ierosire² sf vz irosire

ierosire¹ sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: ierosi¹] (Rel) Învestire a cuiva cu darul preoției.

firosi v vz irosi

ierosi¹ vt [At: DA ms / P: i-e~ / V: fie~ / Pzi: ~sesc / E: ngr ἰερόυομαι] (Bis) A învesti pe cineva cu darul preoției Si: a hirotoni.

ierosi² vt vz irosi

irosi [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (înv) f~, ier~ / Pzi: ~sesc / E: cf afierosi] 1 vr (Înv; d. lichide) A se prelinge. 2-3 vtr A (se) împrăștia în exces și fără folos Si: a (se) pierde, a (se) risipi. 4 vr (Fig; d. oameni) A depune eforturi mari și inutile într-o anumită direcție. 5 vr (Îrg; d. case) A se surpa.

irosire sf [At: (a. 1835) URICARIUL VIII, 141 / V: ier~ / Pl: ~ri / E: irosi] 1 Prelingere a unor lichide Si: irosit¹ (1). 2 Împrăștiere în exces și fără folos. 3 (Fig) Depunere de eforturi mari și inutile într-o anumită direcție. 4 Pierdere. 5 (Îrg) Surpare a unei case.

IROSI, irosesc, vb. IV. 1. Tranz. A consuma făcînd risipă; (cu privire la bani, la avere) a cheltui în mod ușuratic; a risipi. Vaca, ca vaca; îmi irosea ogrinjii din căruță. CREANGĂ, P. 115. ◊ Fig. Sînt acuma de șaizeci de ani fără unul și din ei vreo patruzeci tot la țară i-am irosit. REBREANU, R. I 14. 2. Refl. Fig. A se răsfira, a se împrăștia în toate direcțiile; a dispărea, a se stinge. Stelele cerului se irosiră din albastrele adîncuri. GALACTION, O. I 286. Gîndurile pline de cruzime s-au irosit, iar durerea din trecut a rămas surdă în el. POPA, V. 341. Noaptea se irosi ca bruma toamnei în răsăritul soarelui. ARDELEANU, D. 126. Se irosește în aer, cucernic, busuiocul. IOSIF, PATR. 12.

IROSIRE, irosiri, s. f. Acțiunea de a (se) irosi; iroseală. Graba, lucrul de mîntuială, neatenția duc întotdeauna la irosirea materiei prime, la pierderea de timp, deci la scumpirea produselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2786.

A SE IROSI mă ~esc intranz. 1) (despre bani, bunuri materiale) A se folosi în mod nechibzuit; a se consuma cu risipă. 2) (despre persoane) A se consuma, depunând eforturi mari și inutile. /Orig. nec.

A IROSI ~esc tranz. (bani, bunuri materiale) A face să se irosească; a risipi; a cheltui. /Orig. nec.

irosì v. Mold. V. firosì: vaca ’mi irosia ogrinjii din căruță CR.

firosésc v. tr. (ngr. firéno [scris fyraino], aor. firesa, mă consum. V. sfirosesc). Consum, trec, risipesc, perd: se ducea la pădure s’aducă lemne, că taman le firosiserăm p’ale din curte. (VR. 1908, 12, 327). – În Mold. hirosesc: averile se hiroseaŭ dîndu-li-se cu picĭoru (Ghib.), și irosesc: șoariciĭ irosesc pînea. V. afierosesc.

irosésc, V. firosesc.

irosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irosesc, 3 sg. irosește, imperf. 1 iroseam; conj. prez. 1 sg. să irosesc, 3 să irosească

irosire s. f., g.-d. art. irosirii; pl. irosiri

irosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irosesc, imperf. 3 sg. irosea; conj. prez. 3 să irosească

irosire s. f., g.-d. art. irosirii; pl. irosiri

irosi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irosesc, imperf. 3 sg. irosea; conj. prez. 3 sg. și pl. irosească

irosire s. f., g.-d. art. irosirii; pl. irosiri

IROSI vb. 1. v. cheltui. 2. a pierde, a risipi, (pop.) a strica, (înv.) a istrăvi. (Nu ~ cartușele degeaba.)

IROSIRE s. 1. v. cheltuire. 2. iroseală, pierdere, risipă, risipire, (pop.) prăpădire. (O enormă ~ de timp pentru...)

IROSI vb. 1. a arunca, a azvîrli, a cheltui, a împrăștia, a prăpădi, a risipi, a zvîrli, (livr.) a prodiga, (înv. și reg.) a prăda, (reg.) a mătrăși, a părădui, (Transilv.) a spesa, (înv.) a rășchira, (grecism înv.) a afierosi, (fig.) a înghiți, a mînca, a păpa, a toca. (Și-a ~ averea.) 2. a pierde, a risipi, (pop.) a strica, (înv.) a istrăvi. (Nu ~ cartușele degeaba.)

IROSIRE s. 1. aruncare, azvîrlire, cheltuire, risipire, zvîrlire, (reg.) părăduire, (fig.) păpare, tocare, tocat. (~ banilor pe toate fleacurile.) 2. iroseală, pierdere, risipă, risipire, (pop.) prăpădire. (O enormă ~ de timp pentru...)

A irosi ≠ a aduna, a economisi, a grămădi,

irosi (irosesc, irosit), vb. – A consuma, a cheltui, a prăpădi, a risipi. – Var. (f)i(e)rosi. Probabil de la afierosi „a risipi”, cu pierderea lui a- ca în (a)coperi, (a)menința, (a)mesteca etc. Pierderea lui f-, prin intermediul unei faze h-, este normală în fața lui i, cf. fi › hi, fier › hier, fireș › hireș etc. Cihac, II, 660 (urmat de DAR și Scriban) pleacă de la ngr. φυραίνω, aorist φύραισα „a se micșora”, care pare a se potrivi și mai puțin, formal și semantic. Der. propusă de Tiktin, de la ierosi „a consacra” < ngr. ἰερώνω (care este forma simplă de la afierosi) nu pare probabilă, întrucît acest cuvînt nu a avut nici o circulație populară. – Der. (f)iroseală, s. f. (risipă).

ierosi, ierosesc, vb. IV (înv.) a da darul preoțesc cuiva.

ierosi, ierosesc vb. IV Tranz. A preoți, a sfinți pe cineva. – Din gr. ieronomai (< gr. ieroo, viit. ieroso).