32 de definiții pentru ibn (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IBN, cuvânt arab însemnând „fiu”; intrat în compunerea a numeroase nume proprii, cu sensul de „fiul lui”.

FAHD IBN ABD al-AZIZ (n. 1923), rege al Arabiei Saudite și șef al guvernului (din 1982).

HISDAI (HASDAI) ibn SHAPRUT (Hisdai Abu Yusuf ben Isaac ben Ezra ibn Shaprut) (c. 915-c. 975), medic evreu de curte și vizir de facto al califului Abd er-Rahman III din Córdoba. Numeroase misiuni diplomatice; a tradus în arabă tratatul de farmacologie al lui Dioscorides. I-a sprijinit pe erudiții evrei și a încurajat studiile talmudice, inaugurând epoca de aur a scrierilor ebraice în Spania maură.

HISHᾹM ibn al-KALBῙ (ABŪ al-MUNDHIR) (înainte de 747-819/821), învățat arab. A trăit cea mai mare parte a vieții la Bagdad. Autor a peste 140 de lucrări consacrate cu precădere studierii literaturii și politicii islamice și musulmane timpurii, precum și a datinilor străvechi, bătăliilor, tradițiilor orale ș.a.

HUSSEIN IBN TALAL (1935-1999), rege al Iordaniei (din 1952). În urma războiului arabo-israelian (iun. 1967), Iordania a pierdut Cisiordania. În anii 1970-1971 a avut de înfruntat imixtiunea gherilelor palestiniene în afacerile interne ale țării, care s-a soldat cu eliminarea și alungarea acestora. Adept al unei reglementări negociate a chestiunii palestiniene, H. a renunțat la Cisiordania în favoarea palestinienilor. În 1994, a semnat un tratat de pace cu Israelul.

HᾹJJ ’Umar, al- (’Umar ibn Sa’id Tal) (1797-1864), conducător militar arab. Desemnat de viceregele Egiptului, Ibrahim Pașa, calif al Africii Negre. A convertit, cu forța, la islamism mari regiuni din centrul Africii. Imperiul creat de el a fost anexat de francezi (1897).

IBN AL-’ARABῙ (Muhyi ad-Dîn Abū ’Abd Allah Muhammad ibn ’Ali ibn Muhammad ibn al-’Arabῑ al-Hātimῑ-at-Ta’ῑ ibn al-’Arabῑ, cunoscut în lumea islamică sub numele de ash-Shaykh al-Akbar) (1165-1240), filozof și mistic arab. Originar din Pen. Iberică, a vizitat Mecca, Bagdad, Alep și s-a stabilit la Damasc (1223). Cel mai de seamă reprezentant al sufismului. A teoretizat conceptul unității existenței, al iubirii divine, al contemplației și al extazului, ca trepte spre conștientizarea lui Dumnezeu („Revelațiile de la Mecca”, „Interpretul arzătoarelor dorințe”).

IBN AL-ATHῙR (Abū al-Hassan ’Ali Izz ad-Dῑn ibn al-Athῑr) (1160-1233), istoric arab. Autor al unei istorii universale pornind de la Adam și până în 1231, care reprezintă unul dintre principalele izvoare pentru istoria arabilor (sec. 10-13).

IBN AL-FᾹRID (Sharaf ad-Dῑn Abū Hafs ’Umar ibn al-Fārid) (1182-1235), poet arab. Unul dintre reprezentanții importanți ai sufismului. Abandonând studiile de drept, s-a retras lângă Cairo pentru a duce o viață religioasă solitară și a se dedica literelor și filozofiei. Poezie bahică, erotică și de celebrare a lui Mahomed („Oda vinului”, „Poem cu rima în T”, „Compoziție cu privire la comportament”).

IBN AL-HAYTHAM (Abū ’Ali al-Hasan ibn al-Haytham, cunoscut sub numele latinizat Alhazen) (965-1039), matematician, fizician și filozof arab. Și-a petrecut o mar parte a vieții în Egipt. Autor a numeroase tratate științifice, printre care și unul de optică, unde este dată o descriere exactă a ochiului și este analizat fenomenul refracțiilor atmosferice. Studii de geometrie și astronomie (a elaborat un sistem pentru descrierea mișcării planetelor, foarte cunoscut în Europa medievală).

IBN AL-KHATῙB (Lisān ad-Dῑn Muhammad) (1313-1375), istoric arab. Autor al „Istoriei Granadei” și al „Istoriei suveranilor din Maghreb”.

IBN AN-NAFῙS (’Alā ad-Dῑn Abŭ al-’Alā’ Ali ibn Abῑ al-Haram al-Qurayshi ad-Dimashqi ibn an-Nafῑs, latinizat Anafis) (c. 1215-1288), medic și filozof arab. A condus unul dintre marile spitale din Cairo. Primul care a descris mica circulație.

IBN BATTŪTAH (pe numele adevărat Abū ’Abd Allāh Muhammad ibn ’Abd Allāh al-Lawātῑ al-Tanjῑ ibn Battūtah) (1304-c. 1368), călător și geograf arab. Plecat (1325) din localitatea natală Tanger spre Alexandria, trece prin Tunis și Tripoli, urcă pe Nil (până la prima cataractă), străbate Siria, Arabia, Iraqul, Persia (1326-1327), Yemenul și țărmul de E al Africii (1330-1332). În 1333 pornește din Sinope, ajunge pe cursul inferior al Volgăi și se îndreaptă către Delhi, traversând Asia Centrală, M-ții Hindukush și valea Indului. De aici, pleacă spre China (1343) și vizitează Tianjing, Hanbalîk (Beijing) ș.a. Revenit la Tanger (1349), prin Ceylon, Arabia, Siria și Egipt, întreprinde o nouă călătorie în Niger și Mali și se întoarce prin Sahara (1354). Memorii (cu referiri și la Dobrogea de Nord, prin care a trecut în anii 1334-1335). Supranumit „Herodot al lumii musulmane”.

IBN DURAYD (Abū Bakr Muhammad ibn al-Hasan ibn Durayd al-Azdῑ) (837/838-933), filolog arab. A elaborat, între alte lucrări, și un dicționar al limbii arabe, considerat opera sa fundamentală.

IBN FADLᾹN (FODHLAN, FOSSLAN) (Ahmad ibn Fadlān ibn al-’Abās ibn Rashid ibn Hammād) (sec. 9-10), călător arab, probabil de origine greacă. Stabilit la Bagdad, este trimis (921-922) cu o ambasadă în „țara bulgarilor” de pe Volga, pe care o descrie într-o operă considerată ca marcând maturitatea genului.

IBN HAWQAL (HAWKAL) (Muhammad Abdul Kāsim) (sec. 10), scriitor, geograf și călător arab, originar din Bagdad. A călătorit în ținuturile stăpânite de arabi, din Spania și NV Africii până în India (943-967 sau 973). A completat „Cartea climatelor” a lui Al-Istakhri și a publicat lucrarea „Căi și regate”.

IBN HAZM (Abŭ Muhammad ’Alῑ ibn Ahmad ibn Sa’ῑd ibn Hazm) (994-1064), filozof, teolog și poet arab, originar din Córdoba. Renumit pentru erudiția și tonul violent al polemicilor sale. Autor al unor importante lucrări de jurisprudență, al unui tratat istorico-religios de critică comparată a marilor religii și al unei „ars amandi” de inspirație neoplatonică („Colierul porumbiței”), care a avut o influență considerabilă asupra liricii erotice medievale arabe și europene.

IBN JUBAYR (Abū al-Husayn Muhammad ibn Ahmad ibn Jubayr) (1145-1217), învățat și călător arab din Granada. A întreprins trei călătorii (1183-1185, 1189-1191 și 1217), ajungând în insulele din M. Mediterană, la Cairo și Alexandria, în pen. Arabia, Bagdad, Siria. A făcut din descrierea de călătorie („Rihlah”) un gen de literatură propriu-zisă.

IBN KHALDŪN (Abū Zayd ’Abd ar-Rahmān ibn Khaldūn) (1332-1406), filozof, istoric și sociolog arab. Autor al lucrării „Cartea exemplelor instructive”, privind istoria arabilor, persanilor și berberilor, în prefața căreia își expune concepția filozofică asupra dezvoltării societății (a ciclurilor istorice și a modului în care mediul geografic influențează viața oamenilor) pe baza afinităților rasiale, tribale și religioase. Gândirea sa istorică se caracterizează prin originalitate și profunzime, plasându-l între personalitățile cele mai importante ale istoriografiei medievale.

IBN MUQLAH (Abū ’Ali Muhammad ibn ’Ali ibn Muqlah) (886-940), caligraf arab. A creat prima scriere arabă cu caractere cursive (scrierea naskhῑ).

arată toate definițiile

Intrare: ibn
ibn
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.