IMUNOHEMATOLOGIE s. f. ramură a hematologiei care studiază proprietățile antigenice ale elementelor figurate ale sângelui și nervilor și ale diferiților anticorpi care pot exista în serul sangvin. (< fr. immuno-hématologie)

imunohematologie s. f., g.-d. art. imunohematologiei

IMUNO- „imun, imunitate”. ◊ L. immunis „apărat, scutit” > fr. immuno-, germ. id., engl. id., ït. id. > rom. imuno-. □ ~electroforeză (v. electro-, v. -foreză), s. f., adaptare a tehnicii electroforetice pentru imunizare; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce imunitate; ~geneză (v. -geneză), s. f., teorie asupra legilor de dezvoltare și de manifestare a rezistenței la organismele animale și vegetale; ~hematologie (v. hemato-, v. -logie₁), s. f., ramură a hematologiei care se bazează pe concepția că o serie de hemopatii rezultă din acțiunea unor factori imunologici; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., proces de distrugere a hematiilor sub acțiunea anticorpilor antieritrocitari corespunzători; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fenomenele de imunitate; ~osmoforeză (v. osmo-₂, v. -foreză), s. f., metodă rapidă pentru identificarea virusurilor prin reacții simulate de serologie și de electroforeză; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., studiu al reacțiilor morbide provocate de apariția unui antigen în organism; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament preventiv prin administrarea de seruri sau vaccinuri care conțin anticorpi sau antigeni.