2 intrări
13 definiții
din care- explicative (5)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- specializate (2)
- enciclopedice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
HUȚUL, -Ă, huțuli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului și Ceremușului din Carpații Păduroși, din Munții Maramureșului și din regiunea Obcinelor Bucovinei și care vorbește un dialect ucrainean; (și la sg.) persoană care face parte din această populație; huțan (2). 2. Adj. Care aparține huțulilor (1), privitor la huțuli. – Din ucr. hucul.
huțul, ~ă [At: ENC. VET. / Pl: ~i, ~e / E: ucr хуцул] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte dintr-o populație slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului și Ceremușului și care vorbește un dialect ucrainean Si: huțan (3-4). 3 a Care aparține huțulilor (1) Si: huțănesc (1). 4 a Privitor la huțuli (1) Si: huțănesc (2). 5 a Specific huțulilor (1) Si: huțănesc (3). 6 smp Cai de munte.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
HUȚUL, -Ă, huțuli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului și Ceremușului și care vorbește un dialect ucrainean; huțan (2). 2. Adj. Care aparține huțulilor (1), privitor la huțuli. – Din ucr. hucul.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
HUȚUL, huțuli, s. m. Persoană făcînd parte dintr-o populație slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului (între rîul Suceava și Ceremuș) și vorbind un dialect ucrainean; huțan2.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Huțeani (Huțuli) m. pl. numele Rutenilor munteni din Galiția orientală și din Bucovina, de origină română, reprezentând un tip particular; ei se ocupă cu păstoritul și cu tăierea lemnelor.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
huțul adj. m., s. m., pl. huțuli; adj. f., s. f. huțulă, pl. huțule
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
huțul adj. m., s. m., pl. huțuli; adj. f., s. f. huțulă, pl. huțule
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
huțul s. m., adj. m., pl. huțuli; f. sg. huțulă, g.-d. art. huțulei, pl. huțule
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
HUȚUL s. v. huțan.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
HUȚUL s. huțan. (~ din Bucovina.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
huțul, huțuli, (huțan), s.m. – Populație de origine slavă ce vorbește un dialect ucrainean; a fost colonizată pe văile Tisei și Tarasului de autoritățile austriece în jurul anului 1773 (Tomi, 2005: 92). „Limba lor este ucraineană, amestecată cu elemente românești. Seamănă cu românii la port și la obiceiuri. După unii, huțulii ar fi cumani ucrainizați, după alții (Iorga), români slavizați” (Iordan, 1963: 274). ♦ (onom.) Huțuleac, nume de familie în Maramureș. – Din ucr. hucul (DEX, MDA).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
huțul, -i, (huțan), s.m. – Populație de origine slavă ce vorbește un dialect ucrainean; a fost colonizată pe văile Tisei și Tarasului de autoritățile austriece în jurul anului 1773 (Tomi 2005: 92). „Limba lor este ucraineană, amestecată cu elemente românești. Seamănă cu românii la port și la obiceiuri. După unii, huțulii ar fi cumani ucrainizați, după alții (Iorga), români slavizați” (Iordan 1963: 274). – Din ucr. hucul.
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
HUȚÚL (< ucr.) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație puțin numeroasă (c. 40.000) care trăiește în regiunea izvoarelor Siretului și Ceremușului, în Carpații Păduroși (Ucraina), în M-ții Maramureșului (România) și în reg. Obcinelor Bucovinei (România și Ucraina). Vorbesc dialectul h. al limbii ucrainiene. ♦ Persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține huțulilor (1), privitor la huțuli. 3. S. m. Rasă autohtonă de cai mici de munte (înălțimea 1,25-1,55 m), ageri, rezistenți, folosiți pentru tracțiune, samar și călărie. Este folosit la ameliorarea calului românesc de munte.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
huțul, huțulăadjectiv
etimologie:
- hucul DEX '98 DEX '09
huțul, huțulisubstantiv masculin huțulă, huțulesubstantiv feminin
- 1. Populație slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului și Ceremușului din Carpații Păduroși, din Munții Maramureșului și din regiunea Obcinelor Bucovinei și care vorbește un dialect ucrainean. DEX '09 DEX '98
- sinonime: huțan
-
etimologie:
- hucul DEX '98 DEX '09