2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare.

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare.

ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei; împăciuire, împăcăciune. – V. împăca.

ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei; împăciuire, împăcăciune. – V. împăca.

împăca [At: CORESI, EV. 46/22 / Pzi: împac / E: ml *impacare] 1-2 vtrr (Udp „cu”) A restabili raporturile de prietenie, de înțelegere cu cineva Si: a (se) reconcilia, a (se) împăciui, (înv) a păcelui (1). 3 vt (Rar) A satisface pe cineva Si: (înv) a păcelui (2). 4 vr (Rar) A se răzbuna pe cineva. 5 vt (Fig) A îmblânzi pe cineva. 6 vt A aplana o neînțelegere, un conflict. 7 vr A se reconcilia cu cineva. 8 vrr A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească) Si: a conveni, a se învoi. 9 vt (Îe) A ~ și capra și varza (sau capra cu varza) A aduce armonie între două contraste. 10 vrr A trăi în bună înțelegere cu cineva. 11 vr A se familiariza cu ceva. 12 vr A se convinge de ceva. 13 vt A potoli pe cineva, dându-i satisfacție Si: (înv) a păcelui (3).

împăcare sf [At: COD. VOR. 126/13 / Pl: ~cări / E: împăca] 1 Restabilire a raporturilor de prietenie, de înțelegere cu cineva Si: împăcat1 (1), (înv) împăcăciune (1), împăcăluire (1), împăcătură (1), împăceluire (1), împăciuială (1), împăciuire (1), păceluire (1), păceluit1 (1), păciuire (1), păciuilire (1). 2 (Rar) Satisfacere a cuiva Si: împăcat1 (2), (înv) împăcăciune (2), păceluire (2), păceluit1 , păciuire (2), păciuilire (2). 3 (Rar) Răzbunare pe cineva Si: împăcat1 (3), (înv) împăcăciune (3). 4 (Fig) Îmblânzire a cuiva Si: împăcat1 (4), (înv) împăcăciune (4). 5 Aplanare a unei neînțelegeri, a unui conflict Si: împăcat1 (5), (înv) împăcăciune, împăcăluire (2), împăcătură (2), împăceluire (2), împăciuială (2), împăciuire. 6 Reconciliere cu cineva Si: împăcat1 (6), (înv) împăcăciune (6), împăcăluire, împăcătură (3), împăceluire (3), împăciuială (3), împăciuire (3). 7 (Ccr) înțelegere cu cineva într-o chestiune bănească Si: convenție, învoială, împăcat1 (7), (înv) împăcăciune (7). 8 Trai în bună înțelegere cu cineva Si: împăcat1 (8), (înv) împăcăciune (8). 9 Familiarizare cu ceva Si: împăcat1 (9), (înv) împăcăciune (9). 10 Încredințare de adevărul unei idei Si: împăcat1 (10), (înv) împăcăciune (10). 11 Potolire a cuiva, dându-i satisfacție Si: împăcat1 (11), (înv) împăcăciune (11), păceluire (3), păceluit1 (3).

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A face să înceteze supărarea cu cineva, a restabili înțelegerea, a curma conflictul. Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150. Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. ◊ Refl. reciproc. De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. LIT. POP. I 427. ♦ A cădea de acord într-o chestiune bănească. Nu s-au împăcat din preț.Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157. ♦ A se obișnui, a se deprinde, a se familiariza. Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322. Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90. 2. Tranz. (Cu privire la persoane) A liniști, a potoli, a mulțumi, a îmbuna. Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59. Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Complementul este un abstract) Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193.

ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (s e) împăca și rezultatul ei; liniștire, potolire, îmbunare; înțelegere. Petrea simți... că încordarea femeii crește, că liniștea aceasta a ei este asemenea unei împăcări de după lacrimi, cînd obrazul zîmbește, dar buzele mai tremură. V. ROM. iulie 1953, 85. Am să-i cînt și eu un cîntec de împăcare. CREANGĂ, P. 134. Cît pentru norod... din împăcarea aceasta nu aștepta vreun bine. NEGRUZZI, S. I 150. ♦ Alinare. Nici un fel de împăcare sufletul meu nu găsește. CONACHI, P. 82. ♦ Acord într-o chestiune bănească; învoială. Ne-om împăca noi. – Împăcarea cum ți-am spus, cucoane. CREANGĂ, P. 157.

A ÎMPĂCÁ împác tranz. 1) A face să se împace. 2) A face să devină mai binevoitor, mai indulgent. /în + lat. pacare

A SE ÎMPĂCÁ mă împác intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se împăciui. S-au ~at după un conflict. 2) pop. A ajunge la o înțelegere; a cădea de acord; a conveni; a se învoi. ~ cu gândul.~ cu ceva a se obișnui; a se deprinde. 3) A trăi în bună înțelegere. Ei se împacă bine. /în + lat. pacare

împăcà v. 1. a face pace: i-am împăcat; 2. a mulțumi; cum să împace atâta lume? 3. a potoli: copilul se puse pe un plâns de n’a putut să-l împace. [Lat. PACARE].

împác, a -păcá v. tr. (lat. pacare, a liniști, d. pax, pácis, pace; it. pagare, fr. payer, pv. sp. pg. pagar. V. pacific). Fac pace, conciliez: eĭ eraŭ certațĭ între eĭ dar eŭ ĭ-am împăcat. Mulțămesc, satisfac: această vorbă ĭ-a împăcat pe toțĭ. Liniștesc, potolesc: l-am împăcat îndată dîndu-ĭ ce cerea. V. refl. Intru ĭar în relațiunĭ amicale cu cineva. Mă potrivesc în gusturĭ, în obiceĭurĭ, trăĭesc în pace cu: aceștĭ oamenĭ se împacă bine între eĭ. (V. pogodesc). Mă învoĭesc, convin: m’am împăcat să-ĭ plătesc un franc pe zi.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 împáce

împăcáre s. f., g.-d. art. împăcắrii; pl. împăcắri

împăcá vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 sg. și pl. împácă; conj. prez. 3 sg. și pl. împáce

împăcáre s. f., g.-d. art. împăcării; pl. împăcări

împăca (ind. prez. 2 sg. împaci, conj. împace)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPĂCÁ vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. v. înțelege. 4. v. satisface. 5. v. calma. 6. v. deprinde.

ÎMPĂCÁRE s. 1. (livr.) reconciliere, (pop.) împăciuire, împăcăciune, păciuire. (~ lor după un conflict.) 2. conciliație, conciliere. (~ între părțile adverse.) 3. v. calmare.

ÎMPĂCA vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. a se înțelege, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ destul de bine împreună.) 4. a mulțumi, a satisface. (I-a ~ pe toți măsura luată.) 5. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) îmbuna, a (se) liniști, a (se) potoli, (reg.) a (se) țistui, (înv.) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a reușit să-l ~.) 6. a se deprinde, a se obișnui. (Nu mă pot ~ cu gîndul că...)

ÎMPĂCARE s. 1. (livr.) reconciliere, (pop.) împăciuire, (înv.) impăcăciune, păciuire. (~ lor după un conflict.) 2. conciliație, conciliere. (~ între părțile adverse.) 3. calmare, domolire, îmblînzire, îmbunare, liniștire, potolire. (~ unei persoane enervate.)

arată toate definițiile

Intrare: împăca
verb (VT71)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împăca
  • ‑mpăca
  • împăcare
  • ‑mpăcare
  • împăcat
  • ‑mpăcat
  • împăcatu‑
  • ‑mpăcatu‑
  • împăcând
  • ‑mpăcând
  • împăcându‑
  • ‑mpăcându‑
singular plural
  • împa
  • ‑mpa
  • împăcați
  • ‑mpăcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împac
  • ‑mpac
(să)
  • împac
  • ‑mpac
  • împăcam
  • ‑mpăcam
  • împăcai
  • ‑mpăcai
  • împăcasem
  • ‑mpăcasem
a II-a (tu)
  • împaci
  • ‑mpaci
(să)
  • împaci
  • ‑mpaci
  • împăcai
  • ‑mpăcai
  • împăcași
  • ‑mpăcași
  • împăcaseși
  • ‑mpăcaseși
a III-a (el, ea)
  • împa
  • ‑mpa
(să)
  • împace
  • ‑mpace
  • împăca
  • ‑mpăca
  • împăcă
  • ‑mpăcă
  • împăcase
  • ‑mpăcase
plural I (noi)
  • împăcăm
  • ‑mpăcăm
(să)
  • împacăm
  • ‑mpacăm
  • împăcam
  • ‑mpăcam
  • împăcarăm
  • ‑mpăcarăm
  • împăcaserăm
  • ‑mpăcaserăm
  • împăcasem
  • ‑mpăcasem
a II-a (voi)
  • împăcați
  • ‑mpăcați
(să)
  • împacați
  • ‑mpacați
  • împăcați
  • ‑mpăcați
  • împăcarăți
  • ‑mpăcarăți
  • împăcaserăți
  • ‑mpăcaserăți
  • împăcaseți
  • ‑mpăcaseți
a III-a (ei, ele)
  • împa
  • ‑mpa
(să)
  • împace
  • ‑mpace
  • împăcau
  • ‑mpăcau
  • împăca
  • ‑mpăca
  • împăcaseră
  • ‑mpăcaseră
Intrare: împăcare
împăcare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împăcare
  • ‑mpăcare
  • împăcarea
  • ‑mpăcarea
plural
  • împăcări
  • ‑mpăcări
  • împăcările
  • ‑mpăcările
genitiv-dativ singular
  • împăcări
  • ‑mpăcări
  • împăcării
  • ‑mpăcării
plural
  • împăcări
  • ‑mpăcări
  • împăcărilor
  • ‑mpăcărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împăca împăcare împăcat

  • 1. tranzitiv reflexiv reciproc (De obicei urmat de determinări introduse prin prepoziție „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: reconcilia împăciui antonime: supăra 3 exemple
    exemple
    • Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150.
      surse: DLRLC
    • Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256.
      surse: DLRLC
    • De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. LIT. POP. I 427.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv reciproc A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: conveni învoi înțelege 2 exemple
      exemple
      • Nu s-au împăcat din preț.
        surse: DLRLC
      • Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: deprinde familiariza obișnui 2 exemple
      exemple
      • Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322.
        surse: DLRLC
      • Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție.
    exemple
    • Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59.
      surse: DLRLC
    • Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384.
      surse: DLRLC
    • Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2.
      surse: DLRLC
    • Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv reciproc A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: îngădui învoi

etimologie:

împăcare

  • 1. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei.
    exemple
    • Petrea simți... că încordarea femeii crește, că liniștea aceasta a ei este asemenea unei împăcări de după lacrimi, cînd obrazul zîmbește, dar buzele mai tremură. V. ROM. iulie 1953, 85.
      surse: DLRLC
    • Am să-i cînt și eu un cîntec de împăcare. CREANGĂ, P. 134.
      surse: DLRLC
    • Cît pentru norod... din împăcarea aceasta nu aștepta vreun bine. NEGRUZZI, S. I 150.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Nici un fel de împăcare sufletul meu nu găsește. CONACHI, P. 82.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Acord într-o chestiune bănească.
      surse: DLRLC sinonime: învoială un exemplu
      exemple
      • Ne-om împăca noi. – Împăcarea cum ți-am spus, cucoane. CREANGĂ, P. 157.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi împăca
    surse: DEX '98 DEX '09