2 intrări

28 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMÓBIL1, imobile, s. n. Clădire, casă (mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

imobil2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr immobile, lat immobilis] 1 Neclintit. 2 Imobiliar (1).

imobil1 sn [At: HAMANGIU, C. C. 316 / Pl: ~e / E: fr immeuble, lat immobilis] 1-2 Clădire (mai mare).

IMÓBIL1, imobile, s. n. Clădire, casă (mai mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

IMÓBIL1, imobile, s. n. Casă, clădire. În orașe se construiesc noi imobile.Carte de imobil v. carte (I 3).

IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; nemișcat, neclintit, fix. În razele poncișe scapără cristalii trandafirii ai nămeților imobili, zidiți după atîtea zile de urgie. C. PETRESCU, A. 295. Evantia, întinsă, imobilă, nu mai simțea nici o durere. BART, E. 382. 2. Care nu poate fi mișcat, nemișcător; imobiliar. Avere imobilă. – Accentuat și: (2) imóbil.

IMOBÍL, -Ă adj. 1. Nemișcat, neclintit, fix. 2. Care nu se poate mișca, transporta. [Cf. fr. immobile, lat. immobilis].

IMÓBIL s.n. Casă, clădire. [Pl. -le. / < lat. immobilis, cf. fr. immeuble].

IMOBÍL2, -Ă adj. nemișcat, neclintit, fix. (< fr. immobile, lat. immobilis)

IMÓBIL1 s. n. casă, clădire. (< lat. immobilis, fr. immeuble)

IMÓBIL ~e n. 1) Construcție pentru locuit (cu mai multe etaje); clădire; casă. ◊ Carte de ~ registru în care sunt înscriși toți locatarii unei case. 2) Avere care nu poate fi mișcată dintr-un loc în altul. /<fr. immeuble, lat. immobilis

IMOBÍL ~ă (~i, ~e) (în opoziție cu mobil) 1) Care nu se mișcă; care nu-și schimbă poziția; nemișcat; fix. 2) (despre bunuri materiale) Care nu poate fi mișcat din loc; de neclintit; imobiliar. /<fr. immobile, lat. immobilis

imobil a. 1. nemișcat, nemișcător: bunuri imobile; 2. fig. neclintit. ║ n. pl. imobile, avere ce nu se poate transporta (ca moșii, păduri, vii, case).

*imóbil, -ă adj. (lat. immobilis). Care nu se poate muta: avere imobilă (casă, moșie). Nemișcat: santinela stătea imobilă. Fig. Tare, hotărît: caracter liniștit și imobil în pericul. S. n., pl. e. Lucru imobil, vorbind de avere (casă, moșie). – Fals imobíl (după fr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

imobíl1 (nemișcat) adj. m., pl. imobíli; f. imobílă, pl. imobíle

imóbil3 s. n., pl. imóbile

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile

imóbil s. n., pl. imóbile

imobíl adj. m. (jur. și imóbil) mobil

imobil, -lă adj. (sunt imobil, dar: avere imobilă).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMOBÍL adj. 1. v. fix. 2. v. nemișcat. 3. v. rigid. 4. v. încremenit. 5. v. imobiliar.

IMOBIL s. casă, clădire, construcție, zidire, (înv.) ziditură. (Un ~ vechi.)

IMOBIL adj. 1. fix, neclintit, nemișcat, stabil, (rar) nemișcător, (pop.) nesmintit, (înv.) neclătit. (O instalație ~.) 2. fix, neclintit, nemișcat, rigid, țeapăn, (pop.) vîrtos. (Crengile ~ ale copacilor.) 3. înțepenit, rigid, static, (livr.) hieratic. (Atitudine ~; gest ~.) 4. fix. încremenit, înlemnit, neclintit, nemișcat, pironit. (Cu ochii ~.) 5. imobiliar, nemișcător. (Avere ~.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

șterge-mă din cartea de imobil expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență incertă.

Intrare: imobil (adj.)
imobil1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imobil
  • imobilul
  • imobilu‑
  • imobi
  • imobila
plural
  • imobili
  • imobilii
  • imobile
  • imobilele
genitiv-dativ singular
  • imobil
  • imobilului
  • imobile
  • imobilei
plural
  • imobili
  • imobililor
  • imobile
  • imobilelor
vocativ singular
plural
Intrare: imobil (clădire)
imobil2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imobil
  • imobilul
  • imobilu‑
plural
  • imobile
  • imobilele
genitiv-dativ singular
  • imobil
  • imobilului
plural
  • imobile
  • imobilelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

imobil (adj.)

etimologie:

imobil (clădire)

etimologie:

  • limba franceză immeuble (modificat după limba latină immobilis)
    surse: DEX '09 DEX '98 DN