A HULPI pers. 3 ~ește intranz. pop. (despre plante) A crește mult în înălțime fără a lega rod. /Orig. nec.

hulpì v. Mold. a se scurge laptele din boabele grâului din pricina negurilor. [Rostire dialectală pentru vulpì (cf. lupoaie, buruiană ce strică porumbul)].

HULPE s. f. v. vulpe.

VULPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse; (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: hulpe s. f.] – Lat. vulpes.

hulpe sf vz vulpe

ulpe sf vz vulpe

vulpe sf [At: (a. 1449) DERS / V: hu~ / Pl: ~pi / E: ml vulpes] 1 Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust Si: vulpoaică (1) (Vulpes vulpes). 2 (Îc) ~-argintie Specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. 3 (Îe) A avea ochi de ~ A avea o privire vicleană. 4 (Îe) A tocmi ~a din pădure A negocia un lucru pe care nu îl ai (la îndemână). 5 (Îe) A umbla cu ~a în sac A recurge la procedee incorecte. 6 (Îe) A-i intra ~a în sac A nu mai ști ce să facă pentru a scăpa dintr-o încurcătură. 7 (Îae) A-și pierde cumpătul. 8-9 (Prc) Blana prelucrată a vulpii (1-2). 10 (Fig) Persoană vicleană, ipocrită. 11 (Reg) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, trebuie să-l dea flăcăilor din satul miresei. 12 Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 13 Ferestruică în acoperișul caselor țărănești prin care iese fumul din pod. 14 (Iht; îc) ~-de-mare Vatos (Raja clavata). 15 (Zlg; îc) ~a-deșertului Fenec² (Fennecus zerda).

vulpe s.f. I 1 (zool.) Mamifer carnivor, sălbatic, din familia canidelor, de mărimea unui cîine, cu blana deasă, roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust, care se hrănește mai ales cu animale mici și cu păsări (Vulpes vulpes); vulpoaică. Au simțit vreo vulpe prin împrejur (SLAV.). ◊ Vulpe polară (sau albă) = (specie de) vulpe cu blana de culoare brună sau cenușie-albăstruie vara și albă iama, care trăiește în regiunile polare (Vulpes lagopus). Vulpe argintie = (speacie de) vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu, obținută prin selecție din vulpile canadiene (Vulpes fulva argentata). ◊ expr. A tocmi vulpea din pădure = a neegocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemînă). Să nu mai tocmim vulpea din pădure; să nu ne mai certăm pe ceea ce nu are nimeni dintre noi (BOLL.). ◊ compar. (cu aluzie la șiretenia animalului, la agerimea ochilor etc.) Patrioții... cu evlavie de vulpe, ca în strane șed pe locuri Și aplaudă (EMIN.). △ expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. ♦ Blană de vulpe (prelucrată). Comisoaia Ilisafta se întinse în lungul divanului..., strîngînd pe sine scurteica de vulpe (SADOV.). ♦ Obiect de îmbrăcăminte confecționat din această blană. 2 fig. Persoană vicleană, șireată, abilă. Ești tînăr încă, naiv, ăsta e vulpe bătrînî, își face treburile cu dumneata (CĂL.). 3 Compuse: (iht.) vulpe-de-mare = pește marin, cu corpul rombic, turtit și lățit dorsoventral, acoperit cu spini, asemănător cu calcanul, din ficatul căruia se extrage vitamina A (Raja clavata); vatos; (zool.) vulpea-deșertului = fenec (Fennecus zerda). II 1 (reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. Plătește..., fără cea mai mică împotrivire, vulpea cerută (POP.). 2 (vit.) Varietate de struguri, cu ciorchinele lung, cu boabele dulci, de culoare roșie înainte de coacere (înșelătoare la privire), care produce un vin roșu. Avusese o vie, numai vulpe și mischet, la Dealul-Mare (BASS.). 3 (reg.) Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. • pl. -i. și hulpe s.f. /lat. vulpes, – is.

HULPE s. f. V. vulpe.

VULPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: hulpe s. f.] – Din lat. vulpes.

VULPE, vulpi, s. f. 1. Mamifer carnivor, de mărimea unui cîine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă; se hrănește cu animale mici și cu păsări (Vulpes vulpes). Vulpea stă lîngă vizuină și nu se îndură să meargă la vînat. GÎRLEANU, L. 18. Vulpile codane, cu blana împlinită de iarnă, sar sprintene încoace și-ncolo. ANGHEL-IOSIF, C. L. 169. Era odată o vulpe, vicleană ca toate vulpile. CREANGĂ, O. A. 295. Merge iarna pe poiană Și-i gătită ca ș-o doamnă (Vulpea). GOROVEI, C. 398. La mîncare lup și la treabă vulpe, se spune despre omul leneș și mîncăcios. Vulpea, cînd n-ajunge la struguri, zice că sînt acri. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-1 ai (la îndemînă). Să nu mai tocmim vulpea din pădure; să nu ne mai certăm pe ceea ce nu are nimeni dintre mi. BOLLLAC, O. 227. 2. Blană de vulpe (1). [ Curtenii ] în vremea lui Radu Mihnea-voievod... purtau... cabaniță cu jder și cu vulpi. BĂLCESCU, O. I 122. 3. Fig. Persoană vicleană, șireată. Dacă apoi relațiile între cele două partide ar ji fost așa de încordate, se putea să. nu fi simțit nimic vulpea fină care era Iordache Ruset? IORGA, L. I 315. Ce folos că ești frumoasă... Că-mi ești vulpe cam șireată Care-nșală lumea toată. PANN, la CADE. 4. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. Avusese o vie, numai vulpe... la Dealul Mare. BASSARABESCU, la CADE. Unele gospodine culeg... din speciile care au bobițele mai tari, precum sînt strugurii de poamă, coarnă, verde, mare, vulpe etc. PAMFILE, I. C. 240. 5. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 6. Compus: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos. 7. (Regional) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, e obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. Dacă... mirele voiește ca atît lui cît și miresei să nu i se întîmple nimica, plătește mai intri fără cea mai mică împotrivire vulpea cerută. MARIAN, NU. 603.- Variantă: hulpe (SADOVEANU, O. A. II 105, PAMFILE, C. 440) s. f.

VULPE ~i f. 1) Mamifer sălbatic carnivor, de talie medie, cu blană roșcată, cu botul ascuțit și cu coadă lungă și stufoasă. ◊ ~ argintie vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ~ polară vulpe cu blana albicioasă. 2) Blana acestui animal. 3) fig. Persoană șireată, vicleană. 4) dar (bani sau vin) pe care, după obiceiul popular, mirele, din alt sat, îl dă flăcăilor din satul miresei. 4): ~-de-mare pește marin, lung, cu corpul turtit, acoperit cu spini. [G.-D. vulpii] /<lat. vulpes

vulpe f. 1. fiară din genul câinelui cu coada lungă și stufoasă; 2. blana animalului: conteș de vulpe AL.; 3. fig. ființă vicleană (vulpea fiind considerată ca tipul vicleniei); 4. (vulpișoară), varietate de struguri (cari plac mult vulpii). [Lat. VULPES].

húlpe, V. vulpe.

hulpésc, V. upesc.

upésc (mă) v. refl. (cp. cu vsl. upiti sen, a bea prea mult). Cresc prea mare și fără grăunțe (vorbind de cereale după prea multă ploaĭe). Tel. (rev. I. Crg. 9, 126). Mă pocîltesc de foame. – Mold. și mă hulpesc, (pop. huchesc, hulchesc) și mă hinchesc.

vúlpe f. (lat. vŭlpes, it. volpe, pv. volp). Un animal canin sălbatic roșcat care prinde și păsărĭ domestice, car care face și mult bine stîrpind guzganiĭ ș. a. Blana luĭ. Fig. Om foarte șiret: ce vulpe! Mold. Pop. Cinste pe care mirele trebuĭe s’o facă flăcăilor satuluĭ străin din care-șĭ ĭa nevasta. – În Mold. și hulpe.

hulpi vb., ind. prez. 3 sg. hulpește

vulpe s. f., g.-d. art. vulpii; pl. vulpi

vulpe s. f., g.-d. art. vulpii; pl. vulpi

vulpe s. f., g.-d. art. vulpii; pl. vulpi

vulpe, -pi.

VULPE s. 1. (ZOOL.; Vulpes vulpes) vulpoaică. 2. (IHT.) vulpe-de-mare (Raja clavata) = vatos.

VULPE s. 1. (ZOOL.; Vulpes vulpes) vulpoaică. 2. (IHT.) vulpe-de-mare (Raja clavata) = vatos.

vulpe (-pi), s. f. – 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui cîine, cu coada stufoasă (Vulpes vulgaris). – 2. Varietate de struguri. – Mr., istr. vulpe. Lat. vŭlpes (Pușcariu 1921; REW 9464), cf. it., gal. volpe, prov. volp, v. fr. goupil, sp. vulpeja. – Der. vulpenie, s. f. (șiretenie); vulpesc, adj. (de vulpe); vulpește, adv. (ca o vulpe; șiret, perfid); vulpoi, s. m. (masculul vulpii); vulpoaică, s. f. (vulpe; oaie cu coada lungă); vulpiu, adj. (roșcat).

hulpi, pers. 3 sg. hulpește, vb. IV refl. (reg., înv.) a se scurge laptele din boabele de grâu (din cauza negurilor).

Vulpes pilum mutat, non mores (lat. „Vulpea își schimbă părul, dar obiceiurile nu”) – Suetoniu, în Viața lui Vespasian (XII). Nu se poate preciza dacă e o frază originală sau un proverb citat. A ajuns zicală în multe limbi. La noi se spune: lupul își schimbă părul, dar năravul ba! LIT.

a beli vulpea expr. a vomita după o beție.