2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

huruire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: hurui1] 1 Zgomot al mersului unei căruțe Si: huruialăi (1), huruit1 (1), huruitură (1). 2 Rostogolire cu zgomot a unui butoi Si: huruială (2), huruit1 (2), huruitură (2). 3 Zgomot de cădere a mai multor obiecte tari unul peste altul Si: huruială (3), huruit1 (3), huruitură (3). 4 (Înv) Descărcare a mai multor pistoale simultan Si: huruială (4), huruit1 (4), huruitură. 5 Emitere a sunetului caracteristic speciei de către porumbei sau curcani Si: huruială (5), huruit1 (5), huruitură (5). 6 Dărâmare.

HULUI vb. IV v. hurui.

HURUI, pers. 3 huruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: hului, urui vb. IV] – Formație onomatopeică.

HURUI, pers. 3 huruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: hului, urui vb. IV] – Formație onomatopeică.

URUI1 vb. IV v. hurui.

hurui1 [At: COȘBUC, B. 86 / V: hului, ur~ / Pzi: 3 huruie / E: fo] 1 vi A face un zgomot ca acela al mersului unei căruțe Si: a hodorogi (1), a hurdui (1) 2 vi A rostogoli cu zgomot un butoi Si: a hurdui (2). 3 vi A face zgomotul de cădere a mai multor obiecte tari unul peste altul Si: a hurdui (3). 4 vr (Înv) A se descărca mai multe pistoale. 5 vr (D. porumbel sau curcan) A emite sunetul caracteristic speciei. 6 vr (Reg) A se dărâma.

HURUI, pers. 3 huruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela ce se aude cînd umblă o căruță, cînd se rostogolește un butoi sau cînd cad mai multe obiecte tari unul peste altul dintr-o dată; a durui. Prin pod șoarecii huruiau: dăduse de nuci. SADOVEANU, P. 105. Camionul a început să huruie. Tare. Asurzitor. SAHIA, N. 92. Pe afară mai huruia cînd și cînd cîte-o trăsură. SANDU-ALDEA, D. N. 252. 2. Refl. (Transilv.) A se dărîma, a se nărui, a se surpa. O casă care era să să huruie, de veche. RETEGANUL, P. IV 54. – Variante: (2) hului (SLAVICI, N. I 55), (1) urui (IOSIF, P. 37, COȘBUC, P. I 102) vb. IV.

A HURUI pers. 3 huruie intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare etc. în mișcare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a durui. 2) (despre porumbei) A scoate sunete caracteristice speciei; a gurui. /Onomat.

huruì v. a scoate un sunet șuierător, a face sgomot din cădere sau din sguduire. [Onomatopee].

húruĭ, a v. intr. (imit. V. hîrîĭ). Se zice despre huĭetu pe care-l fac trăsurile, trenu, tunurile orĭ alte lucrurĭ grele cînd merg saŭ se prăbușesc. – Rar -ĭesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

hurui (a ~) vb., ind. prez. 3 huruie, imperf. 3 pl. huruiau; conj. prez. 3 să huruie

hurui (a ~) vb., ind. prez. 3 huruie, imperf. 3 sg. huruia; conj. prez. 3 să huruie

hurui vb., ind. și conj. prez. 3 sg. huruie, imperf. 3 sg. huruia

hurui (ind. prez. 3 sg. și pl. huruie)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HURUI vb. v. dărăpăna, dărâma, nărui, prăbuși, prăvăli, risipi, surpa.

HURUI vb. 1. a durăi, a durui, a hodorogi, (rar) a turui, (pop.) a trăncăni, (reg.) a hurdui, a troncăni, (prin Ban.) a trăscări. (Căruța ~ pe strada pietruită.) 2. a clătina, a hâțâi, a hâțâna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgâlțâi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drâgâi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.)

hurui vb. v. DĂRĂPĂNA. DĂRÎMA. NĂRUI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RISIPI. SURPA.

HURUI vb. 1. a durăi, a durui, a hodorogi, (rar) a turui, (pop.) a trăncăni, (reg.) a hurdui, a troncăni, (prin Ban.) a trăscări. (Căruța ~ pe strada pietruită.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hului, pers. 3 sg. huluiește, vb. IV refl. (reg.) a se dărâma, a se nărui.

hurui, vb. intranz. – A face zgomot (ref. la căruțe). – Onomatopee (Șăineanu, DEX, MDA).

Intrare: huruire
huruire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • huruire
  • huruirea
plural
  • huruiri
  • huruirile
genitiv-dativ singular
  • huruiri
  • huruirii
plural
  • huruiri
  • huruirilor
vocativ singular
plural
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uruire
  • uruirea
plural
  • uruiri
  • uruirile
genitiv-dativ singular
  • uruiri
  • uruirii
plural
  • uruiri
  • uruirilor
vocativ singular
plural
Intrare: hurui
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hurui
  • huruire
  • huruit
  • huruitu‑
  • huruind
  • huruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huruie
(să)
  • huruie
  • huruia
  • hurui
  • huruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huruie
(să)
  • huruie
  • huruiau
  • hurui
  • huruiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hului
  • huluire
  • huluit
  • huluitu‑
  • huluind
  • huluindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huluie
(să)
  • huluie
  • huluia
  • hului
  • huluise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huluie
(să)
  • huluie
  • huluiau
  • hului
  • huluiseră
verb (V408)
Surse flexiune: DAR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hului
  • huluire
  • huluit
  • huluitu‑
  • huluind
  • huluindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huluiește
(să)
  • huluiască
  • huluia
  • hului
  • huluise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huluiesc
(să)
  • huluiască
  • huluiau
  • hului
  • huluiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urui
  • uruire
  • uruit
  • uruitu‑
  • uruind
  • uruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • uruie
(să)
  • uruie
  • uruia
  • urui
  • uruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • uruie
(să)
  • uruie
  • uruiau
  • urui
  • uruiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

huruiverb

  • 1. intranzitiv A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Prin pod șoarecii huruiau: dăduse de nuci. SADOVEANU, P. 105. DLRLC
    • format_quote Camionul a început să huruie. Tare. Asurzitor. SAHIA, N. 92. DLRLC
    • format_quote Pe afară mai huruia cînd și cînd cîte-o trăsură. SANDU-ALDEA, D. N. 252. DLRLC
  • 2. reflexiv regional A se dărâma, a se surpa, a se nărui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O casă care era să să huruie, de veche. RETEGANUL, P. IV 54. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.