IMOBIL¹, imobile, s. n. Clădire, casă (mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

imobil¹ sn [At: HAMANGIU, C. C. 316 / Pl: ~e / E: fr immeuble, lat immobilis] 1-2 Clădire (mai mare).

imobil², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr immobile, lat immobilis] 1 Neclintit. 2 Imobiliar (1).

IMOBIL¹, imobile, s. n. Clădire, casă (mai mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

IMOBIL¹, imobile, s. n. Casă, clădire. În orașe se construiesc noi imobile. ◊ Carte de imobil v. carte (I 3).

IMOBIL², -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; nemișcat, neclintit, fix. În razele poncișe scapără cristalii trandafirii ai nămeților imobili, zidiți după atîtea zile de urgie. C. PETRESCU, A. 295. Evantia, întinsă, imobilă, nu mai simțea nici o durere. BART, E. 382. 2. Care nu poate fi mișcat, nemișcător; imobiliar. Avere imobilă. – Accentuat și: (2) imobil.

IMOBIL s.n. Casă, clădire. [Pl. -le. / < lat. immobilis, cf. fr. immeuble].

IMOBIL, -Ă adj. 1. Nemișcat, neclintit, fix. 2. Care nu se poate mișca, transporta. [Cf. fr. immobile, lat. immobilis].

IMOBIL¹ s. n. casă, clădire. (< lat. immobilis, fr. immeuble)

IMOBIL², -Ă adj. nemișcat, neclintit, fix. (< fr. immobile, lat. immobilis)

IMOBIL ~e n. 1) Construcție pentru locuit (cu mai multe etaje); clădire; casă. ◊ Carte de ~ registru în care sunt înscriși toți locatarii unei case. 2) Avere care nu poate fi mișcată dintr-un loc în altul. /<fr. immeuble, lat. immobilis

IMOBIL ~ă (~i, ~e) (în opoziție cu mobil) 1) Care nu se mișcă; care nu-și schimbă poziția; nemișcat; fix. 2) (despre bunuri materiale) Care nu poate fi mișcat din loc; de neclintit; imobiliar. /<fr. immobile, lat. immobilis

imobil a. 1. nemișcat, nemișcător: bunuri imobile; 2. fig. neclintit. ║ n. pl. imobile, avere ce nu se poate transporta (ca moșii, păduri, vii, case).

*imóbil, -ă adj. (lat. immobilis). Care nu se poate muta: avere imobilă (casă, moșie). Nemișcat: santinela stătea imobilă. Fig. Tare, hotărît: caracter liniștit și imobil în pericul. S. n., pl. e. Lucru imobil, vorbind de avere (casă, moșie). – Fals imobíl (după fr.).

imobil² (imobiliar) adj. m., pl. imobili; f. imobilă, pl. imobile

imobil¹ (clădire) s. n., pl. imobile

imobil³ (nemișcat) adj. m., pl. imobili; f. imobilă, pl. imobile

imobil² (imobiliar) adj. m., pl. imobili; f. imobilă, pl. imobile

imobil¹ (nemișcat) adj. m., pl. imobili; f. imobilă, pl. imobile

imobil³ s. n., pl. imobile

imobil s. n., pl. imobile

imobil adj. m. (jur. și imobil) mobil

imobil, -lă adj. (sunt imobil, dar: avere imobilă).

imobil sb.

IMOBIL s. v. casă.

IMOBIL adj. 1. v. fix. 2. v. nemișcat. 3. v. rigid. 4. v. încremenit. 5. v. imobiliar.

IMOBIL adj. 1. fix, neclintit, nemișcat, stabil, (rar) nemișcător, (pop.) nesmintit, (înv.) neclătit. (O instalație ~.) 2. fix, neclintit, nemișcat, rigid, țeapăn, (pop.) vîrtos. (Crengile ~ ale copacilor.) 3. înțepenit, rigid, static, (livr.) hieratic. (Atitudine ~; gest ~.) 4. fix. încremenit, înlemnit, neclintit, nemișcat, pironit. (Cu ochii ~.) 5. imobiliar, nemișcător. (Avere ~.)

IMOBIL s. casă, clădire, construcție, zidire, (înv.) ziditură. (Un ~ vechi.)

Imobil ≠ mobil

șterge-mă din cartea de imobil expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență incertă.