IBRIȘIN, ibrișine, s. n. Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la cusut, la brodat ori la împletit. ◊ Expr. (Reg.) A-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas = a ironiza. ♦ Papiotă. [Var.: ibrișim s. n.] – Din tc. ibrīșim.

ibrișin [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~șim, (înv) eb~ / Pl: ~uri / E: tc ibrișim] 1 sn Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, folosit mai ales la brodat și la împletit. 2 sn Papiotă cu ibrișin (1). 3 av (Pop; d. activități; îe) A merge ~ A se desfășura rapid, fără greutate. 4 sn (Pfm; îe) A da (sau a-i trage) cuiva cu ~ul pe la nas A ironiza pe cineva. 5 sn (Buc) Fir de bumbac de culoare albă sau neagră. 6 sn (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

IBRIȘIN, ibrișine, s. n. Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la cusut, la brodat sau la împletit. ◊ Expr. (Reg.) A-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas = a ironiza. ♦ Papiotă. [Var.: ibrișim s. n.] – Din tc. ibrișim.

IBRIȘIN, ibrișine, s. n. (Și în forma ibrișim) Fir de mătase răsucită, de diferite culori, întrebuințat la cusut, la brodat sau la împletit. Celalt purtînd pe cap turbanul Țesut din verde ibrișim, Psalmodiază Alcoranul. MACEDONSKI, O. I 55. Cămașă frumoasă de in Cusută cu ibrișin. SEVASTOS, N. 143. L-au căftănit și i-au dăruit vodă și doamna cîte trei pungi de ibrișim cu cîte o mie de galbeni. CARAGIALE, O. III 49. Voinea se scula, Vamă le lua, Fir și ibrișim Și postav d-ăl bun. TEODORESCU, P. P. 86. ◊ Fig. (Prin comparație cu subțirimea firului de ibrișin) S-ar fi lipsit de fumat d-ar fi fost siliți tot mereu să umple și să aprinză o astfel de narghilea, stînd apoi cu gura căscată dasupra ei, ca să aspire ibrișimul de fum ce poate ieși pe acea microscopică găurice. ODOBESCU, S. II 296. ◊ Expr. A-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas = a aminti cuiva (sau a face aluzie la) ceva neplăcut și într-un mod ironic; a ironiza, a batjocori. Ne și trage cîte un ibrișin pe la nas despre fata popii de la Folticenii-Vechi. CREANGĂ, A. 94. ♦ Papiotă (1). – Variantă: ibrișim s. n.

IBRIȘIN ~e n. Fir de ață de mătase sau de bumbac răsucit, folosit la cusut, brodat sau tricotat. ◊ A-i trage cu ~ pe la nas a) a lua în râs pe cineva; b) a vorbi cuiva despre ceva neplăcut, jenant. [Sil. i-bri-] /<turc. ibrișim

ebrișin sn vz ibrișin

ibrișim sn vz ibrișin

IBBIȘIM s. n. v. ibrișin.

ibrișim n. 1. mătase răsucită (Mold. ibrișin); 2. fig. aluziune fină si mușcătoare: ne trage câte un ibrișin pe la nas despre fata popei CR. ║ a. fig. șiret, șmecher ║ adv. 1. de minune: treburile merg ibrișim CAR.; 2. fin, subțire ca un ibrișim: cuțitul taie ibrișim. [Turc. IBRIȘIM].

ibrișím (vest) și -ín (est) n., pl. urĭ (turc. ibrișim; ngr. brisimi im-, sîrb. ibrišim). Ață de matasă. Fig. (est). Aluziune, bobîrnac: a trage cuĭva un ibrișin pe la nas. Adv. Supțire, fin: acest cuțit e ascuțit ibrișin, taĭe ibrișim.

ibrișin (desp. i-bri-) s. n., pl. ibrișine

ibrișin (i-bri-) s. n., pl. ibrișine

ibrișin s. n. (sil. -bri-), pl. ibrișine

ibrișin, pl. ibrișine

ibrișin, -nuri.

ibrișim (ibrișimuri), s. n. – Fir de mătase răsucit. – Var. ibrișin. Tc. ibrișim (Roesler 593; Șeineanu, II, 222), cf. bg. ibrisim. – Der. ibrișimgiu, s. m. (negustor de mărunțișuri), din tc. ibrișimci.

a-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas expr. (reg.) a ironiza, a râde (de cineva).