10 definiții pentru implorator implorător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

implorator, ~oare smf, a [At: PAS, Z. I, 76 / V: ~răt~ / Pl: ~i, ~oare / E: implora + -tor] 1-2 (Persoană) care roagă pe cineva cu umilință. 3-4 (Persoană) care roagă pe cineva insistent. 5-6 (Persoană) care cheamă în ajutor. 7-8 (Persoană) care cere ceva insistent, cu lacrimi, unui superior. 9-10 (Persoană) care cere mila divinității.

IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care cere în mod insistent, care roagă stăruitor. – Variantă: implorătór, -oáre (PAS, Z. I 76) adj.

IMPLORATÓR, -OÁRE adj. Care imploră. [< implora + -tor].

IMPLORATÓR, -OÁRE adj. care imploră. (< fr. implorateur)

implorător, ~oare smf, a vz implorator

IMPLORĂTÓR, -OÁRE adj. v. implorator.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMPLORATÓR adj. rugător, (pop.) rugat. (Cu ton ~.)

Intrare: implorator
implorator adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • implorator
  • imploratorul
  • imploratoru‑
  • imploratoare
  • imploratoarea
plural
  • imploratori
  • imploratorii
  • imploratoare
  • imploratoarele
genitiv-dativ singular
  • implorator
  • imploratorului
  • imploratoare
  • imploratoarei
plural
  • imploratori
  • imploratorilor
  • imploratoare
  • imploratoarelor
vocativ singular
plural
implorător adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • implorător
  • implorătorul
  • implorătoru‑
  • implorătoare
  • implorătoarea
plural
  • implorători
  • implorătorii
  • implorătoare
  • implorătoarele
genitiv-dativ singular
  • implorător
  • implorătorului
  • implorătoare
  • implorătoarei
plural
  • implorători
  • implorătorilor
  • implorătoare
  • implorătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

implorator implorător

  • 1. Care imploră; care exprimă implorarea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: rugat rugător

etimologie:

  • implora + sufix -tor
    surse: DN
  • limba franceză implorateur
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00