ierugă, ierugi, s.f. – (reg.) 1. Canal, jgheab la moară (Odobescu, 1973). 2. Teren mlăștinos, un fel de vâlcea, fără scurgere (D. Pop, 1978). 3. Râpă. ♦ (top.) Ierugă, fânațe în Rozavlea și Slătioara (Vișovan, 2005). Toponim frecvent și în satele din zona Codru. – Din sb., ucr., rus. jaruga (Scriban; DA, Conev, cf. DER; MDA) < vsl. jarǔ (Scriban); din s. dial. ier „iarbă de slabă calitate” (Vișovan, 2002).