iertaș, iertașuri, s.n. – (reg.) Teren de pe care au fost tăiați copacii; curătură, laz, oaș. Loc defrișat, transformat în teren arabil: „Oamenii puneau foc în jurul copacilor ca să se usuce și să-i taie, ca să-și facă iertaș” (Odobescu, 1973). ♦ (top.) Iertașul, pădure și fânașe în loc. Cufoaia, Stoiceni, Vima Mare (Vișovan, 2008). – Din magh. irtás (MDA).