empiéter, a încălca, d. pied, picĭor). Uzurp, cotropesc: a încălca un teren. V. intr. A încălca asupra vecinuluĭ. Fig. A-țĭ aroga drepturĭ pe care nu le aĭ: a încălca asupra cuĭva. În poezie (tradus după fr. enjamber), se zice cînd un vers se întinde asupra altuĭa aruncîndu-ĭ un cuvînt orĭ maĭ multe care după înțeles trebuĭaŭ să facă parte dintr’însu, ca: Ce e amoru? E un lung prilej pentru durere (Em.).

*încălcáre f. Acțiunea de a încălca, de a uzurpa. Fig. Arogare de drepturĭ. În poezie, trecerea unuĭ cuvînt în versu următor (fr. enjambement). V. încalc.

încălca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încalc, 2 sg. încalci, 3 încalcă; conj. prez. 1 sg. să încalc, 3 să încalce; imper. 2 sg. afirm. încalcă

încălcare s. f., g.-d. art. încălcării; pl. încălcări

încălca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încalc, 3 încalcă

încălcare s. f., g.-d. art. încălcării; pl. încălcări

încălca vb., ind. prez. 1 sg. încalc, 3 sg. și pl. încalcă

încălcare s. f., g.-d. art. încălcării; pl. încălcări

ÎNCĂLCA vb. 1. v. cotropi. 2. v. uzurpa. 3. v. contraveni. 4. a nesocoti, (fig.) a silui. (A ~ legile limbii.)

ÎNCĂLCARE s. 1. v. cotropire. 2. călcare, nesocotire, violare, (pop.) stricare. (~ legii, a unei înțelegeri.)

ÎNCĂLCA vb. 1. a cotropi, a invada, a năpădi, (pop.) a călca, (înv.) a cuprinde, a năbuși, a stropși, a supăra. (A ~ un teritoriu străin.) 2. a uzurpa, (înv. fig.) a împresura. (A ~ drepturile cuiva.) 3. a se abate, a călca, a contraveni, a nesocoti, a viola, (înv.) a păși, a sparge, a stropși, a știrbi. (A ~ legea.) 4. a nesocoti, (fig.) a silui. (A ~ legile limbii.)

ÎNCĂLCARE s. 1. cotropire, invadare, invazie, năpădire, (pop.) călcare, (înv.) cuprindere, cuprins, năbușeală, stropșitură. (~ unui teritoriu străin.) 2. călcare, nesocotire, violare, (pop.) stricare. (~ legii, a unei înțelegeri.)

A (se) încălca ≠ a (se) respecta