17 definiții pentru idiom idiomă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

idiom sn [At: ANTIM, P. 205 / V: (înv) sf / P: i-di-om / Pl: ~uri, (înv) ~oame, ~ome / E: fr idiome] 1 (Înv) Însușire. 2 (Lin) Limbă. 3 (Lin) Dialect. 4 (Lin) Grai.

IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.

IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.

IDIÓM, idiomuri, s. n. Limbă. Romîna posedă cuvinte absente în idiomele romanice apusene. IORDAN, L. R. 28. Acest idiom e lesne de înțeles. ALECSANDRI, S. 108. ♦ Limba unei populații restrînse, din cadrul unui grup etnic mai mare, prezentînd deosebiri față de limba comună. V. grai, dialect. – Pronunțat: -di-om.

IDIÓM s.n. (Lingv.) Mijloc de comunicare lingvistică cu o structură și individualități proprii; denumire generică pentru limbă, dialect, grai. [Pron. -di-om, pl. -muri, -me. / cf. fr. idiome, lat., gr. idioma].

IDIÓM s. n. 1. termen generic pentru limbă, dialect, subdialect sau grai. 2. (muz.) creație și interpretare proprii unei anumite zone folclorice. (< fr. idiome, lat. idioma)

IDIÓM ~uri n. Sistem lingvistic cu structură și cu trăsături proprii, vorbit de un anumit grup etnic. [Sil. -di-om] /<fr. idiome

idiomă f. limbă proprie unei provincii sau unei națiuni.

*idiómă f., pl. e (vgr. idioma, d. idios, propriŭ). Limbă proprie uneĭ națiunĭ: idioma românească. Dialect: idioma oltenească. – Și idiom, n., pl. e (după fr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

idióm (-di-om) s. n., pl. idiómuri

idióm s. n. (sil. -di-om), pl. idiómuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IDIÓM s. v. dialect, grai, limbă.

idiom s. v. DIALECT. GRAI. LIMBĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

idiómă (idióme), s. f. – Limbă, unitate lingvistică. – Var. idiom. Mr. iδiumă. Ngr. ἰδίωμα, și modern din fr. idiome. Sec. XVIII.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

IDIÓM s. n. (cf. fr. idiome, lat., gr. idioma): termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect, subdialect sau grai). Se spune, de exemplu, idiomul românesc, idiomul aromân (macedoromân), idiomul muntenesc și idiomul oltean.

idiómă, idióme, s.f. (înv.) însușire.

Intrare: idiom
idiom1 (pl. -uri) substantiv neutru
  • silabație: i-di-om
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • idiom
  • idiomul
  • idiomu‑
plural
  • idiomuri
  • idiomurile
genitiv-dativ singular
  • idiom
  • idiomului
plural
  • idiomuri
  • idiomurilor
vocativ singular
plural
idiom2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • idiom
  • idiomul
  • idiomu‑
plural
  • idiome
  • idiomele
genitiv-dativ singular
  • idiom
  • idiomului
plural
  • idiome
  • idiomelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • idio
  • idioma
plural
  • idiome
  • idiomele
genitiv-dativ singular
  • idiome
  • idiomei
plural
  • idiome
  • idiomelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

idiom idiomă

  • 1. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: dialect grai limbă 2 exemple
    exemple
    • Romîna posedă cuvinte absente în idiomele romanice apusene. IORDAN, L. R. 28.
      surse: DLRLC
    • Acest idiom e lesne de înțeles. ALECSANDRI, S. 108.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Limba unei populații restrânse, din cadrul unui grup etnic mai mare, prezentând deosebiri față de limba comună.
      surse: DLRLC
  • 2. muzică Creație și interpretare proprii unei anumite zone folclorice.
    surse: MDN '00

etimologie: