iată i [At: TETRAEV. (1574), ap. GCR I, 9/4 / V: ietă, (reg) etă, ete, etete / E: bg ето] 1 Cuvânt prin care se atrage atenția asupra cuiva sau a ceva. 2 (Urmat de forma neaccentuată a pronumelui personal) Indică apariția cuiva Iată-mă(-s), (pop) ia(că)tă-mă-s. 3 (Șîcs, îvp, iată-vă-l-ăi, iată-o-i) Uite! 4 (Pop; după „când”, „numai ce”) Cuvânt care exprimă surpriza.