iconostas sn [At: NEGRUZZI, S. III, 427 / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: vsl иконостасъ] 1 Catapeteasmă. 2 Pupitru, în biserică, pe care se sprijină icoane.

ICONOSTAS, iconostase, s. n. 1. Pupitru (în biserică) pe care e pusă o icoană la care se închină credincioșii. Icoana... ce sta pe iconostasul din dreapta. ODOBESCU, S. A. 89. 2. Catapeteasmă. Năuntrul ei pe stîlpi-i, păreți, iconostas, Abia conture triste și umbre au rămas. EMINESCU, O. I 69.

ICONOSTAS ~e n. (în biserica ortodoxă) 1) Perete împodobit cu icoane ce desparte altarul de restul bisericii; catapeteasmă. 2) Măsuță pe care este așezată o icoană. [Sil. -no-stas] /<sl. ikonostasu

iconostas n. perete împodobit cu icoane, între cor și altar. [Slav. IKONOSTASŬ, lit. statul icoanelor].

iconostás n. (ngr. ikonostási; vsl. rus. ikonostás. V. para-stas). Vechĭ. Catapeteazmă. Azĭ. Pupitru pe care, în bisericile ortodoxe, e pusă icoana lîngă care preutu miruĭește lumea. V. proschinitar.

iconostas (desp. -nos-tas/-no-stas) s. n., pl. iconostase

!iconostas (-nos-tas/-no-stas) s. n., pl. iconostase

iconostas s. n. (sil. mf. -stas), pl. iconostase

ICONOSTAS s. (BIS.) 1. catapeteasmă, tâmplă, (pop.) perete, (înv. și reg.) prăznicar, (Transilv.) fruntar. (~ în bisericile ortodoxe.) 2. (înv.) proschinitar. (~ este un fel de pupitru pe care se pune o icoană, în biserică.)

ICONOSTAS s. (BIS.) 1. catapeteasmă, tîmplă, (pop.) perete, (înv. și reg.) prăznicar, (Transilv.) fruntar. (~ în bisericile ortodoxe.) 2. (înv.) proschinitar. (~ este un fel de pupitru pe care se pune o icoană în biserică.)

iconostas, iconostase, s.n. – (bis.) Perete din lemn pe care sunt agățate sau pictate mai multe rânduri de icoane, înfățișând principalele personaje ale religiei creștine; catapeteasmă. – Din sl. ikonostasǔ (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

iconostas, iconostase s. n. 1. Pupitru fix în dreapta naosului, pe care se pune de obicei icoana cu hramul bisericii. ♦ Pupitru portativ cu patru picioare, care se poate închide și deschide, folosit la citirea pericopelor biblice la diferite slujbe religioase; tetrapod, analog. 2. (Înv.) Catapeteasmă, tâmplă. – Din sl. ikonostasŭ.

ICONOSTÁS (< sl.) s. n. Element arhitectonic și ornamental de zid sau de lemn, care desparte, în bisericile creștine ortodoxe, naosul de absida altarului. Este împărțit în mai multe registre iconografice (consacrate vieții lui Iisus Hristos, Maicii Domnului, apostolilor și anumitor sfinți) separate prin frize decorative, sculptate în relief sau modelate în stuc. În România, cele mai vechi i. de lemn se păstrează în Moldova (sec. 16). ♦ (Impr.) Catapeteasmă, tâmplă².