iertaș, -uri, s.n. – Teren de pe care au fost tăiați copacii; curătură, laz, oaș. Loc defrișat, transformat în teren arabil: „Oamenii puneau foc în jurul copacilor ca să se usuce și să-i taie, ca să-și facă iertaș” (Odobescu 1973). Iertașul, pădure în Cufoaia. – Din magh. irtás.