ierarh sm [At: MINEIUL (1776), 188²/1 / V: (înv) ~rș, (rar) hi~ / P: ie~, i-e~ / Pl: ~i / E: vsl иѥраръхъ] (Bis) Conducător bisericesc (episcop, mitropolit etc.).

IERARH, ierarhi, s. m. Denumire bisericească oficială care se dă episcopilor sau mitropoliților; arhiereu. Să nu se mai încredințeze cîrma arhipăstorească la străini ierarhi. NEGRUZZI, S. I 241.

IERARH ~i m. Rang superior în cadrul bisericii oficiale. /<bulg. ierarh

ierarh m. cap bisericesc, arhiereu: Sfinții Trei Ierarhi (adică Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul-de-D-zeu și Ioan Gură-de-aur), sărbătoare ținută la 30 Ianuarie. [Gr. mod.].

ierarș sm vz ierarh

ie- și ĭerárh m. (vgr. ῾ierárhes [= arhiereús], d. iereús, preut, și árho, domnesc). Șef al preuților și călugărilor, arhiereŭ. Sfințiĭ Treĭ Ierarhĭ (adică Vasile cel Mare, Grigore Cuvîntătoru de Dumnezeŭ și Ion Gură-de-aur), o sărbătoare ortodoxă la 30 ianuariŭ.

ierarh s. m., pl. ierarhi

ierarh s. m., pl. ierarhi

ierarh s. m. (sil. ie-), pl. ierarhi

ierarh, -hi.

IERARH s. v. arhiereu.

IERARH s. (BIS.) arhiereu, (rar) arhipăstor, (înv.) sfetitel. (Episcopul intră în categoria ~ilor.)

ierarh, ierarhi s. m. Persoană confirmată prin hirotonie care are autoritatea de a conduce o eparhie (episcop, arhiepiscop, mitropolit sau patriarh); arhiereu, arhipăstor. – Din bg. ierarh (< gr. ierarhis).